Farfurii curate la Raza de soare

Ieri le-am vorbit copiilor de la Raza de soare despre legume și fructe, despre vitamine și alimentele bune. Azi le-am povestit despre alimentele mai puțin bune.

Pui, prosciutto, ciuperci

Toată povestea asta s-a petrecut pentru că îmi rămăseseră câteva felii de șuncă și nimic de făcut cu ele. Am improvizat.

Frigărui de miel cu hummus

Uneori găsesc miel proaspăt în magazinele de pe la noi. Rar, că dacă găseam des, puneam ceva cu miel în meniul restaurantului.

Farfurii curate - o nouă etapă

A fost dificil să sincronizăm programul copiilor, programul bucătarilor și viețile noastre dar am reușit cumva să o facem. De mâine intrăm în grădinițe și începem să lucrăm cu copiii.

Dovlecei umpluți

Acum câteva zile m-a apucat pofta de umplut lucruri. Am început cu o pâine și am continuat ieri cu doi dovlecei mici.

Azi în Timișoara, mâine-n toată țara

Dragii mei, pe 27 Februaire voi găti la Timișoara, cu ocazia unui blog/twittmeet extraordinar în cadrul căruia vom strânge bani pentru Daniel Răduță. Vom scoate la licitație obiecte, vom dona cât vom putea și vom mânca foarte bine (sper eu, mai ales că-s responsabil cu această ultimă parte). După ce ajung acasă (abia într-o oră pornesc spre Viena, deci mai am puțin până la Cluj) o să vă dau detalii legate de loc, prețul meniului și felul în care puteți face rezervări. Deocamdată iată meniul:

Începem ușor, cu bruschette fierbinți, din pită țărănească, cu mozzarella, bacon și ciuperci proaspete.

bruschette fierbinti 09

Vom continua cu coastele băițuite, cu sos cajun și cartofi copți cu rozmarin.

coaste baituite 01

Vom încheia cu trufele cremoase și ciocolătoase care au plăcut atât de multor oameni.

trufe cremoase 10Să fiți sănătoși.

33 Responses to Azi în Timișoara, mâine-n toată țara

  1. marius

    sa fie cu folos!

  2. Bruschettele astea pe care tu le-ai prezentat pe larg alta data, au devenit gustarea cel mai des mancata in casa noastra. Si totul e din vina ta…. :D

  3. La Buzău când găteÅŸti?…că mi-e o foooaame….

  4. Azi în TimiÅŸoara…mâine-n toată Å£ara!

  5. Tu… vrei sa nu mai am stare 2 saptamani? :)

  6. oooo da, delicios meniu… o sa fiu pe lista :))

  7. Buna,

    Numele meu este Adrian si iti scriu in numele site-ului http://www.GatesteInteligent.ro . Ne-ar face placere sa faci parte din echipa de parteneri/blogeri pasionati de arta gatitului. Pentru acest lucru te rugam folosesti formularul de la pagina: http://www.gatesteinteligent.ro/adauga-blog-retete-mancare.html sau trimite-ne mail la adresa office@gatesteinteligent.ro

    pasiunea de a gati!
    Adrian T

  8. Vasi

    La Baia Mare nu vii sa gatesti si pentru noi? Ca stiu ca de gatit gatesti, dar pentru prieteni/familie cand treci pe aici.

  9. Ana

    Io as putea veni sa te vad macar?Adica este ceva exclusivist sau poate veni oricine?Unde va fi?Is curioasa rau…:)

  10. e inuman, da?
    pur si simplu, inuman.
    ps. succes.

  11. Fiti atenti ca a inceput nebunia…pe feed-uri numai paine inimioara, prajitura inimioara, acadele inimioara, torturi…….cum credeti….inimioare binenteles. Ce se intampla oameni buni? Mai lasati si pentru Dragobete….Adi si tu te pregatesti cu inimioare din astea?

  12. Dragii mei, poayte veni oricine. O să postez în curând datele privitoare la locație, rezervări, preț. Sunt încă pe drumuri, nu am apucat să stabilesc toate detaliile, puțintică răbdare, vă rog:-).

  13. Și nu, inimioare nu prestez zilele astea.

  14. Pingback: Evenimente făcute de Oameni

  15. Aşteptăm cu poftă :)

  16. Oh da, arata bestial pana acu’! :)

  17. Pingback: Coaste cu mămăligă | Adi Hădean

  18. Pingback: Nebuloasa » Blog Archive » Licitatie pentru viata - Timisoara

  19. Io nu mi-s deschisa la experimente culinare aproape deloc. Si ce o sa ne gatesti tu nu-mi suna deloc cunoscut. Da’ ma jur ca ling farfuria. :))

  20. Tavi

    ceva de post, nu?

  21. Pingback: La Timișoara pentru Daniel Răduță | Adi Hădean

  22. Pingback: Licitatie pentru viata « Bits of me…

  23. Ma bucur sa aud ca te implici in atitea acte de caritate . Este minunat ,asa cum ti-am mai spus ,sa imbini utilul cu placutul .Dupa cum vad vii si in Timisoara , te asteptam cu mare drag .

  24. Pingback: eBlog.ro – gand la gand cu bucurie - Viata

  25. Pingback: Pentru o viaţă – licitaÅ£ie, muzică ÅŸi mâncare – Ovidiu Sîrb

  26. Pingback: Scurte | Jurnal de Oradea - Blogging is Trendy

  27. Pingback: Licitatie pentru viata- TM 99 BLOG

  28. Pingback: Licitație pentru Daniel la Timișoara | Blogu' lu' creaţa

  29. Pingback: Povești cu zâne şi bucate ca-n poveşti | FoodCrew

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>