Mic dejun cu quesadilla?

Bună, trebuie să vorbim. De obicei, după asta urmează niște vești proaste.

Risotto cu pancetta și busuioc

Ieri am făcut un risotto, fără alt motiv decât acela că aveam un litru de supă făcută pe un pui de casă, de la mama, pe care nu știam la ce altceva să o folosesc.

Angajez spălător de vase. Sau cumpăr mașină de spălat.

Dacă ai un restaurant, ai nevoie și de una și de alta.

Paste și Bucătăria pentru toți la 10 ani

Revista Bucătăria pentru toți a împlinit zece ani de la prima apariție, zece ani de viață, de rețete, de povești despre mâncare. Ocazie cu care-i felicit.

România delicioasă și bucătăria pentru toți

Mi-am petrecut o bună parte din săptămâna trecută în București. În ultima vreme sunt un fel de navetist pe distanțe lungi.

Melci cu magiun

no entries found

Nu, nu am fost la cules de melci, deja a dat prima brumă și-s din ce în ce mai sprinteni și greu de prins. I-am făcut pe ai mei, din aluatul care mi-a rămas după filmarea de acum două zile (am făcut o tartă pentru TVR3 și m-am pomenit cu un bulgăre de aluat de care mi-a fost milă și nu l-am aruncat). Desertul acesta simplu și ușor de făcut e bun în combinație cu ceaiul cald ori cu laptele rece. Sigur că puteți încălzi laptele dar dacă-l lăsați rece se combină mult mai bine cu magiunul și rezultă de aici un gust fenomenal. Ia să vedeți cât e de simplu:

Am făcut aluatul exact ca aici. Pentru umplutură nu m-am complicat defel. Am folosit doar magiun făcut de mama și stafide. S-ar fi potrivit și niște miez de nucă măcinat dar nu am avut la îndemână.

melci cu magiun 01

Am întins aluatul într-o foaie groasă de jumătate de centimetru peste care am întins un strat de magiun. Peste magiun am presărat stafidele.

melci cu magiun 03

Am rulat foaia.

melci cu magiun 04

Am tăiat rulada obținută în rondele late de un centimetru și jumătate.

melci cu magiun 05

Am dat rondelele la cuptor pentru 20 de minute (160 grade Celsius).

melci cu magiun 06

Așa arătau după ce le-am scos.

melci cu magiun 07

N-o să vă mint, ne-au plăcut. Am mai păstrat două pentru dimineața asta.

melci cu magiun 08

Să fiți sănătoși.

melci cu magiun 10

18 Responses to Melci cu magiun

  1. Catalin

    Bun, sefu’. Daca n-as fi in post, as incerca si eu..

  2. Rapid si gustos si usor de facut,pofta mare maestre.

  3. Minunat! Si usor de facut, dupa cum pare.

  4. Un dulce rapid si gustos!
    De obicei fac cornulete dar asa in varianta asta, merge mai rapid ;-)
    Complimente pentru blog!

  5. Cătălin, lasă că vin şi vremuri mai bune
    Ilink, Teia, foarte uşor:-)
    Nicoleta, iniţial mă gîndisem la cornuleţe dar am ales varianta mai rapidă. Mulţumesc:-)

  6. Roma

    Si te mai plingi de kile….. Sanatate multa! Noroc!:)

  7. Roma, nu mă plâng, mă alerg:-))

  8. Irina

    Stii ceva , unii prea le au pe toate ! Pe langa talent , mai ai si o mama care inca mai face magiun:) Norocosule!!! :)

  9. Irina, de lipsa norocului nu mă plâng:-)

  10. Mihaela

    Vreau si eu sa le fac maine. Cate ies din reteta de aluat pe care ai dat-o tu? Sa fac portie dubla daca vreau mai multe? Si inca o intrebare de “om prost” 2 cani de faina – cat de mari?

  11. Mihaela, din aluatul acela (respectand gramajele) poți obține cam 30 de melci. Cât despre căni, o cană e o cană (nu o ceașcă). Într-o cană încap cam 230-250 de grame:-). Îți recomand ca pe la jumătatea timpului de coacere (când vezi că melcii încep să se coloreze) să pulverizezi puțină apă în cuptor, asta-i va face mai fragezi:-).

  12. Mihaela

    Multumesc pentru sfaturi acum ma apuc de ei.

  13. Mmm bun, bun, vreau si eu sa fac :) Mi-au facut pofta :D

  14. Andreea, bun venit. Să încerci:-)

  15. Reteta asta imi aduce aminte de copilarie cand mergeam la tara la bunici :*

  16. acu cautam pe la tine ceva mai usurel de facut, sa stii ca ma pun sa fac zilele astea, ca m-am antrenat cu aluaturile la pizza si la tarte.. si mereu nu stiu doza faina aia si imi iese mai mult aluat decat tre`.

  17. buna,am facut si eu aseara ,dar nu au iesit asa pufosi cum arata ai tai,chiar nu trebuie pusa drojdie sau praf de copt in coca?asa au fost buni nu ai mai ramas dar nu ai crescut asa …

    • adihadean

      emilia, dacă te liniștește gîndul, poți pune puțină drojdie uscată sau un plic de praf de copt. da’ nu-i musai.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>