Update:
Premiul pentru Curaj în Jurnalism poartă numele lui Mile Cărpenișan. Merita asta.
Ca să răspund întrebărilor de genul “ce ai pus pe grătar de 1 Mai”, o să scriu povestea asta:
Au trecut deja 40 de zile de când s-a dus Mile. Ne-am adunat mai mulÈ›i în TimiÈ™oara pentru a ne trage semne pe inimi, ca să nu-l uităm. Și i-am pupat părinÈ›ii È™i-am lăcrimat cu ei, È™i-am strâns-o în braÈ›e pe Ramona È™i l-am scărpinat pe HaÈ™iÈ™. Și ne-am văzut cu prietenii È™i-am vorbit cu drag de Mile. Și am vărsat vin în țărână È™i am făcut ceafă în lapte È™i aproape că mi-a ieÈ™it ca lui iar Gabi s-a bucurat de clătitele bănățene ca È™i cum ar fi fost bune-bune (au fost, chiar de le lipsea sosul de vanilie). Gata. Scurtă poveste, nu? Dar ce, parcă vremea lui cu noi a fost lungă…
ce rara mai e prietenia adevarata….cea care trece dincolo de fiinta…
RIP Mile
p.s. campul acela de lalele e real?
irina,da,ai dreptate,darAdy, cu cit e mai rara cu atit pretuieste mai mult !!!
Mile nu a ajuns in fata lui Dumnezeu,doar dezamagit si furios,cum zicea Vlad ci si cu “voturile “voastre pro,a celor care i-ati fost dragi si i-ati raspuns cu prietenie curata ,nu doar cind era aici,ci si dincolo de nori..In inima lui mare,au incaput multi,dar din pacate,putini ati fost pietre pretioase si ati ramas linga el atunci cind avea mai multa nevoie …premiul primit de DAN,e prima lui bucurie ,dar vor fi multe alte semne pentru voi toti,ca sa stiti mereu ca e cu voi .Noi,simtim asta zilnic,stiindu-va aproape.
Irina, da e real:-)
Dragă mama lui Mile, pentru mine el n-a plecat departe ci doar până la steaua lui.
Dumnezeu sa-l ierte si sa-l hodineasca-n pace!