Farfurii curate la Lumea copiilor

Săptămâna asta am ajuns cu proiectul Farfurii curate la grădinița Lumea copiilor din Gheorghieni.

Transilvania L!ve, Look, Tube

Marți va avea loc lansarea oficială a canalelor de televiziuneTransilvania L!ve , Transilvania Look și a canalului online Transilvania Tube.

O quesadilla total improvizată

Era seară, eram flămând și neacomodat cu aparatul. Totuși, quesadillas pe care le-am făcut în maximă viteză...

Ce ce dai gust mâncării?

. Vă întreb pe voi acum: ce condimente folosiți cel mai des? Ce condimente preferați? Ce cu ce potriviți? Mulțumesc de pe acum pentru răspunsuri.

Pui thay cu lemongrass și sos de stridii

Ieri am scos trei fire de lemongrass din frigider (găsiți la Kaufland ori Metro în București sau pe net, uscată)...

Pâine umplută

Asta poate fi calificată fără greș drept "mâncare studențească". E ieftină, e multă și e bună.

Burgeri de casă, la grill

no entries found

Fără nicio legătură cu ziua de 4 Iulie, în week-endul trecut (care a început Vineri) am făcut niște burgeri pe grill. Fără pretenții, fără aritmetică ori desen tehnic înainte, i-am făcut pur și simplu apoi ne-am bucurat de ei.

Două treimi, carne de vițel. O treime, carne de porc.

Sare, piper, ienibahar, cumin, șofran. Frecarte bine în mojar până am obținut o pudră destul de fină.

Am pus condimentele peste carne.

Am turnat 120-150 de mililitri de bere neagră, pentru umezeală (nu am vrut niște burgeri foarte uscați chiar dacă am pus în ei multă carne de vițel).

Am frământat bine de tot amestecul.

Am modelat niște chiftele mari cât palma mea (care-i destul de mare). Vă sfătuiesc să utilizați propriile palme pe post de unitate de măsură, sunt în strânsă relație cu gura voastră și, până la urmă, trebuie să vă fie ușor să mușcați din chiftea. Am lăsat chiftelele să se odihnească dar nu mult, până s-au aprins cărbunii.

Foodie a destupat o sticlă de vin. Pe care l-am băut. Sigur, responsabil (prima sticlă).

Pentru că burgerii nu s-au desăvârșit singuri, am intervenit salvator și i-am pus pe grill.

Patru minute pe o parte, patru pe cealaltă. După care i-am luat de pe grill și i-am lăsat să se odihnească preț de zece minute, să nu se piardă sucul din carne.

Am prăjit feliile de pâine între care am așezat chiftelele, felii groase de roșie și inele de ceapă coaptă-n coajă, pe grill.

N-a fost o cină rea, ba din contră.

Să fiți sănătoși!

19 Responses to Burgeri de casă, la grill

  1. rodica maria nastasoiu

    Sa va fie de bine !multumim pentru reteta care va fi pusa in aplicare la un sfarsit de saptamana , vinul acela din pahare arata foarte bine si banuiesc ca a fost bun -si imi faci o pofta asa din buna dimineata cu bunatatile astea !!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  2. NICOLETA

    Neata !Multam pentru burgari , dar niste … mici cand faci ? Ramasesem datoare cu reteta de “crema de zahar ars cu blat”. Pai faci crema de zahar ars cum vrei tu ( adica o coci cum vrei tu ) dar la final , peste ea torni o compozitie de pandes ( stii tu cum se face !)pe care o dimensionezi in functie de marimea cratitei in care coci crema.Bagi crema la loc in cuptor pana se coace blatul , si cand este gata rastorni totul in alta cratita de dimensiuni imediat urmatoare . ATENTIE CA ARDE !Sucul de la crema va intra in blat , iar deasupra , cand s-a racit , faci tu o ” fata ” prajiturii , ca te pricepi mai bine ca mine !Pune mai mult rom la crema ca de obicei pt iese blatul mai aromat. Se mananca rece . Sa fim sanatosi .

  3. cam greu sa intru pe aici fara sa mi se faca pofta :)))

  4. CountAdy

    Mergea bine un ketkcup de casa, sau o maioneza :P

  5. trolling, evident: Sa pui pe blog o poza de hamburgar, fara chifla, e ca si cand ai pune pe mijlocul playboy-ului o poza cu o tipa in suba. Merge, dar nu-i tot aia

  6. adihadean

    animaloo, ăsta nu-i trolling, e părerea ta.

  7. poi stiu ca e parerea mea. Dar incercam sa te fac sa nu te mai chinui tu sa bagi partea cu trollingu :) Dar trebuie sa recunosti ca atunci cand auzi “hamburgar” vezi cu ochiu mintii chifla. Si cartofu prajit sa completam erezia nutritionista

    intrebare: dece ai pus ulei pe paine? nu era destul de grasa carnea?

  8. adihadean

    păi, carnea nu era foarte grasă, era mult vită. dar uleiul l-am pus pentru că îmi place gustul lui. cât despre trolling, nu mă chinui, probabil diferențele dintre trolling și n comentariu de bun simț, fie el pozitiv ori negativ sunt prea subtile și de aceea o să mă folosesc cât de des consider că trebuie de opțiunea de moderare:)

  9. Aww, arata asa de bine, mie imi este asa de foame si sunt inca la birou:( Keep up the good work

  10. Pingback: avemblog.net

  11. adihadean

    Nicoleta, mulțam pentru rețetă
    Rodica:-)
    Pisi, pățăști!:-))
    Ady, nu mă omor după maioneză, nici măcar după cea făcută de mine dar un ketch-up de casă ar fi mers de minune. Atâta doar că n-a fost:-).

  12. codruta

    arata bestial….am sa-ti fur reteta :) si am sa o servesc cu prietenii la iarba verde :) desigur am sa spun ca de la tine o am..pupici

  13. Rox

    Mmmm, se simte aroma pana aici. N-am incercat inca decat din carne de curcan si am fost tare multumita. Sigur din vita cu porc sunt si mai buni. Am mancat si eu de 4 iulie, dar erau cam uscati si nu m-au impresionat. Si le cam lipseau condimentele. Or fi ei vestiti pentru hamburgeri, da nu toti stiu sa-i faca bine. Sa ia lectii de la Adi Hadean!!

  14. bunatati ca de fiecare data!

  15. Noi (eu si prietenul meu) facem o reteta combinata intre Gordon Ramsay si Jamie Oliver. Suna cam asa: carne vita, carne porc, mustar, ketchup, ceapa tocata, parmezan, pesmet, sos worcester, sare, piper, oua. Stiu ca par multe ingrediente, dar la final iese ceva delicios! Cantitatile…..cam din ochi!

  16. AnaRaluca

    Sigur dumneavoastra trebuie sa stiti…daca in Cluj exista vreun loc unde sa se manance un hamburger bun? (in afara de Kfc &Co., unde sunt de toata jena)

  17. Pingback: Adi Hădean | Top 5 fripturi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>