Pită răsucită
…și dacă nu mă trezeam, de bună samă că mai dormeam și amu. Din fericire m-am trezit și azi, lucru pentru care-s deplin recunoscător. Ieri am făcut o pită, azi oi mai face una, pentru că în seara asta vine fratele meu de peste mări și țări. Vreau ca primul lucru pe care-l mănâncă să fie o pită cum nu întâlnește acolo unde trăiește el. Știu de la bătrâni că pita cea mai bună e cea pe care o frămânți cu mâinile tale, pentru că în ea pui tot dragul. Nu știu dacă dragul se vede în pozele de mai jos dar trag nădejde că da. Iată cum s-a făptuit pita mea răsucită:
Mai întâi am adunat pe masă cele trebuitoare.
Făină albă de trei nule, fix trei căni. Gris (îi spune lumea griș, dar noi suntem în Ardeal), fix o cană.
Hăpt o nucă de drojdie, pusă la înflorit într-o lingură de lapte dulce, ajutată de o pișcătură de zahăr (mniere îi spunea bunica).
Două ouă și trei linguri de oloi, să iasă aluatul fraged.
Pentru ca pita să fie molcuță sub coajă și pufoasă, am frământat aluatul cu lapte (o jumătate de litru) în loc de apă, iar în lapte am topit o lingură de unt. Laptele trebuie să fie călduț, cât să-l simtă mâna, nu fierbinte, că moare drojdia și nu mai crește pita.
Dacă aveam acasă o masă mare ori o planșetă, frământam direct pe blat. N-am, prin urmare m-am descurcat altfel: am pus toate celea într-o oală mai mare, cu două pișcături de sare. Am turnat laptele cu unt și am început a frământa.
Un sfert de ceas am frământat aluatul moale, până s-a desprins de pe degete-mi.
Nu vă speriați dacă aluatu-i moale, așa trebuie să fie dacă vrem să crească frumos în cuptor. Crucea de pe el ne amintește cui dăm noi mulțumită pentru pâinea cea de toate zilele, dacă dăm. Tot ea lasă aluatul să se desfacă în timp ce crește, îi face loc.
După un ceas și jumătate sub ștergar, aluatul meu aproape că ieșea din oală.
L-am tras afară și am început a-l răsuci.
Am făcut din el fuior gros cât brațul unui copil de șase ani și lung de un metru.
Am împletit fuiorul cu el însuși, că am avut de unde.
Am îndoit împletitura…
…și am mai împletit o dată.
Am bătut un ou…
…și am mângâiat pita cu degetele date prin ou, să capete față faină dar și să fie apărată în cuptor.
Un ceas a stat pita în cuptorul încins dinainte dar potolit în clipa în care am pus-o într-însul. Sub tava cu pita am mai pus una, în care am pus o cană de apă după ce s-a format scoarța, să fie elastică, molcuță.
Ceapă vrede, slană afumată, un bruș de brânză țaparâșă, din burduf. Se potrivesc bine cu pita asta.
A ieșit tomna cum îmi doream.
Să fiți iubiți și sănătoși.
Ne mai vedem p-aci.
mi-ai facut poftica sa mananc paine facuta de bunica in cuptorul de la tara :X
imi place articolul, bravo
mulțam și mă și bucur:-)
arata exact ca si a lui mama cand face de Pasti….eu o laud si-i zic ca a facut prescura ;) foarte frumos maestre…pana ma marit poate exersez si eu framantatu cand o sa am dispozitia necesara…ca nu pot sa ma laud cu activitatea asta, insa apreciez micile secrete care conteaza in procesul asta.
Ioana, mulțumesc:-)
Sa fi si matale sanatos coane Adi….
Faina pita…
Nu stiam de asta rasucita insa am sa o trec in meniul meu viitor ….
La noi la Fagaras da si la Iernut la mamaia se facea pita pe vatra si pe foi de varza , ca alt gust nui mai bun ca ala de vatra …..
Sarumana de amintiri….. si …distractie placuta ….
Jenika, mulțam fain. Ai dreptate cu vatra și varza:-)
Fac si eu paine, la masina de paine, nah, ca e mai comod; dar parca as face si de asta odata; cat crezi tu ca are cana ta cu care masori? ca sunt diferite, de 200, de 250, de 300… ; anyway, cum facea saraca soacra-mea paine, n-am mai mancat nicaieri; cu cartofi, destul de alba, pufoasa, imensa, coapta in cuptorul special din curte; coaja cu o aroma deosebita; si facea cate 3-4, si nu se-nvechea niciodata…
Tare bine arata pita ta….si eu una am vazut si niste suflet bun pus la un loc cu drojdia aia , la dospit!:)
Se simte aroma taman pana la mine….
Abia astept sa vina vremea cozonacilor , ca sa fur si eu de la tine o reteta de cozonac de ala pufos!:)
Sys, pâinea de mamă, cea de soacră și cea de bunică nu se compară cu nimic:-). Cana mea are 250 de grame:)
Ana-Maria:-)
Maestre, toate respectele mele! Si pentru paine si pentru cum povestesti. Esti un fel de de Ion Creanga al Ardealului ;)
Mulțumesc:-)
No, asa pita sa tot mananci!!! Super!
no apoi cum nu? :-)
Marti imi dai pita d`asta langa pasula cu ciolan? ;) De abia astept; n-o sa manc nimic acasa! :)
Azi am facut painea aceasta.
Am respectat intocmai reteta, dar am pus si o lingurita de sare.
A iesit suuuper. Este perfecta.
Multumesc mult, Adi Hadean!
Perti, din păcate nu am cum să fac pâinea asta pentru 2000 de oameni. Iar fasolea va fi cu cârnați, nu cu ciolan:-).
Casandra, și eu am pus sare, nu se poate fără:-). Am și menționat asta:-). Mă bucur că ți-a ieșit:-)
Mda… mi-am dat seama de “greseala”, da` am zis ca nu mai corectez cu dublu post! :P La noi, muritorii de rand, fasolea va fi cu carnati pentru ca ciolanu` e la politicieni. :))
P.S. Am auzit ca o sa ai un ajutor… Tito! ;)
Bai omule, esti fenomenal.