Am ajuns în sfârșit în București suficient de repede pentru a apuca să-l vizitez pe Viorel Copolovici la restaurantul în care aproape că s-a mutat (crâșmăritul ia mult timp, așadar aviz celor ce vor să încerce) cu arme și bagaje. Tristețea produsă de faptul că n-am nimerit o zi de cheese cake a fost îndepărtată de cele ce au urmat (sigur că a contat compania, sigur că a contat mult gazda, clima și ambientul au fost și ele importante-n economia zilei dar azi vreau să vorbesc doar despre experiența culinară).
La fel ca orice om care-l cunoaÈ™te ori care doar a auzit de Copolovici, m-am prezentat la Kopel’s (Sirenelor 78, aproape de JW Marriott) cu aÈ™teptări mari.Nu în ceea ce priveÈ™te atmosfera, pe Viorel îl È™tiu de ceva vreme È™i È™tiu că are la el vorbele care pot să facă o zi bună dintr-o zi proastă, ci în ceea ce priveÈ™te mâncarea. Cu bucurie vă spun că nu regret nicio secundă faptul că Viorel e un perfecÈ›ionist:-). Am mâncat atât de bine încât data viitoare o să-mi las aÈ™teptările…să mă aÈ™tepte acasă pentru că nu mi-au folosit la nimic. Practic, au fost umilite ca echipa Statelor Unite de cea a Ghanei la Mondialul din Africa de Sud.
M-am întâlnit la Kopel’s cu Ruxandra È™i cu Diana, înÈ›elegeÈ›i deci că am avut È™i alte motive de bucurie pe lângă mâncarea de pe masă. Diana a mâncat doradă iar eu mi-am permis (din motive È™tiinÈ›ifice, desigur) să-i cer o mostră. Gust impeabil, textură la fel È™i în plus un sos supercalifragilisticexpiralidouceous cu aromă de ghimbir care a trimis peÈ™tele-n altă zonă a hărÈ›ii gusturilor mondiale È™i pe mine înapoi la visul de a vinde doradă direct de pe grill pe o plajă din Roquetas de Mar.
În ceea ce mă privește, am mers pe mâna lui Copolovici. Care mână m-a hrănit cu mușchi de vițel înveșmântat în sos de muștar. Mușchiul medium, așa cum l-am dorit, sosul (din care n-am mai mâncat până acum) foarte proaspăt, foarte delicat, suficient de bun încât să-mi doresc rețeta.
Fetele si-au comandat Tiramisu. Am gustat si din acesta. În calitate de mare făcător de Tiramisu ce mă consider (mă rog, mă umflu-n pene dar chiar îmi iese prăjitura asta), mă declar mulțumit. Nu zic mai mult și nici nu mă mai uit la poza asta că se duce-n supărare angajamentul meu de a da jos câteva kilograme.
Astea-s niște moluște surprinse-n flagrant pe o masă vecină. Nu am gustat din ele, e destul că am îndrăznit să le fac poze:-).
ÃŽn ceea ce priveÈ™te nota de plată, mi s-a părut foarte cinstită. Vă recomand cu drag Kopel’s È™i mie-mi promit că o să mai mănînc acolo. Să fim sănătoÈ™i.
Adica tot pe fuga prin Capitala si tot fara sa apucam sa bem o cafea si sa punem tara la cale…. Dar faina prezentarea, iar fotografiile vorbesc singure! Si noua ne ploua-n gura!
AÅŸa cum ai spus merita să mergi pe mâna lui Viorel! Pieptul de pui tras intr-un sos alb cremos, cu roÅŸii uscate a fost un deliciu. Iar de tiramisu ….. cred ca am spus deja!
Sa fim sanatosi! :)
Simona, poate luni, ]nainte de a pleca (plec seara la opt, cu trenul) o sa aveti vreme de o cafea cu mine, ori poate apucati sa treceti in seara asta pe la Livada cu visini, la o supa:-)
Alex :-)
IYli, musai!
e bun tare sosul de piper verde.eu l-am folosit la somon si friptura de vaca. imi pare rau sa spun dar dorada aia pare cam arsa !sau o fi poza de vina ? ca zici ca a fost buna. parerea mea e ca grataragii din carciumile romanesti au a se recicla.e si grataritul asta o stiinta,pana la urma.
pansy, nu a fost arsa defel:-)
Ioi – Dorada aia îmi aduce aminte de păstrăvicioÈ™ii mei de acum câteva luni, vezi poză :-)
“Păstrăv cu ghimbir proaspăt È™i usturoi la grill È™i sos de lime cu capere.”
http://www.flickr.com/photos/emiltamas/4519351174/
Pingback: Adi Hădean | Soup nights și altele bune și frumoase
Adi, doar atat: cheese cake :D
Poate-l convingi sa-ti faca data viitoare, e de milioane!!