Adi Hădean

 - Rețete fără secrete

Mâncare de post cu cartofi și champignons

E Vineri, zi de post, se apropie și Postul cel mare. Nu-s evlavios de felul meu, nici nu mă laud cu asta. Știu însă că există oameni care prețuiesc perioadele de post și cred că ar fi păcat să nu-i ajut cu idei în sensul hrănirii trupului pentru ca el să rămână sănătos în timpul exercițiilor spirituale. Azi am avut o idee de felul acesta, am pus-o în practică și a ieșit mâncarea pe care v-o povestesc mai jos:

Cartofi, ciuperci champignon proaspete, o legătură de pătrunjel, foarte puțin ulei de măsline extravirgin. Și mojarul meu cel nou. Mojarul nu intră în mâncare dar se implică în realizarea ei.

cartofi si ciupercute 01

Am pus în el coriandru, piper negru, câteva felii de ghimbir proaspăt, curry și puțină sare.

cartofi si ciupercute 03

Am adăugat o lingură de ulei de măsline și am zdrobit condimentele până am obținut cam două linguri de pastă aromată și ușor picantă.

cartofi si ciupercute 04

Am tăiat cartofii în rondele groase de aproape un centimetru.

cartofi si ciupercute 05

Am pus rondelele într-un bol și le-am amestecat cu pasta aromată. Am avut grijă ca aceasta să ajungă peste tot. Am așezat apoi rondelele de cartofi pe o foaie de hârtie de copt, într-o tavă pe care am dat-o la cuptor pentru 15 minute (200 de grade Celsius, cuptorul încins din timp).

cartofi si ciupercute 07

După un sfert de ceas am scos tava și am pus ciupercile printre cartofi. Am picurat sos de soia peste ciuperci (puteau fi și fără dar ajută la intensificarea aromei) și am împrăștiat în tavă frunze de pătrunjel. Îmi place foarte tare gustul pătrunjelului copt, uscat în cuptor.

cartofi si ciupercute 08

După alte zece minute am scos tava din cuptor și am găsit asta:

cartofi si ciupercute 11

Menta proaspătă e doar un bonus.

cartofi si ciupercute 12

Picăturile acelea roșii sunt un sos făcut din suc de roșii și diverse mirodenii picante.

cartofi si ciupercute 16

Cât despre condimentele din mojar, puteți să le înlocuiți cu ce doriți, important e să vă placă aromele.

cartofi si ciupercute 24

Să fiți sănătoși.

cartofi si ciupercute 21

15 comentarii pentru articolul “Mâncare de post cu cartofi și champignons”


  1. Lirca says:

    hm….ce vad in pozele m-ar putea convinge sa mananc si eu de post…sau…langa ciupercile alea si cartofi, merge o bucatica doua de fripturica..

  2. marius says:

    spune-mi si mie: cum se face ca nu se prind cartofii de hartia de copt. Eu nu reusesc nicicum sa nu se prinda!! :(

  3. Anna says:

    poţi şterge staniolul cu un şerveţel îmbibat în ulei .. să vedem acuma ce zice expertul

  4. Adi Hădean says:

    Luci, sigur, postul e opțional:-)
    Marius, depinde de calitatea hârtiei. De obicei, cea mai bună e cea mai scumpă (nu te va duce la faliment).
    Anna, e ok și așa. Totuși, dacă ai o tavă subțire e indicat să folosești hârtie în loc de staniol. Acesta are tendința de a se lipi. transmite căldura mult mai bine decât hârtia și uleiul formează la suprafața cartofului un strat la care staniolul aderă foarte bine la temperaturi mari.

  5. Divina combinatie si extrem de sanatoasa. In opinia mea, mancarea gatita cat mai simplu este cea mai buna iar reteta ta ma imbie extrem de mult chiar daca, spre rusinea mea, nu tin post de obicei. Maine sper sa pun mana pe niste ciupercute frumoase si voi executa reteta. Crezi ca o crenguta proaspata de rozmarin ar merge cu ciupercile? Combinatia cartof-rozmarin este excelenta dar rozmarin in combinatie cu ciuperci nu am incercat pana acum. Mi-e frica sa nu cumva sa sufoce gustul delicat al ciupercilor. Multumesc foarte mult pentru reteta!

  6. Adi Hădean says:

    Laura, bun venit. Mă bucur să te văd aici:-). Eu am evitat să pun condimente (în afara sosului de soia, care-i un potențator de aromă deosebit) pe ciuperci tocmai pentru a mă bucura de aroma lor, mai ales că sunt ciuperci de cultură și nu-s la fel de puternice ca acelea de pădure. Poți să încerci dar rozmarinul e destul de tare (sunt convins că știai asta deja, o spun pentru cititorii care intră mai rar în bucătărie):-). Să ai o seară frumoasă:-).

  7. Multumesc tare mult pentru raspuns. Sunt de aceiasi parere in privinta rozmarinului pe care eu il vad foarte bine doar in anumite combinatii si folosit cu destula prudenta tocmai datorita aromei lui puternice. O seara minunata iti doresc si sper maine sa gasesc niste ciuperci frumoase.

  8. marius says:

    atunci, cred ca eu am nimerit din cea ieftina si proasta :)

  9. Adi Hădean says:

    Marius, de bună seamă:-)

  10. anca says:

    Tre sa recunosc. Cartofii aia arata tare bine. :) Mojarul e din piatra? Si de unde l-ai luat ? Eu am unul din lemn dar nu pot sa pisez cu el prea bine si ar fi execelent unul din piatra/granit. :D

  11. Adi Hădean says:

    Anca, mulțumesc. Mojarul metalic din dur-aluminiu. Mai am două din cupru și unul din marmură. Toate sunt cadouri, deci nu l-eam luat de nicăieri:-). Caută la târgurile anticarilor, ai putea găsi ce-ți trebuie:-).

  12. Adi Hădean says:

    Anca, uite că spun prostii, nici nu mai știu ce pun în poze, mojarul folosit la rețeta asta e cel din marmură:-)

  13. puiutu says:

    Astazi m-am bucurat de reteta asta, defapt de idee, pentru ca neavand mojar am pus alte condimente. Insa m-am bucurat de o mancare sanatoasa, si altfel decat binecunoscutele mancari de post. Multumim Adi!

  14. Adi Hădean says:

    Cu plăcere, Ioana.

  15. Teia says:

    Aseara am devorat efectiv o tava intreaga cu preparatul minunant. Am cam exagerat cu ghimbirul, dar mi-a placut foarte mult!



Lasă un comentariu


  • Reclamă

  • Din inima pentru copii Din inima pentru copii Mara Beauty Center Alex Mazilu - Daily Photo Blog Noge.ro bufteni.ro