Adi Hădean

Doamna Oana, mama lui Andrei Crivăț, mi-a trimis o rețetă de prăjitură cu dovleac. Foarte faină rețetă. Mi-a aprins beculețele. La nici o zi după ce am primit rețeta, am văzut o altă rețetă care mi-a plăcut, pe blogul Roxanei. Cum nu vreau să vă sufoc cu rețetele ce au dovleac într-însele dar nici să-mi scape ceva bun, am decis să combin cele două rețete. Am luat aluatul din rețeta Roxanei pentru că mi s-a părut ușor de făcut (mă felicit pentru asta, pe de o parte pentru că e un aluat bun, pe de altă parte pentru că am decoperit o cale de a-l face și mai bun) și umplutura din rețeta doamnei Oana pentru că mi s-a părut spectaculoasă. Am mai pus și ceva de la mine și am obținut două suluri cu umplutură de dovleac plus o mândrețe de tartă. Iată cum:

Am adunat ingredientele: pentru aluat-două căni de făină, un ou, o lingură de zahăr, puțină sare, o lingură de miere, o lingură de oțet de mere, două linguri de ulei, o cană de apă călduță. Pentru umplutură-o bucată sănătoasă de dovleac (am ales un dovleac dulce, bine copt), două cești de zahăr (îmi țin zahărul în borcanul pe care-l vedeți, închis ermetic, împreună cu două păstăi de vanilie, în felul ăsta am mereu zahăr cu aromă de vanilie), o căciulă de nuci și o lingură de scorțișoară.

Am frământat aluatul până mi s-a desprins de degete (cam 7-8 minute) și l-am lăsat să se odihnească. Am trecut apoi la munca grea.

Am spart și curățat nucile.

Am fiert miezul de nucă în vin cu zahăr și puțină scorțișoară. Asta l-a aromat, înmuiat și lămurit să se deschidă, să-și lase toată aroma spre papilele noastre.

Am mărunțit (nu prea tare) apoi miezul cu cuțitul.

Am dat dovleacul prin răzătoare (doar miezul, să ne înțelegem) și l-am amestecat cu zahăr și scorțișoară. Apoi l-am pus într-o tigaie mare, cu fund antiaderent. L-am înmuiat pe foc vreme de un sfert de ceas, fără apă sau ulei.

Am întins foile din aluat, destul de subțiri. Le-am întins direct pe o foaie de copt. E mai ușor să le rulezi la urmă și consumi mult mai puțină făină decât dacă le-ai întinde pe o planșetă.

Am pus umplutura pe foi, destul de multă și doar pe jumătate din suprafață. Prin umplutură înțeleg dovleac+nuci.

Am rulat foile și am obținut două suluri.

Am crestat ușor fiecare sul apoi le-am uns pe amândouă cu ou bătut.

Pentu că am avut din ce (și pentru cine), am făcut și o tartă. Adică am întins o foaie subțire din aluat, am așezat-o într-o tavă rotundă pe care o unsesem cu unt și o pudrasem cu făină înainte. Am pus umplutura în tavă, peste aluat…

…am tăiat marginile care ieșeau peste tavă și din ele am mai întins o foaie subțire pe care am pus-o peste umplutură.

Am uns și tarta cu ou bătut și am înțepat-o din loc în loc. Am dat apoi tăvile (adică și pe cea cu suluri) la cuptor. 35 de minute la 170 de grade Celsius.

După ce am scos prăjiturile din cuptor le-am lăsat cinci minute să ia aer apoi am presărat peste ele zahăr pudră.

Așa arată o bucată dintr-un sul. Andrei a fost destul de generos încât să-și împartă porția cu Groparu și cu Zicu de la TVDECE.

De parcă tarta și sulurila n-ar fi fost destul, am copt câteva bucăți de dovleac. Azi pleacă cu noi spre Baia Mare.

Oamenii spun că a fost bun. Dacă ei au mințit, vă mint și eu (parcă așa era în povești).

Miercuri voi face încă o tavă (trei-patru suluri) pentru a o oferi drept bonus pentru cei care comandă din meniul meu special din Irish&Music Pub.

Ah! Era să uit de tartă!

Oare am avut postare mai lungă? Să fiți sănătoși, mă opresc aici.

Dragul meu Sony Alpha 200 a nu se simte prea bine. Din acest motiv am fost nevoit să-l trimit la doctor, în Ungaria. Voi trăi fără el cam două săptămâni. Din fericire, am o plasă de siguranță, respectiv micul Canon cu care îmi făceam treaba înainte de a-l cumpăra pe Sony. Mă voi descurca așa, cu tehnologie puțină și simplă. Partea bună în astfel de situații e că dacă ai avut mai puțin știi cum e și nu intri în panică în momentul în care se termină mai multul. Azi vă arăt o rețetă simplă, de făcut în cinci minute și de mâncat la micul dejun sau la prânz, pe o bancă din parc.

Brânză din lapte de vacă. Pentru cremă.

Smântână grasă. Tot pentru cremă.

Mult mărar, pentru aromă.

Chifle cu susan, că doar nu o să mâncăm crema goală. În planul 2 vedeți câteva ouă fierte. Vedeți și o bucată de slană. Ea n-are legătură cu rețeta de azi, am pus-o acolo doar ca să provoc leșinul a trei-patru corporatiste care se sperie la gândul că există și grăsime în lumea asta.

Am amestecat smântâna, brânza, mărarul și foarte puțină ceapă. Am condimentat cu sare și piper. Nu am pus nici un strop de ulei.

Am despicat chiflele, le-am umplut cu cremă de brânză și cu rondele de ou…

…le-am pus capacul…

…și le-am pus în toaster pentru două minute.

Asta am obținut.

Îmi place combinația asta, ou fiert, brânză, semințe de susan. O să mai fac.

Să fiți sănătoși.

Dragii mei, azi vă pot arăta un alt episod din Rețete fără secrete. Pentru că eram copil sărac și nu aveam buget/studio/tehnologie, am filmat pe malul Crișului. Operator a fost Cristi Popa. Emisiunea a fost editată de Alin Șerban Gabor.

Încă o rețetă cu dovleac, dragii mei. E vremea lui , intenționez să profit de lucrul ăsta. Dacă vi se pare că devin plicitisitor, să mă anunțați.

Am ales un dovleac din soiul acela alungit pe care vorbitorii de limbă engleză îl numesc squash. Are ceva mai multă apă, nu e atât de fibros și poate fi foarte dulce. Pentru a construi o mâncare în jurul lui, am mai pus pe masă două felii de cotlet de porc, un ardei gras, o căciulie de usturoi, un bulgăre de parmezan și două linguri de miez de nucă.

Nuca și parmezanul sunt pentru sos (se transformă în sos cu ajutorul nemijlocit al unei căni de smântână dulce).

Poza asta nu era necesară în poveste dar îmi place mie.

Îmi place usturoiul copt. E dulce, fin, aromat plăcut. Parcă ar fi altceva, altă legumă. Înainte de a-l pune la copt  îi tai capacul, capătul de care sunt prinse rădăcinile atunci când usturoiul stă în pământ. Fac asta pentru a lăsa căldura să pătrundă până-n miez.

Am așezat în aceeași tavă două rondele de dovleac (groase de un centimetru și jumătate) peste care am presărat cimbru, căciulia de usturoi și ardeiul tăiat în fășii late. Am dat tava la cuptor pentru un sfert de oră la 200 de grade Celsius.

Am ras parmezanul.

Am fript cotletul pe grill. Șapte minute.

Am pus smântâna, parmezanul, miezul de nucă și pătrunjelul într-o tigaie, fără ulei ori alte grăsimi (smântâna e destul de grasă). Am lăsat să dea un clocot.

A durat un sfert de oră să pregătesc mâncarea asta. Fie, 16 minute.

Bună, am fost mulțumit. O să mai fac.

Să fiți sănătoși.

Azi am fost la Selgros împreună cu Mircea Groza. Nu la cumpărături ci pentru a asista la o demonstrație susținută de Jakob Hausmann, unul dintre bucătarii pe care îi admir. Vă transmite salutări.

Ieri am filmat din nou pentru Sarea în bucate, emisiune pe care o puteți urmări pe TVR3 în fiecare zi de la ora 12.30 (doar emisiunile de Luni sunt cu mine). Am făcut o versiune a ‘frigăruilor ostenite”, fel pe care îl am și în meniul Hădean exclusiv. S-a petrecut cam așa:

Oamenii s-au așezat, au filmat, au fotografiat. Stafia e producătorul emisiunii, Alex Bănoi.

Am început fulminant, cu un solo de percuție și lingură de lemn.

Deși pare că vreau să-mi tai degetele, nu asta fac. Tai slana în fâșii.

Îl învelesc apoi în slană și-l trag în țepușă.

Am pus apoi frigăruile pe grill și le-am “molestat” cu fierul încins.

Și luptă, și dă-i…

Am obținut mâncarea asta și un episod care se va difuza în Decembrie.

Reflectoarele s-au stins, ei au plecat în treaba lor, eu am rămas la mâncărurile mele. Până săptămâna viitoare.

Ieri, trecând prin piață (mă dusesem să cumpăr niște fructe), am constatat că una dintre măcelării era deschisă. Carnivor fiind, nu m-am putut abține. Am intrat și am cumpărat un mușchi de porc. După ce m-am văzut cu el în sacoșă, au început să se învârtă rotițele care scot la iveală combinații, opțiuni, posibilități. Până să ajung acasă (la trei minute de mers pe jos), știam deja ce vom mânca la prânz. Vă arăt și vouă:

Mușchi, ciuperci, pere zemoase, dulci, parfumate. Lângă ele-un gogoșar, usturoi, ceapă roșie, pătrunjel verde.

Le-am așezat pe toate într-un vas termorezistent, le-am stropit cu ulei de măsline și le-am condimentat cu sare, piper și puțin tarhon uscat.

Câtă vreme a stat vasul cu mușchiul la cuptor (40 de minute la 200 de grade Celsius), am avut timp să mă gândesc la garnitură. Am fiert o cană de orez. În apă am pus o linguriță de amesec de curry cu șofran. După ce am scurs apa de pe orez, l-am amestecat cu pătrunjel tocat.

Gata, asta-i mâncarea:

A fost bună.

Să fiți sănătoși.

Din septembrie, îndată ce trecea vremea pepenilor, mă duceam în grădină de două ori pe zi să văd dacă nu s-au copt dovlecii. Aveam șase ani și încă mai credeam că dacă îmi doresc destul de mult, ninge în Octombrie și se coc dovlecii peste noapte. Dovlecii însă o știau pe a lor, se coceau așa cum a rânduit bunul Dumnezeu, abia pe la jumătatea lui Octombrie. Iar după ce se coceau, tata îi curăța, punea semințele la uscat și tăia felii mari de dovleac pe care le punea la cuptor. Dovleacul copt și boabele de porumb bumbuleu fierte în apă cu zahăr  erau delicatese pe care nu le-aș fi schimbat cu nici un soi de zaharicală din comerțul socialist. Așadar, am rămas cu drag de dovleac încă din copilărie. Nu mă voi dezice de el cât oi fi și oi trăi. Nu văd motive pentru asta. O să vă arăt azi cum am vrut să fac un desert și am obținut două, din același dovleac.

Ca să vă asigurați că dovleacul e dulce, răzuiți-l ușor și gustați.

Pentru aromă și un plus de dulceață am folosit scorțișoară, o păstaie de vanilie, nucșoară, anason stelat și stafide.

Și miere, recunosc.

Am curățat dovleacul și i-am fiert miezul în apa în care am pus stelele de anason.

După ce a fiert dovleacul (e important să nu-l fierbeți foarte mult, să nu se împrăștie), l-am lăsat să se răcească.

Am bătut două căni de smântână dulce până am obținut o frișcă nu foarte groasă. Am mai adăugat trei linguri de zahăr și am mixat până s-a dizolvat în frișcă. E totuși un desert iar smântâna dulce se numește așa pentru că nu-i acră, nu pentru că ar fi foarte dulce.

Am despicat păstaia de vanilie și am răzuit semințele, mici, multe, negre și foarte parfumate.

Am pus dovleacul, stafidele, nucșoara, scorțișoara, vanilia și mierea peste frișcă (am pus la rece o parte din frișcă pentru mai târziu).

Le-am amestecat bine. Am obținut o cremă.

Această cremă:

Am mâncat-o.

Înainte de a mă apuca de treabă (adică înainte de a curăța dovleacul) am pus la dezghețat foietajul pe care-l cumpărasem de dimineață. Adică l-am lăsat în bătaia soarelui.

Am pus crema de dovleac (ați văzut deja cum se obține) peste foaie.

Am rulat foaia și am crestat-o din loc în loc, să aibă spațiu, să crească. Am dat prăjitura la cuptor (încins) pentru 35 de minute.

După ce am scos prăjitura din cuptor, am pudrat-o cu zahăr și am lăsat-o să se odihnească puțin.

Gata:-)

Bună, să știți.

Să fiți sănătoși.

Uneori mă lovește pofta de a mânca lucruri pe care mintea mea le asociază cu copilăria, cu vacanțele la bunici, cu zilele de vară în care ne întorceam acasă plini de praf, zgârieturi, transpirație și, ocazional, păduchi de la găinile cine știe cărui țăran care a refuzat DDT-ul. Cum ajungeau păduchii de pe găini pe noi? Simplu, când ești mic, găsești cele mai bune locuri de ascuns. Cine să te caute în cuibar? Ei, dar destul cu povestea, hai mai bine să vă arăt unde m-au dus amintirile:

Uite aici: la o porție de macaroane (la țară, în Maramureș, pastele, cu excepția tăiețeilor, care se numesc laște ori resteuțe, depinde de formă, se numesc macaroane, asta simplifică mult discuțiile despre masa de prânz) cu brânză, smântână și jumări.

Brânza, un caș de vacă, foarte bun, untos, a fost tăiată în cuburi. La fel și materia primă pentru jumări, în cazul acesta o bucată de fleică fiertă și afumată.

Am rumenit fleica ușor, în foarte puțin ulei.

Am pus peste jumări pastele fierte (conform instrucțiunilor de pe ambalaj) și brânza.

Am adăugat smântâna (nu foarte grasă) și pătrunjelul tocat. Am amestecat bine și am stins focul.

Mi-am împlinit pofta, m-am ridicat de la masă mulțumit și mai bătrân cu 25 de ani.

Mă bucură peste măsură micile mele excursii în copilărie. Din fericire am la îndemână bilete dus-întors, bunicii și părinții mei au avut grijă să mi le dăruiască la timp.

Să fiți sănătoși.

Sâmbăta gătesc la Irish&Music Pub doar dacă am rezervări făcute până cel târziu Joi. Săptămâna asta am rezervări, deci gătesc. Asta:

Frigărui caraibiene cu orez și morcovi sotați.

Pui la wok cu alune și orez cu ou

Purcel în lapte cu cartofi copți

Ca de obicei, încep la ora 20.00.