Ieri am primit un e-mail de la o persoană care dorea o rețetă de somon și multe-multe rețete pentru soțul gurmand. Încerc să răspund la toate mesajele pe care le primesc, așa vreau, consider că așa-i frumos față de cititori. Nu încerc să răspund tuturor solicitărilor însă, consider că așa-i frumos față de mine, am totuși o etate, sănătatea șubrezită (glumesc) și nu am timp să scriu și să expediez 2-2-5 sau 20-30 de rețete de fiecare dată când îmi cere cineva. Va trebui așadar ca dragii mei cititori care vor rețete de la mine, să se mulțumească cu cele peste 1000 prezente deja pe blog :-) și cu cele care sunt postate (cu mici excepții) în fiecare zi. În plus, nu m-ar deranja dacă s-ar înțelege că eu din asta trăiesc: alcătuiesc rețete, scriu și-i învăț pe alții să gătească (sigur, după priceperea mea) iar pentru asta citesc enorm și gătesc foarte mult, deci nu-i corect să-mi ceri să-ți dau gratuit niște lucruri care ar trebui să-mi aducă o pâine pe masă (prietenii mei sunt destul de deștepți și nu vor înțelege de aici că dacă mă sună să-mi ceară o rețetă vor fi refuzați sau taxați). Acestea fiind spuse, revin la norocul doamnei cu e-mailul. Ieri am gătit (și) cu somon pentru lucrarea de care mă ocup. Mi-a rămas o bucată și am decis să o folosesc pentru a-i arăta doamnei (și vouă, tuturor) cum ar putea prepara somonul (asta nu înseamnă că doar așa se face, vă arăt doar o modalitate, sunt mii, în funcție de fatezia și priceperea fiecăruia)
Am tamponat peștele cu un prosop din hârtie. Trebuia să scap de umezeala de la suprafață ca să nu mă trezesc stropit din tigaie. Aș fi procedat la fel și dacă puneam peștele pe grill, umezeala l-ar fi făcut să adere la grătar și s-ar fi putut rupe.
Nu puteam să las peștele singur. Am cules din frigider câteva roșii cherry, o jumătate de portocală, o ceapă verde, două frunze de salvie. Am mai pus și câteva boabe de piper pe care le-am zdrobit înainte.
Am pus o tigaie pe foc. În ea am pus foarte puțin ulei.
Am fript peștele și legumele împreună. Peștele a stat două minute pe o parte, două pe cealaltă, nu are nevoie de mai mult timp pe foc. Somonul făcut corect e acela care rămâne roz la interior. E mai bine să nu fie pătruns de tot, i se simte gustul mai intens.
După cum vedeți, a fost foarte simplu.
A trebuit să duc o mică luptă pentru a nu pierde somonul înainte să-i fac poze.
Nu-i musai să folosiți salvie, eu am pus pentru că aveam. Peștele în sine e foarte gustos, are nevoie doar de sare și piper pentru a-și etala mai bine aroma, alte mirodenii sunt doar mofturi pe care ți le satisfaci dacă ai posibilitatea.
Atât pentru astăzi. Sănătate.
Asta-i mancarea mea preferata. Saru’mana!
Nina, cu drag:-)
Uite ca si dimineata se pot intampla lucruri frumoase celor care le cauta…ti-am gasit blogul, am aflat cate ceva despre tine, si cred ca ai un nou fan.Sunt cu ochii pe tine (de acum incolo) !
Cristina, mă bucură asta. Îți mulțumesc:-)
Trebuie să fie interesant. Somonul este oricum peştele meu preferat, trebuie să încerc combinaţia cu portocală şi roşii. Fără salvie, că n-am şi nici nu-mi place prea mult.
Lucia, mă bucur să te revăd:-). Salvia e destul de tare pentru pește și destul de tare în general, nu o suportă toată lumea nici măcar la vită, deci te înțeleg:-)
Pe langa faptul caci esti un bucatar minunat si iti ies din minunatele tale maini numai bunataturi cred ca esti si un pescar minunat ,pe langa pestele acesta merge si un vin bun.Pofta buna tuturor cititorilor.
Ilink, orice, dar pescar nu-s:-)
Yummy! Ce bun e!
Ay. Eu am “inventat” o garnitura care a fost foarte apreciata, inclusiv de francezi si un spaniol (recte, oameni care se pricep) – purée de telina, morcovi si pastârnaci, cu putina nucsoara, sau cumin, dupa gust, în loc de clasicul purée de cartofi, sau chiar cartof dulce, care dupa mine nu merge prea grozav cu somonul. Am mai facut si un sos de turnat peste somon când îl tâp la cuptor – ceapa verde taiata marunt, smântana lichida slaba (15%, ca el e gras) si mustar cu tarhon. Am constatat ca tarhonul la somon îmi place. Ce parere are cheful?
Antoaneta, am o părere foarte bună despre Domnia ta și despre invențiile pe care tocmai le-ai descris. Intr-adevăr, cartoful dulce e cam prea…dulce și nici somonul nu-i acru. Sigur, e potriveală la culoare dar gustul contează ceva mai mult. O să încerc și eu tarhonul, mi se pare o pistă ce merită exploatată:-)
Multam si plecaciune. Uite, eu promit sa nu-ti cer retete, doar pareri, si sa-ti comunic si ideile si inovatiile mele, ca sa fie corect si pentru tine, la cât te spetesti. Visul meu e sa fac o emisiune gastro-culturala, dar nu limitata la România si carnurile ei, ca Bucataria lui tata, (eu treg spre peste si alte înotatoare), ci în felurite medii rurale europene. O sa încerc sa-l visez cât mai des, poate se împlineste macar partial:)
Ieri am facut mâncare de pui cu praz, ardei rosu si galben si rosii din cutie, din pacate gogosari nu sunt aici. Verdeata – patrunjel. Si supa de curcan cu radacini pasate – clasicele de supa, 3-4 rosii micute si fidea bavareza cu ou – spätzle.
Antoaneta, ar trebui să te pun în legătură cu prietenul meu, Mircea Groza. A fost și prietenul tatălui tău, vorbeau despre mâncare și rețete rustice de câteva ori pe an. Ar putea să-ți fie de folos. Ideea cu emisiunea e senzațională și dacă ai moștenit de la Radu măcar jumătate din har (știu că ai moștenit și ai și tu zestrea ta, îți citesc blogul de o vreme), o să faci lucruri faine tare. M-am gândit multă vreme la ceva asemănător dar încă nu am găsit oamenii care să producă ideile mele (e scump să umbli de colo-colo) iar eu nu-mi permit, deocamdată:-). O să-ți povestesc bucuros, poate îți place și visezi și cu ideile mele, barem să le pui tu în practică și tot ar fi un cîștig:-).
Of, eu cum bine stii sunt în Canada, înca, cu mare dor de Europa de altfel. Am fost recomandata de cineva bine plasat unei televiziuni smechere în Bucuresti, dar n-au mai dat nici un semn pâna la urma.
Antoaneta, deocamdată la noi rulează Țociu și Palade. Toată stima pentru ei, fac o muncă și câștigă o pâine cinstită. problema e a noastră:-)(
He, cum zicea bietul bunicul, de când e lumea si pamântul desteptii au trait pe socoteala prostilor…cinstit. Sau prost nu e cine vinde, prost e cine cumpara;)
Antoaneta, de bună samă.-))
abia astept sa incerc, somonul preparat in orice fel e mancarea mea preferata. am savurat si comentariile Antoanetei, i-am descoperit si blogul de ceva timp si sper sa se concretizeze proiectul tv. cat despre somon….ultima data l-am preparat la cuptor, in felii de prosciuto si o crengutza de roxamrin si putina lamaie. yammy :)
ps. sunt f incantata de initiativa Jurnalului de a publica cartile lui Radu Anton Roman. Sper sa existe pe viitor si varianta pe cd a emisiunilor lui. Pentru mine cel putin a fost cel care mi-a deschis apetitul pt bucatareala
…daca aici se vorbeste despre RAR tre sa ma bag si eu … si sa multumesc pentru ca pasiunea pentru gatit si pentru explorarea artei culinare atat de diversificata de la RAR mi se trage . Pregatirea mancarii e altfel o corvoada …. dar daca pui dragoste si primesti dragoste atunci aceasta corvoada se transforma intr un ritual magic pe care Anton Roman stia sa l creez . Asocia mancarurile cu evenimente creeind astfel ” EVENIMENTE” culinare de exceptie si transforma astfel banale produse culinare romanesti in opere de arta demne de mese regale .. le innobila … asta inseamna arta .. asta inseamna pasiune .Asta lipseste restaurantelor noastre si blogurilor culinare . Blogul lui Ady e poate cel mai aproape de ce ar trebui sa fie , el innobiland mancarea prin design si foto reusite …