Cronică de crâșmă: Toscana

“Crâșmă” nu-i un termen la care să te uți de sus. Eu îl folosesc cu un soi de afecțiune, mai ales (ori poate tocmai pentru) că mi-am petrecut destul de multe zile și nopți în compania acestui termen. Totuși, nu-l folosesc atunci când mă refer la localuri în care doar se bea, “crâșmă” în mintea mea se află în sertarul cu localuri în care se mănâncă. În unele se mănâncă bine, în altele mai puțin bine. La Toscana am mâncat bine. Toscana e restaurnatul mic și prietenos al unui hotel la fel de mic și de prietenos din Oradea. Acolo am fost cazat cu ocazia fasolicii de 1 Decembrie. Normal că n-am mers să mănânc în altă parte. Antipasti au fost delicioase, de altfel am și postat despre ele la cinci minute după ce m-am ridicat de la masă. În pragul serii, după ce am terminat cu fasolea și am scăpat de vânzoleală, m-am regăsit cu câțiva prieteni în jurul unei mese la Toscana (lângă stadionul municipal). Cu ocazia asta l-am cunoscut și ep Mircea, bucătarul casei, un om modest și foarte priceput la ce face (a învățat să gătească în Italia, chiar în Toscana). Nu am îndrăznit să-mi vâr papilele în mâncarea prietenilor mei (niște poze tot am făcut). ei s-au declarat mulțumiți. Eu am fost de-a dreptul încântat de ce am comandat, costata cu trufe, o ditamai felia de vițel cu trufe negre, foarte fragedă, foarte gustoasă. Flavius a spus că nu înțelege unde-i șmecheria cu trufele dar, vorba unui domn pe care l-am cunoscut recent, epifaniile culinare nu-s pentru oricine. Lucru cu care-s perfect de acord. Recomand Toscana cu drag și încredere și vă las cu câteva poze de acolo.

Salată cu piept de pui. mirosea foarte proaspăt, cred că dressingul a fost foarte bine echilibrat.

Crema Toscana, cu multe legume și crutoane

Pizza pe vatră

Costata. Senzațională. Aș fi putut să mănânc două porții. Sigur, eram foarte flămând și foarte obosit, de aceea nu mi s-a părut că ar fi prea mult în farfurie:-).