Căpșune cu frișcă din smântână acră

V-am arătat desertul cu caramel pe care l-am făcut acum câteva zile.

Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Răcoritoare

no entries found

Cinci lucruri care mă răcoresc mereu și care ar putea să vă răcorească și pe voi:

Supa de roșii, cu sau fără parmezan, cu sau fără paste, fierbinte și aromată cu pătrunjel sau busuioc.

Păstăile (tecile) scăzute. Reci, din frigider ori fierbinți, abia luate de pe plită. Varianta rece merge bine după nopțile de petrecere. E testată de mai multe ori:-).

Supa de vită cu paste din orez și ghimbir. Parfum și răcoare în fiecare sorbitură. Și da, deși cultura noastră nu acceptă “sorbitorii”, această supă are efectul așteptat doar dacă o sorbi.

Un bol de cușcuș rece, cu ulei de măsline și roșii cherry.

Gemul de caise cu pâine de casă și lapte rece.

11 Responses to Răcoritoare

  1. Asa cum spuneam si pe twitter, un ceai fierbinte. Aaaaa si stii ce mai merge? Un mojito. :D

  2. Pingback: Tweets that mention Adi Hădean | Răcoritoare -- Topsy.com

  3. mojito cu ghiață mixată (de un digei bun) și cu nițică mentă? :P

  4. Am facut si eu supa de rosii zilele trecute. O prefer rece. E minunata!

  5. NICOLETA

    SI O FELIE DE PEPENE RECE , DIN FRIGIDER MMMM !

  6. Fasolea verde si caisele m-au dat gata.

  7. Rox

    Bors de fasole moldovenesc. E tare bun si rece! De incercat la o manastire, vara! Il fac tare bun!

    Mancarica de ardei copti mi se pare usoara si perfecta pentru vara.

    Un cas bun, zemos si dulceag cu rosii… mmmmmm

  8. andrei tanasoiu

    Salut!

    E cam a doua oara cand intru pe blog si mi-a facut cu ochiul supa de rosii, ori nu m-am prins cu functioneaza treaba ori nu scrie, daca nu scrie, as preferea sa stiu si cum o faci, supa…:)

    Toate bune!

  9. intru pe aici de vreo’ cateva zile … si acum incepe sa-mi ploua in gura … mi se face foame si-mi vine sa sa rod mintoru poate ajung sa gust din poze … :))))))

    Se vede ca gastronomia culinara te pasioneaza … si iti iese cand faci sharing de retete.

  10. andrei tanasoiu

    Multumesc, in week-end fac o incercare!:)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>