Farfurii curate la Raza de soare

Ieri le-am vorbit copiilor de la Raza de soare despre legume și fructe, despre vitamine și alimentele bune. Azi le-am povestit despre alimentele mai puțin bune.

Pui, prosciutto, ciuperci

Toată povestea asta s-a petrecut pentru că îmi rămăseseră câteva felii de șuncă și nimic de făcut cu ele. Am improvizat.

Frigărui de miel cu hummus

Uneori găsesc miel proaspăt în magazinele de pe la noi. Rar, că dacă găseam des, puneam ceva cu miel în meniul restaurantului.

Farfurii curate - o nouă etapă

A fost dificil să sincronizăm programul copiilor, programul bucătarilor și viețile noastre dar am reușit cumva să o facem. De mâine intrăm în grădinițe și începem să lucrăm cu copiii.

Dovlecei umpluți

Acum câteva zile m-a apucat pofta de umplut lucruri. Am început cu o pâine și am continuat ieri cu doi dovlecei mici.

Eu la Casa Latină. Dezvăluiri complete.

Vă anunțam acum câteva zile că voi merge din nou în București, să gătesc la Casa Latină. Am deja poze cu mâncărurile pe care le voi pregăti în cele două seri spaniole (asta-i tema lunii Ianuarie) așa că vă pot prezenta oferta:

Seara andaluză e seara zile de 28 Ianuarie (va fi o zi de Joi), ora 20.00, Casa Latină în șos. Panduri 71. Meniul e acesta:

Antreu: Tortilla de verduras con jamon y queso

tortilla verduras queso y jamon 02

Pinchos Cortez con patatas bravas (o frigăruie din piept de pui, una din pulpă de porc)

pinchos cortez con patatas bravas 03

Gatos negros

gatos negros

Seara valenciană e seara zile de 29 Ianuarie (logic, Vineri), ora 20.00, Casa Latină în str. Traian nr.2. Acesta e meniul:

Mauros i cristians (o combinație perfectă între fasole brună, orez cu bob mare, dafin, pătrunjel, ceapă, usturoi și ou fiert).

mauros i cristians 04

Bacalau con verduras i arroz. Bacalau(valenciană), zis È™i bacalao (în castiliană) sau bacalhau (portugheză). E un peÈ™te. noi îi spunem “cod”. VeÈ›i fi uimiÈ›i să constataÈ›i ce aromă ascunde.

bacalau con verduras i arroz 06

Mousse de taronja. Portocale, brandy, coajă de portocale confiată, frișcă.

mousse de taronja 03

Pentru rezervări și bilete vă poftesc să o căutați pe Ela Pastia, PR&Marketing manager la Casa Latină. Numărul ei de telefon e 0733 104 178. Prețul fiecărui meniu e de 49,9 lei. M-aș bucura să veniți. Nu vă spun despre surprize pentru că, nu-i așa, n-ar mai fi surprize. Să fiți sănătoși.

50 Responses to Eu la Casa Latină. Dezvăluiri complete.

  1. Si pretul meniurilor? :)

  2. Bogdan, mulțumesc pentru că mi-ai atras atenția, uitasem să trec în postare (am trecut între timp). 49,9 ron.

  3. raluca

    Nu-i corect, meniul de vineri e mai apetisant, dar, cum tin post vineri, cred ca o sa ajung joi la Casa Latina… NU faci o rocada :) ?

  4. Raluca, mă tem că nu pot:-).

  5. Pai cum sa nu vina lumea buna la tine fiindca ,ii rasfeti cu bunatati .Pai sa ai cit mai multi clienti si cu bani la portofel .

  6. Marioara, mulțumesc frumos:-)

  7. ana

    gata, we’re in! ne vedem joi, precum spune cantecul :))

  8. Ana, mă bucur:-) și abia aștept!

  9. O sa visez la spuma de portocale pana pe 29 :))

  10. O sa visez la spuma de portocale pana pe 29 :))

  11. Anca, nu mai e mult până acolo:-)

  12. Gheorghiu

    Pretul unui meniu de o persoana sau de doua este cat ai spus?

  13. Of, nu promit nimic ca incepe vacanta si tre sa duc fetele la bunici dar cine stie, poate venim vineri. Mi-a cazut fata la desert, iar pentru peste as ucide oameni. Glumesc!

  14. Nina, mi-ar plăcea să veniți:-)

  15. Pingback: the awfully yummy newsletter cu frecventa indoilenica — easy peasy

  16. Pingback: Arroz con carne i verduras | Adi Hădean

  17. Cristian Scurtu

    Tocmai am facut rezervare. Can’t wait!!!:))

  18. iar imi ploua in gura…iar nu e corect!

  19. delia

    Rog pe cineva care a reusit sa faca rezervare sa imi vand si mie pontul, aproape ca am cedat nervos :) Imi doream o seara andaluza, mai ales din dor de spania, dar la numarul respectiv am sunat de 6 ori si nimic, am trimis un mesaj si nimic, am rugat pe altcineva sa sune si nimic, iar la restaurant nimeni nu stia nimic si ni s-a zis sa asteptam seful.

    Help!!

    Multumesc si imi cer scuze pentru recurenta cuvantului nimic.

    • delia, se va rezolva. trimite-mi un mail pe adihadean@gmail.com cu numărul de persoane si data la care vrei sa vii, voi face eu rezervarea in numele tau:-). imi pare rău că ai avut neplăceri, sunt sigur că ela nu a putut răspunde la telefon dintr-un motiv serios iar personalul nu poate face rezervări pentru că sunt două locatii diferite, cu personal diferit si s-a hotărât ca rezervările să fie gestionate de o singură persoană. aÈ™adar, aÈ™tept mailul tău.

  20. Pingback: Iarăşi vine Adi Hădean la noi să ne umilească… « Chinezu

  21. Gata. Am rezervat pentru joi, in Panduri. 2 persoane. Ne vedem acolo Adi :)

  22. Pingback: Coming back on tracks … « Lugu2lugu's Blog

  23. Codruta

    Chair nu-i corect…La Bruxelles nu vii?

  24. Gata, ne vedem vineri ;)
    De-abia astept!

  25. Pingback: | iYli | #DSLRTweetparty, schimb de carti, bucatele lui Hadean si #ValentineSweetParty |

  26. rodica maria nastasoiu

    Ma bucur sa vad preparate spaniole in Romania!eu ma pot bucura de savoarea lor aici unde locuiesc si poftesc pe toti romanii sa guste aceste bunatati! Felicitari maestre!!!!

  27. Vineri semnez condica! Pare un meniu interesant…Deja salivez.

  28. Hadeanule,
    iti schimbi telefoanele ca si pe sosete :-)
    Nu-ti mai am nr. Nu vreau sa dau de el prin intermediul altora. Astept sa mi-l trimiti tu pe adresa mea de email: danielle1503@yahoo.com.
    Bravo !! Vad ca te descurci ! Pana la urma marile pasiuni prin forme !
    Dana Chiscoci (acum Marcu) :-)

  29. Pingback: Cum a fost la show-ul lui Adi Hădean… « Ce mai fac ? Ce mai zic ?

  30. Pingback: Adi Hădean. Cremă. Sashimi. Bomboane « Cantina Socială

  31. Pingback: Ce ne place noua la Adi Hadean? Amu sa va vad… « Chinezu

  32. in seara andaluza am cerut desertul la pachet si l-am adus acasa sotiei, care de atunci ma iubeste mult mai mult

    multumesc, adi hadean :D :)))))))))

  33. Pingback: In tara asta toate lucrurile merg bine - Concediaza-ti seful!

  34. Anisoara

    mda si bacaleaua e super buna si tambiem las tortila e muy buena…..gracias

  35. Pingback: #DreamTeamRO » Blog Archive » Cum a fost la Blog Meet FocÅŸani sau cum s-a născut Dream Team

  36. Pingback: Proces verbal după un an de @DreamTeamRo « eclaudiu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>