Update: aseară a avut loc gala concursului Blog de blog, pe blogul Luciei Verona. Am fost în juriu, deci am o vină în stabilirea clasamentului final:). Intrați aici să vedeți care-s laureații.
Scurt, simplu, gustos. Nu te saturi cu ea dar poate constitui deschiderea unui prînz cu patru feluri, în porții bine dozate. Mă refer la crema de gulii și țelină. Îmi place grozav și o fac de două-trei ori într-o lună. Iată cum:
Fac rost de gulii (de obicei le cumpăr).
Nici țelina nu-i o problemă, se găsește peste tot.
Semințele de dovleac sunt un supliment pe care-l pot cataloga ca fiind cel puțin interesant.
Smântâna dulce face crema….cremoasă.
Mai întâi curăț guliile și țelina și le fierb în apă cu sare.
După ce s-au copt, pun blenderul pe ele.
Adaug smântâna dulce și mai mixez puțin.
Prăjesc foarte puțin semințele, cu sare și piper, fără ulei, în tigaia antiaderentă. Cam 20-25 de secunde.
SeminÈ›ele-n cremă, o linie de ulei de măsline extravirgin È™i…gata.
Zic să încercați măcar o dată. Ce vă costă?
Să fiți sănătoși.



















Seminţe în loc de crutoane :) Va trebui să încerc. Eu obişnuiesc să pun seminţe de dovleac în salate, în supă nu m-am gîndit, dar nu poate fi rău!
Nu e, defel:-)
Ce e asta?Sos?dressing?Supa?
MA OMORI ADI
Ce sa fie? Papa bun :)
Oh my, oh my!!! Telina maritata cu gulie! Eu valorizam telina cu cartofi, tratate subtil in tocanite, din cele necarnivore si “amarate” cu masline negre. Voi incerca cu siguranta reteta fiind fan(a) supe crema. :)
Ana, e o supa-crema, foarte gustoasa
Alina, da :-)
Catalina, se pupa bine, sa stii:-)
Ce bine arata. O idee transmisa pe negustate, oare cum s-ar potrivi uleiul din seminte de dovleac in locul celui de masline? :)
Andreea, daca ai, se potriveste, daca nu, nu:-)). Aici se gaseste destul de greu.
Sare, piper, ceva?
Maria, dacă fierb legumele în apă cu sare și prăjesc semințele cu sare și piper, de obicei nu mai e nevoie. Dar e o chestiune de gust, dacă dorești mai poți adăuga:-)