Căpșune cu frișcă din smântână acră

V-am arătat desertul cu caramel pe care l-am făcut acum câteva zile.

Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Clătite bănățene

no entries found

Cei ce știu vor înțelege de ce am postat rețeta asta acum. Ceilalți vor aprecia, sper, un desert gustos, delicios de-a dreptul, pe care i-l dedic lui Eugen, pentru că și-a dorit ceva cu cremă de vanilie. clătitele bănățene au sos de vanilie, sos ce poate deveni cremă dacă-l lași pe foc două minute în plus. Dar până la sos mai e puțin, adică o întreagă suită de operațiuni simple, atât de simple încât și un copil de 10 ani le poate face. Iată:

Am nevoie de ouă. Unul pentru aluatul de clătite (am făcut 10 clătite mari), patru pentru umplutură și cinci pentru sosul de vanilie.

clatite banatene 01Pentru umplutură am folosit brânză de vaci, o jumătate de kilogram.

clatite banatene 02Pentru ca dulcele meu să aibă gust de vanilie am folosit zahăr vanilat după metoda Bourbon (îl țin în borcan închis ermetic, împreună cu câteva păstăi de vanilie). Șase linguri pline.

clatite banatene 03Trei căni de făină, pentru clătite.

clatite banatene 04Coaja unei lămâi a dat aromă și aluatului de clătite și umpluturii.

clatite banatene 05

Am amestecat făina cu un pahar de lapte (250 ml), o pișcătură de sare, un ou, o linguriță de zahăr.

clatite banatene 06Pentru pufoșenia clătitelor am folosit apă minerală, tot un pahar. Dioxidul de carbon umflă și aerează compoziția. Nu folosesc bicarbonat, nu-mi place gustul și nu-mi place faptul că oxidează compoziția.

clatite banatene 07

Am copt clătitele și le-am lăsat să se odihnească puțin.

clatite banatene 10

Pentru umplutură am amestecat brânza cu patru gălbenușuri, o mână de stafide, trei linguri de zahăr și coajă de lămâie. am stors și zeama unei jumătăți de lămâie peste brânză.

clatite banatene 08

Pentru sosul de vanilie am amestecat cinci gălbenușuri cu restul de zahăr vanilat și cu o cană de smântână dulce.

clatite banatene 11Am bătut albușurile adunate de la ouă cu o pișcătură de sare și o lingură de zahăr simplu, fără aromă de vanilie.

clatite banatene 09

Am umplut clătitele și le-am rulat.

clatite banatene 14

Am pus spumă de albuș peste fiecare clătită, am așezat clătitele într-o tavă și le-am vârât în cuptorul încins pentru patru minute.

clatite banatene 15

Între timp am pus gălbenușurile bătute cu zahăr și amestecate cu smântână într-o oală cu fund dublu, pe foc mic. Am amestecat neîncetat până s-a îngroșat sosul (atenție, focul trebuie să fie foarte mic altfel puteți obține o omletă dulce). Toată treaba asta cu sosul poate dura 6-7 minute dar merită.

clatite banatene 13Cu puțin timp înainte de a termina sosul, am scos clătitele din cuptor. Spuma de deasupra se rumenise frumos.

clatite banatene 16

Am mâncat clătitele cât încă au fost calde.

clatite banatene 17

Să fiți sănătoși.

clatite banatene 18

24 Responses to Clătite bănățene

  1. Sorry de intrebare, dar chiar ai pus masline….ca par stafide???

  2. Atenți mai sunteți! Am corectat:-)).

  3. Panfiloiu Claudiu

    Un desert care merita incercat in weekend. dar ai pus masline in clatite? aa ceva chiar nu am vazut. nu era vorba de stafide?(ca in poza asa arata)

  4. Panfiloiu Claudiu

    eh, pe cand am scris comentariul, a venit si corectura. :d sa ne fie de bine cand o sa mancam :)

  5. Pai eram bulversata….cu masline nu mai mancasem….si cum stiu ca vii cu ceva nou tot timpul….Sper ca nu te-am suparat!O zi buna!

  6. Naina, nici vorbă de supărare. Uneori scriu noaptea și nu-s atent. Mă bazez pe voi în continuare:-).

  7. Am pierdut faza cu măslinele :))

  8. Asta arata ca citim si reteta (adica notam), nu numai savuram pozele…:-)).

  9. Lucia, se pare că și eu:-)) (scrisesem “măsline” în loc de “stafide”). Pățăști.

  10. Ioi , bombe calorice. Dar imi cam ploua in gura :)

  11. Eugen

    Salut, cum spunea cristina, bombe calorice dar bune, o sa inlocuiesc branza pentru ca nu imi place prajturi, dar ce bine te-ai gandit, un sos de vanilie cu clatite, minunat, iti multumesc si sambata ma pun pe treaba pentru ca in timpul sapt ajung tarziu acasa si nu am timp. Multumesc Adi!

  12. Radu-Mihai

    Cele mai bune clatite pe care le mananc is alea care le face sotia mea (exceptand cele facute de mama… shhh, ca nu vreau scandal :P)! :)

  13. Fiindca te-ai plins de Martell-ul meu, ca-ti da dureri de cap, pentru reteta asta te imbii cu un Mojito, dar numai daca reusesti sa pui mina pe un rom cumsecade.

  14. fiindca te-ai plins de martell-ul meu (desi nu stiu cum ar putea da batai de cap unui ardelean care “deschide” cu palinca), pentru reteta asta recomand un cocktail de vara cu rom. Dar numai si numai gasesti un rom ca lumea, iar atunci nu-l baga cu cola, ci macar fa un mojito

  15. tare bune clatitele tale!

  16. mmmmm… nu mai am liniste! le vreau!:)

  17. Ionela, parcă zicreați că știți unde-i Clujul:-)
    Maria:-_)

  18. Cata

    Adi, fa o fapta buna si invata-ma sa fac lapte de pasare.
    Iti multumesc!
    In rest, ca de obicei, o inspiratie. Bunica-mea face exact la fel umplutura la clatite :)

  19. Deci, da! Mie mai îmi face mama din când în când de astea…şi mă omoară de fiecare dată. Bombe calorice, dulci şi incredibil de bune. Şi-s atât de aaaa…bune, că nu poţi să mânci numai una…Şi, pe măsură ce te umpli, îţi spui ceva de genul: “Bă, eşti plin. Ostoaie-te! Poţi şi mai încolo”. După care mai pui una în farfurie. Pfuuu! Greu. :))

  20. Pingback: Adi Hădean | Praya Palazzo, boutique feelings

  21. aka

    iui ce pofte ma apuca

  22. Susanne

    yammmmiiiii
    eu fac un sos mai simplu :-)
    un plic de Pudingpulver – pe care nul fac budinca :-) punand mai mult lapte – iese ca un sos :-)

  23. Felicia

    Adi , am incercat azi de Sf Valentin ( 2011 ) aceasta retzeta … am pus si niste felii de capsuni peste branza ….merci de idee ….au fost cele mai bune clatite ce le-am mancat pana acum …Happy Valentine`s Day !!!

  24. Witch

    De ce e numai buton de Like, nu si de Share? :(
    Cele mai bune clatite din lume astea sunt!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>