Azi împlinesc trei ani

Acum trei ani, fix acum trei ani, primeam de la domnul George un blog (adihadean.com nu mai funcţionează acum) pe care postam câteva gânduri. De atunci încoace am postat aproape zilnic (îmi ajung degetele de la mâini pentru a număra zilele în care nu am postat). În primii doi ani scriam despre tot ce-mi trecea prin minte comentam ştirile, scriam eseuri despre femei şi bărbaţi, radiografiam societatea şi din când în când postam şi câte o reţetă. Mi-au trebuit doi ani să realizez că scrisul meu nu ajută nimănui, nici măcar mie. Am realizat în acelaşi timp că dacă vreau să mai fac asta, adică să ţin un blog, trebuie să schimb ceva, să-i dau blogului un sens şi muncii mele un rost. Am decis atunci, cu riscul pierderii unor cititori (aveam la vremea aceea 4-500 de vizitatori unici în fiecare zi), să mă ţin de ce ştiu mai bine, de ce-mi place să fac, de domeniul în care ştiu că am ceva de spus. Sigur că eram în stare să scriu şi să descriu o reţetă dar nu eram capabil să-mi fotografiez mâncarea, nu aveam nici un fel de pregătire în sensul acesta, nici un strop de habar în ceea ce priveşte fotografia. Nici tehnica nu mă prea susţinea, aveam un aparat Canon mare cât o săpunieră şi făcut pentru turiştii grăbiţi şi nepricepuţi. Ei şi? Doar n-o să mă împiedice atâta lucru! Am început să-mi pozez reţetele, stângaci la început (puteţi vedea primele postări, sunt pe blog, nu le-am şters, nu mă ruşinez cu ele, fac parte din evoluţia mea), ceva mai bine după 3-4 mii de poze (făceam sute e poze la o reţetă, azi fac doar câteva zeci). În foarte puţin timp (cam trei luni), reţetele şi pozele mele au început să atragă cititori (schimbarea tematicii a adus o scădere a numărului de cititori, aşa cum preconizasem, să-mi aducă de lucru, să-mi umple căsuţa poştală cu întrebări despre reţete, mâncare, diete şi alte lucruri din sfera aceasta. Simţeam că-s pe un drum bun, că am făcut ce trebuia. Între timp am primit şi o temă în WordPress, am trecut în .ro şi mi-am deschis porţile cu totul. M-am străduit să păstrez camera de oaspeţi curată, fără zorzoane inutile, îmbrăcată în arome proaspete şi imagini cât mai îngrijite. Nici nu ştiu când am trecut de o mie de vizitatori unici pe zi, când am ajuns în primii 100 din Zelist (locul 40 săptămâna asta), ştiu doar că decizia pe care am luat-o după primii doi ani de scris pe blog a fost cea corectă, cu atât mai mult cu cât reţetele de pe blog mi-au adus până acum 1800 de prieteni pe Facebook, aproape 800 de persoane care îmi urmăresc update-urile pe Twitter şi foarte mulţi prieteni în viaţa reală, unii dintre ei fiind oameni activi în online, pe care am avut bucuria de a-i întâlni faţă în faţă (nu-i pomenesc aici cu numele dar ei se ştiu). Partea şi mai bună e că am reuşit datorită blogului să-mi măresc fişierul cu informaţii legate de gastronomie, am descoperit reţete şi tehnici de preparare pe care altfel le-aş fi aflat mult mai greu ori mai târziu. Am cunoscut oameni faini, de la care am învăţat multe şi încă mai învăţ. Le mulţumesc lor şi vă mulţumesc vouă pentru că treceţi pe aici şi mă motivaţi să fac mai mult, să fiu mai bun la treaba asta. Să fiţi sănătoşi.