Adi Hădean

Dragii mei, probabil știți, lipsesc din localitate. Asta nu înseamnă că trebuie să lipsească și rețeta de pe blog. Azi vă arăt (din nou) una din categoria “bine de știut, bine de făcut”, un fel de ketch-up de casă, incomparabil mai sănătos și cu siguranță mai gustos decât cel din supermarket. Rețeta mi-a fost trimisă de prietenul meu, Mircea Groza (cu poze cu tot). Vă poftesc să profitați de ea. Eu o fac destul de des.

Mircea Groza mi-a trimis cândva o găletuşă care conţinea o materie vâscoasă, roşie, parfumată şi teribil de gustoasă. Am pus din ea la paste, pe cartofii copţi şi probabil aş fi pus şi la pizza, dacă mi-ar fi plăcut să nenorocesc pizza adăugându-i un sos rece. I-am cerut atunci reţeta, mai ales că vorbisem despre ea pe www şi mi-i ceruseră unii dintre voi. Iată că, până la urmă, i-a venit vremea:

Ardei gras (roşu), morcovi, ţelină, ceapă, usturoi. Toate se trec prin maşina de tocat.

Legumele se pun la călit în puţin ulei.

După ce se înmoaie legumele, li se adaugă sucul de roşii, o foaie de dafin, două fire de busuioc uscat, sare, piper, poate puţină miere dacă vreţi un sos mai dulce, ardei iute, uscat şi măcinat, dacă vă place să mâncaţi picant.

Se lasă să fiarbă…

…până scade.


Sosul se trece prin sită, să nu rămână în el particule prea mari.

Stă în frigider chiar şi două săptămâni iar dacă-l fierbeţi încă o dată şi-l puneţi într-un borcan închis ermetic, puteţi să-l păstraţi luni de zile.

Hai, că e uşor de făcut şi e mult, mult mai sănătos decât mizeriile pe care le puteţi găsi în hypermarket. Merită să vă petreceţi o oră din viaţă învârtind în oală.

Update: aseară  a avut loc gala concursului Blog de blog, pe blogul Luciei Verona. Am fost în juriu, deci am o vină în stabilirea clasamentului final:). Intrați aici să vedeți care-s laureații.

Scurt, simplu, gustos. Nu te saturi cu ea dar poate constitui deschiderea unui prînz cu patru feluri, în porții bine dozate. Mă refer la crema de gulii și țelină. Îmi place grozav și o fac de două-trei ori într-o lună. Iată cum:

Fac rost de gulii (de obicei le cumpăr).

Nici țelina nu-i o problemă, se găsește peste tot.

Semințele de dovleac sunt un supliment pe care-l pot cataloga ca fiind cel puțin interesant.

Smântâna dulce face crema….cremoasă.

Mai întâi curăț guliile și țelina și le fierb în apă cu sare.

După ce s-au copt, pun blenderul pe ele.

Adaug  smântâna dulce și mai mixez puțin.

Prăjesc foarte puțin semințele, cu sare și piper, fără ulei, în tigaia antiaderentă. Cam 20-25 de secunde.

Semințele-n cremă, o linie de ulei de măsline extravirgin și…gata.

Zic să încercați măcar o dată. Ce vă costă?

Să fiți sănătoși.

Ieri am petrecut 15 ore în mașină, spre Iași, la Iași și înapoi la Cluj. Motiv pentru care nu am avut vreme să gătesc. Azi voi prepara lucruri bune și pentru blogul acesta dar și pentru ebucataria, lucruri care vor fi postate în zilele ce vin. După cum știți, lipsesc din nou de acasă, plec la Timișoara să gătesc pentru lume multă. Deși nu am gătit, ceva tot trebuie să mănânc/mâncăm, că doar nu ne-om apuca de lucru pe inima goală. Am ales pentru voi câteva bunătăți de pus pe/în pâine. Să le vedem:

Pita picurată cu untură topită din slana rumenită deasupra flăcării. Nu e de mâncat prea des dar e o punte bună între om și tradiție.

După bruschette sun topit.

Pâinea făcută cu mâna mea și umplută cu șuncă și brânzeturi e cerută destul de des.

Nici frigănelele nu-s cea mai dietetică mâncare dar îmi aduc aminte de copilărie.

Limone Amalfi, o drăgălășenie gustativă descoperită recent.

E pâinea mea și mă mândresc cu ea.

Pita cu unsoareși cu părădăici e pentru zilele lungi de vară din Banat.

Ocazional mă complic și fac pâinea toast.

O să mă opresc aici. Să fiți sănătoși.

Acum câteva săptămâni m-au căutat prietenii de la TVR și m-au rugat să gătesc oarece mâncare norvegiană pentru una dintre emisiunile lor. Am căutat rețete, multe dintre ele erau cu pește ori cu ingrediente greu de găsit pe la noi așa că am decis să fac una cu porc. Ea se prezintă bine și simplu, simplu de tot.

Îmi rămăsese niște varză acră de la rețeta pe care am făcut-o pentru ebucataria.ro (știți că pun rețete și acolo, nu?). Ardeiul iute e mai mult de decor.

Cotletul, cu puțin os, cu șorici și ceva grăsime. L-am crestat și l-am prăfuit cu piper proaspăt măcinat. L-m cumpărat de la măcelărie și în felul ăsta am putut să iau fix cât îmi trebuia, adică două felii. De la supermarket trebuia să cumpăr cel puțin șase, ei nu obișnuiesc să pună mai puține în caserole.

Restul ingredientelor de care am nevoie sunt aici: puțin unt, puțin chimen, piper roșu (putea fi de orice culoare).

Am pus untul la topit.

Am rumenit în el carnea, două minute pe fiecare parte.

Am dat cotletele la o parte și am pus în tigaie piperul și chimenul, să se încălzească puțin.

Am adăugat repede varza și am amestecat bine. Am mai ținut tigaia pe foc doar un minut, nu am vrut să obțin varză călită ci doar să o încălzesc pe cea murată, să o umplu de aromă de chimen.

Cum credeți că a fost?

Eu zic să încercați, vă costă cel mult patru lei pe porție și vă ia cel mult șase minute să preparați minunăția asta nordică.

Să fiți sănătoși.

Înainte de a vă arăta rețeta de azi, vă poftesc să vedeți două lucruri: mai întâi, dați o fugă pe ebucataria.ro să vedeți rețeta pe care am postat-o acolo. Acum că aveți stomacul plin, puteți merge ușurel (mersul ușurel favorizează digestia) până la Adevărul, pentru a vă face siesta citind un articol despre o doamnă și trei bărbați printre cratițe (nu vă trimiteam acolo dacă nu eram eu unul dintre personaje, poftiți dar de le descoperiți și pe celelalte). Buun. Odată înfăptuite acestea, priviți aici:

Mâncarea de azi e cu orez.

Și cu cotlet. Știu, arată ca o bucată de ceafă, dar nu e, e cotlet.

Pentru a înmulți aromele, am ales ceapă, usturoi, piper roșu și verde și un ardei iute. Nici nu aveam nevoie de mai mult.

Cât despre carne, am învelit-o-n slană, tăiată subțire și am căptușit-o cu căței de usturoi, întregi-întreguți, cu cămașa lor cu tot, să fie protejați în cuptor, să nu se ardă.

Am amestecat ceapa, ustutoiul, ardeiul, piperul și orezul, am adăugat sare (cam o linguriță) și am pus toate astea într-o tavă, împreună cu carnea și cu un litru de apă. Tava la cuptor pentru o jumătate de ceas, la 190 de grade Celsius.

După o jumătate de ceas, am scos tava, am împrăștiat niște unt peste orez și am vărsat o cană de vin peste carne (vin alb, sec). Am dat tava la cuptor pentru alte zece minute.

Carnea s-a făcut corespunzător.

Orezul de asemenea.

Ne-a plăcut, de bună seamă.

Să fiți sănătoși.

Bună să vă fie inima. Azi vă arăt cu ce ne-am primit musafirii acum două zile. A fost o cină deci am încercat să gătesc ceva ușor, nu foarte bogat în calorii și gustos în același timp. Aveam paste din orez în dulap, punguța cu garam masala proaspăt începută și câteva pulpe de pui dezosate în frigider. Lângă toate astea am mai pus…

Sos de soia, un dovlecel, două cutii cu lapte de cocos.

Trei ardei capia și unul iute.

Usturoi, anason și grămăjoara de garam masala (două lingurițe).

Am fiert pastele cinci minute, le-am mai lăsat alte două în apa fierbinte apoi am scurs apa de pe ele.

Am tăiat pulpele în fâșii și le-am condimentat cu garam masala (nu o să folosesc amestecul ăsta la toate rețetele dar voi profita de faptul că am două plicuri).

Am tocat legumele.

Am rumenit puiul și l-am stropit cu sos de soia.

Am adăugat legumele și anasonul stelat.

În trei-patru minute s-au înmuiat legumele și am adăugat laptele de cocos (destul de consistent).

Am adăugat pastele, am amestecat bine și gata.

Să fiți sănătoși.

No, bun. Mai e un pic până se va petrece la Timșoara, mai exact, la Hotel Timișoara din orașul de pe Bega, o mare (sper) reuniune de oameni și bani cu ocazia faptului că lupta pentru viața lui Daniel Răduță nu s-a terminat. Mai jos aveți afișul care anunță asta, afiș pe care vă rog să-l preluați și să-l…afișați barem o zi, dacă aveți unde. Ovi Sârb și Tudor Sârb vor cânta ca gazde, Florin Chilian va cânta ca invitat iar eu voi găti ca pentru președintele țării, ba chiar cu mai multă tragere de inimă. Meniul îl găsiți aici, numărul de telefon pentru rezervări și prețul biletului sunt pe afiș. Dacă veniți, mai aduceți niște bani la voi, vom scoate la licitație o seamă de obiecte cu valoare comercială ori sentimentală, pe care poate veți vrea să el cumpărați. Dacă nu, simpla prezență a voastră acolo va fi considerată drept un ajutor generos. Vă mulțumim.

Puțin update: aceasta e forma finală a afișului:

Raluca și-a exprimat dorința de a face o prăjitură. Întrucât eu nu strivesc corola de minuni a lumii și mai ales pentru că nu s-a mai întâmplat una ca asta în timpul mandatului meu, am sprijinit bucuros ideea, băgându-mă în seamă pe lângă blatul de lucru șu făcând pozele pe care le veți vedea mai jos. Dragii mei, așa s-au petrecut lucrurile:

Am spart ouăle (recunosc, eu am făcut asta), cinci la număr.

Am numărat cinci linguri de zahăr. Tot eu.

/am numărat cinci linguri de făină și le-am amestecat cu un plic de praf de copt. Aici s-a încheiat contribuția mea. Ba nu, tot eu am uns tava dar asta nu se pune.

Raluca a scos sâmburii din vișine (vișine din compot, normal la vremea asta).

A mixat ouăle cu zahărul până a obținut o cremă.

A pus în cremă făina pe care o amestecase cu trei linguri de cacao.

A turnat amestecul în forma unsă cu unt și tapetată cu făină.

A presărat vișinele și a dat tava la cuptor. Am încins cuptorul zece minute înainte și am stabilit temperatura la aproximativ 180 de grade Celsius (puțin peste mediu la cuptoarele cu gaz). Am lăsat prăjitura să se coacă vreme de jumătate de ceas. Am testat-o cu scobitoarea să vedem dacă s-a făcut (în cazul în care constatați că se coace prea tare la suprafață dar în interior e nefăcută, acoperiți-o cu o bucată de folie de staniol).

După ce a scos-o din cuptor, Raluca a însiropat prăjitura cu sucul compotului de vișine.

Aseară am avut musafiri. I-am servit cu prăjitură iar lângă fiecare felie, pe farfurie, am pus înghețată de vanilie.

După cum ați văzut, e a piece of cake.

Să fiți sănătoși.

Ieri, în timp ce lucram la rețeta de ciuperci umplute, Raluca a pus mâna pe Canon-ul cel mic și a tras câteva poze. Nu pentru mine ci pentru cât de haios era Tito urmărindu-mă. Eh, oricum, apar și au în ele, deci…

Dragii mei, știu, e post. Știți (dacă treceți pe aici destul de des), nu servesc. Nu mă laud cu asta dar nici explicații nu vreau să dau. Oricum, Raluca postește două zile pe săptîmână (și pe asta o știți probabil) și-i respect opțiiunea, ba chiar o ajut dacă-mi stă în puteri. Azi am făcut câteva ciuperci umplute, în mare parte de post, în sensul că pe unel eam pus și caș, să se bucure și organismul meu de ele. Iată:

Se pare că în sere s-a făcut spanacul de primăvară. Nui bai, îl mâncăm. L-am spălat cu grijă, în multă apă (e important, poate fi populat cu insecte și cu siguranță e murdar).

Am ales câteva ciuperci mai mari.

Le-am scos codițele.

Le-am tocat. E păcat să arunci ce poți folosi.

Cu ardeiul gras am avut o surpriză: 2 în 1 :-).

Cu usturoiul, nicio surpriză.

Am tocat ardeiul, usturoiul și o legătură de ceapă verde și tânără, le-am amestecat cu codițele ciupercilor și le-am sotat cu puțin ulei de măsline și cu un strop de apă.

După ce s-au înmuiat, am adăugat frunzele de spanac.

Le-am ținut pe foc cel mult trei minute, cât să se înmoaie.

Am umplut ciupercile cu amestecul acesta pe care l-am condimentat cu sare și cu piper proaspăt măcinat.

Peste unele dintre ciuperci am pus caș de vacă și pătrunjel. Am pus apoi toate ciupercile înt-o tavă, pe o foaie de copt și le-am dat la cuptor pentru un sfert de oră la 200 de grade Celsius (la cuptorele cu gaz, pe foc mare).

Ciupercile pregătite în felul ăsta pot fi o cină delicioasă, ușoară și gustoasă.

Pentru că legumele și spanacul au fost tratate cu blândețe, și-au păstrat o parte din vitamine.

Ciupercila au rămas zemoase și aromate.

Să fiți sănătoși.