Lucia Verona e o doamnă care mi-e dragă, o doamnă care a fost și este bună cu mine și pe lângă toate astea scrie niște cărți pe care le citesc cu o ușurință care mă face să cred că-s deștept. De fapt ea le scrie pe înțelesul meu. Zilele astea, de exemplu, citesc Labirint obligatoriu. Vă poftesc să căutați cartea și să o citiți. Dar nu despre carte vreau să vă vorbesc, nu-s critic literar și în afară de a vă spune că-mi place nu știu ce să spun fără să pară că mă bag unde nu-mi fierbe oala. Motivul pentru care o pomenesc pe Lucia azi e acela că a participat la jocul meu cu poze cu mâncare și a obținut un premiu, o rețetă care să-i poarte numele, insiprată din plăcerile ei culinare. Ciocolată și căpșuni în aceeași poză? Da, se poate. Iată cum a apărut Double mousse Verona:
Nu există întâmplări în Univers. Nu știam ce scrie pe tabletele de ciocolată atunci când le-am luat din magazin, fiind alese după criteriul “asta are cel mai mare procent de cacao”.
O căpșună cu pistrui, și cu fes micuț, verzui…ei bine, eu am folosit cam șase-șapte.
Am simțit că desertul acesta are nevoie de o bază. Am ales una simplă de tot: biscuiți din cei mai simpli, pe care i-am zdrobit bine.
Am amestecat biscuiții cu smântână dulce (două linguri de smântână la patru linguri de biscuiți zdrobiți) și am obținut un soi de aluat consistent dar moale, nu foarte fin (au rămas în el bucățele de biscuite). Am pus baza pe o farfurie, cu ajutorul unei forme pentru patiserie.
Am topit ciocolata la baie de aburi și am amestecat-o cu două linguri de smântână dulce.
Am bătut niște frișcă (cam două căni pline) și am amestecat jumătate din ea cu ciocolata, răcită între timp.
Am mixat căpșunele cu două linguri de zahăr.
Le-am amestecat cu restul de frișcă.
Folosindu-mă de aceeași formă am așezat spuma de ciocolată și spuma de căpșuni peste baza din biscuiți. Dacă vreți să vă fie mai ușor, lăsați spumele în frigider o jumătate de oră.
Lucia, sper să-ți placă. Click pe poze pentru mărire :-).
Double mousse Verona, dragii mei.
Să fiți sănătoși.
















Oau, cred ca e super buna. Ce o sa bucure Lucia, abia astept sa mananc minunatia
Delicios :) Cred ca si noi – cei cu timpul foarte limitat – vom reusi sa-l pregatim…
Bravo, Adi :)
ah, ce minunatie, Adi!
Uau! Ce surpriză dulce :) Excepţională reţeta, dragă Adi, sunt foarte mîndră că mi-ai dedicat-o şi abia aştept s-o pregătesc – cred că duminica viitoare. Îţi mulţumesc mult de tot.
lucia, cu drag:-)
Eniko, Zazuza, codeus, bună să fă fie dimineața.
Superb mousse-ul!
Am cumparat si eu ciocolata de asta…Pe a mea scria “iubire”. :) Si daaa…iubesc ciocolata si iubesc si trufele tale cremoase pe care le-am preparat cu ea. ;)
Elena, mulțumesc
Miha, am văzut trufele, felicitări și mulțumesc pentru că m-ai pomenit:-). Am văzut că ai trecut la timp de preparare peste 120 de minute. mie mi-au iesit putin mai repede (cam 15 minute prepararea si 35-40 de minute răcirea). Să încerci si desertul acesta, cred că o să-ți placă:-).
În 10 minute merg în pauza de masă şi aş da oricât ca la final undeva în frigiderul firmei să stea ascuns double mousse Verona:X Doar pentru mine! nu ai cum să nu fii egoist când e vorba de aşa o minunăţie de desert:) Să fii sănătos Adi!
Offtopic- pozele de pe Facebook cu goldenul tău sunt demenţiale:D
AlexT, mulțumesc:-)
doamne cat de bine poate sa arate!fata cuvinte!
Cand vine sotul acasa,un double mousse il asteapta!:)
Recomand la toti!
Eu numai lam vazut si l-am pregatit prietenei mele..no coment”Ia placut”
dar ei rar sa se intimple sa ii placa ceva.
AAAAAA ce bine arata! Cred ca e si ft ft bun. Pacat ca fac alergie de la capsuni. :( Dar de careva ori pe an ma sacrific si tot pap. :D
Paula poti încerca să folosesti in loc fructe de pădure:-)
Sergiu, bravo!
Cam fac alergie la toate fructele care au samburi mici: mure, fragute, zmerura :-s
Paula, merișoare, coacăze? :-)
ce ne-am face noi fara surprizele tale dulci?
exceptionala reteta.
p.s. faci ce faci si ne bagi in maaaaaaare pacat.
:)
Inah, pot să vă și spovedesc dacă trebuie:-)
Buna seara Adi,
Vreau sa fac desertul asta pentru iubita mea de ziua ei.. Eu zic ca e un cadou bun tinand cont ca nu am gatit veci desert. Zi-mi te rog cam care e diametrul la forma de prajituri, ca sa potriveasca cu cantitatile explicate (sau este o forma standard). Ca la mine aici ii buba…ori sunt prea multe ingredientele, ori e prea mica tigaia =))
Andrub, nu are importanta care-i diametrul desertului, tu fa compozitia si o imparti in functie de forma pe care o ai la indemana :-)
Da, si mi-a mai venit o idee scriind ultimul comentariu. Poate imi recomanda doamna Lucia Verona o carte de-a dansei pentru un cadou langa acest desert:P
@andrub, îţi recomand romanul “Labirint obligatoriu”, apărut de curînd la editura Tritonic. Îl găseşti în librării sau îl poţi comanda de la Tritonic. Cel mai simplu este să mergi pe blogul meu şi să dai click pe copertă.
Super desert, de nota 20
felicitari.. ce ma bucur cand vad ca mai exista oameni care au si alte interese in afara de tv, mica barfa, rautati, etc….
Pingback: Duminică după-amiază | Staicu Ionut Bogdan
Super desertul, vreau sa il pregatesc pt iubitul meu asa intre sarbatori pt ca sarbatorim 2 ani de relatie problema e ca nu sunt deloc buna la gatit decat daca am exact de urmarit reteta. Asta pare usor dar totusi imi tebuie cantitatile cata ciocolata si cati biscuiti :D. Merci mult, Sarbatori fericite!!
tocmai te-am descoperit via “ce se intampla doctore” si imi place de numa’ ce am gasit pe aici… :) in special reteta asta… doar o intrebare… cata ciocolata la cele 2 linguri de smantana dulce? poate mi-a scapat mie dar nu vad niciunde cantitatea ciocolatei… please let me know! in rest toate cele bune si sper sa descopar retete faine in continuare p-aci :)
danna, câtă îți place (o tabletă de ciocolată obișnuită dar poți să folosești și mai multă).
tocmai am terminat si arata de milioane… de gust ce sa mai zic :)
cu multumire din arad :)