Adi Hădean

Azi lipsesc. Sunt la Oradea unde filmez pentru Proges, spotul cu numărul cinci din această campanie. Vestea bună e că mă întâlnesc cu prietenii mei de la Utopium. Vestea proastă e că nu am avut timp să gătesc în dimineața asta, înainte de a pleca (am fugit devreme, traficul dintre Cluj și Oradea e supărător). Am totuși ceva pentru voi: câteva poze pe care le-am făcut în zilele astea. Sper să vă placă și să reveniți și mâine, pentru o nouă (ori poate veche, mai știi?) rețetă. Să fiți buni.

Dan şi Dani. Dan Coardă şi Dan Mezok. Au fost camarazii mei în radio vreme de …ani buni. Ne-am avut ca fraţii şi aşa am rămas, în ciuda distanţelor care s-au pus între noi, în ciuda căpoşeniei cu care toţi trei am fost înzestraţi (eu şi Dan Coardă nu ne-am vorbit aproape cinci ani din cauza unei dispute de principiu care, în ciuda zvonurilor, nu implica nicio femeie, dealtfel femeile nu au fost niciodată motiv de vrajbă între noi, bărbaţii lucrători în radio). Ne vedem rar şi nici la telefon nu vorbim prea des (detest mijlocul acesta de comunicare, nu mi-a plăcut niciodată) dar asta nu ne face mai puţin prieteni. Dan şi Dani sunt pescari. De peşte în general şi de crap în special. Dan mi-a trimis recent câteva poze cu capturile lor mai recente. La o parte dintre cele mai vechi am asistat şi eu, care deşi nu-s pescar ieşeam cu ei de dragul ieşitului, al coniacului şi de dragul poveştilor mai mult sau mai puţin pescăreşti ce făceau din noapte zi şi viceversa. O să vă arăt azi pozele acestea şi o să vă las să vă imaginaţi în ce fel se putea găti peştele cu sau după coniac, pe malul gârlei, la uşa cortului, cu ori fără disc, cu ori fără grătar.

P.S.: peştii de asemenea dimensiuni se întorceau mereu în apă. În primul rând pentru că dacă au crescut atât de mari, de bună seamă ştiu ei ceva despre balta respectivă şi viaţa de peşte. În al doilea rând pentru că nu+s prea gustoşi. Mâmcarea bună se face din peştii cei mici.

Raluca mea postește miercurea și vinerea. Nu pentru că vrea să intre în rai pe scurtătură ci pentru că și-a fixat un ritm care să-i permită detoxifierea ușoară a organismului (știți bine, carnea, deși e teribil de gustoasă, ne scurtează viața binișor) prin două zile de alimentație exclusiv vegetariană. Asta mă pune la încercare și m-a făcut să-mi dezvolt fantezia în ultimii ani (nu-i tocmai ușor să ghicești lucruri noi ori să le împachetezi altfel pe cele deja știute, în așa fel încât să nu intervină plictiseala la masă). Ieri, spre exemplu, am avut de-a face din nou cu fasolea. Putea fi o masă cu cartofi sau varză dar am trecut dimineață prin piață și am văzut la o precupeață o pungă mare cu fasole pestriță, cu bob mare, crud încă, plesnind de sevă.  Am hotărât pe loc: acesta va fi prânzul. Am mai cumpărat o legătură de ceapă verde, doi gogoșari și o pâine țărănească și am trecut strada (locuim foarte aproape de piața Mărăști). De aici povestea e mai ușor de spus, am poze:

Cam astea-s ingredientele. Pătrunjelul e important, la fel și cimbrul uscat (nu se vede aici), boabele de piper și sarea.

Cum să nu-ți placă?

Dacă nu găsiți ceapă verde, puteți să folosiți ceapă uscată. O recomand cu drag pe cea roșie.

Gogoșarii dau dulceața acestui fel iar roșiile de grădină (țăranul român cultivă de ceva vreme și roșii cherry, nu vă mirați) contribuie din plin la gust.

Puteți renunța la pâine dar ar fi păcat…

Fasolea crudă nu are nevoie de înmuiere. Am pus-o la fiert împreună cu roșiile, câteva fire de cimbru uscat și o mână de pătrunjel verde.Cimbrul e foarte important, el închide robinetul “conductei de gaz” și face din fasole prieten, iară nu neprieten.

Le-am lăsat pe toate sub capac, la foc potrivit, 30 de minute. Am pus și sarea și piperul înainte de a pune capacul.

Între timp, am tocat gogoșarii, ceapa și doi căței de usturoi.

Am pus toate astea peste fasole și am așezat iar capacul desupra cratiței. Am mai lăsat mâncarea pe foc timp de zece minute. Trebuie să știți că înainte de asta am scos cimbrul și pătrunjelul. Pătrunjel am pus iar, la urmă, după ce am stins focul, pentru aroma proaspătă.

Am obținut o mâncare delicioasă, cremoasă, cu gust preponderent dulce-acrișor, foarte aromată.

Nu am pus boia, nu am călit ceapă, nu am exagerat cu mirodeniile. Am ajuns pe drumul ăsta la simplitatea rustică pe care o caut mereu.

A contat mult și pâinea. E grozav gustul miezului îmbibat în sosul în care se scaldă boabele de fasole.

Asta-i tot pe azi. Să fiți sănătoși.

Știți că nu-mi place să irosesc mâncarea, ori dacă nu, tocmai aflați. Ieri am făcut din noi inspecție la frigider/congelator și prin dulapurile din bucătărie. Am găsit lucruri pe care am considerat că e mai bine să le folosesc acum decât să nu mai apuc să le folosesc niciodată. Cu ocazia asta am făcut și un strop de economie, pentru că dacă nu găteam ce găseam prin casă trebuia să ies la cumpărături, mai adunam niște rămășițe lângă cele deja existente și mă trezeam săptămâna viitoare cu o pungă mare cu gunoi organic, numai bun de aruncat.  O să vedeți acum de unde am plecat și unde am ajuns :

Acestea sunt pastele. Penne și macaroane. Pe ambalajele lor scria că au același timp de fierbere așa că le-am pus să fiarbă împreună, în apă cu sare și puțin ulei. Cât despre sosuri, am ajuns la concluzia că e prea mult, mult prea mult chiar și pentru stomacul meu rezistent să amestec tot ce aveam prin casă într-un singur sos. Am ordonat pe căprării și compatibilități ingredientele și am observat cu bucurie că o să am patru sosuri diferite, firește, cu condiția să le fac.

Pentru sosul 1 – nuci proaspete și mărar verde…

…și brânză proaspătă de vaci.  Pe lângă ele, un strop de ulei de măsline.

Am prăjit ușor miezul de nucă, nu mult, o jumătate de minut.

Am pus repede brânza de vaci și pastele. Am amestecat preț de un minut și…

….gata prima porție de paste cu primul sos

Pentru sosul 2 am folosit o bucată de piept de curcan, două pulpe de pui dezosate, o jumătate de ardei roșu, un ardei galben, puțină țelină, o ceapă verde și cam un sfert de vânătă.

Le-am mărunțit pe toate și le-am sotat împreună în puțin ulei. Am acoperit cu apă (două căni), am pus capacul peste cratiță și am lăsat să fiarbă un sfert de ceas. Am luat apoi capacul și am lăsat să scadă. Condimente: sare, piper. Restul aromelor au venit din legume. Sigur, pentru a fi gata cu toate sosurile la timp (am avut invitați la prânz), am pus la foc sosul acesta și abia apoi am început să le fac pe celelalte trei, mult mai simple).

Așa arată pastele cu sosul 2:

Sosul 3 a fost construit din trei ouă fierte, două bucățele de cârnați de casă și un sos dulce/iute/acrișor pe care l-am făcut cu o zi înainte pentru o rețetă la care lucram și care a rămas în plus. Dacă vreți să știți cum, iată: o cană de suc de roșii, o ceașcă de suc de ananas, un ardei iute mic, pătrunjel verde, fierte ămpreună. Gust teribil. Dar să revin la sosul meu de acum:

Am tăiat cârnații în rondele și i-am prăjit ușor.

Am pus peste ei sosul dulce/iute/acrișor și am adăugat pastele.

Am amestecat în cratiță, le-am pus pe toate în farfurie și am adăugat ouăle tăiate.

Sosul 4 e pur sicilian. L-am făcut din roșii de trei feluri, câteva frunze de busuioc și o mână de parmezan.

Am pus roșiile tăiate într-o tigaie cu puțin ulei, le-am lăsat să fiarbă și să se facă sos, am adăugat busuiocul și am amestecat pastele în sos.

Am pus pastele în farfurie și am aruncat parmezanul peste ele.

Asta a fost tot. Patru sosuri, patru feluri de paste în 25 de minute. S-a mâncat tot, în 20 de minute.

Râdem, glumim, mâncăm, ne bucurăm de viață, luăm premii, ne pupă familia, ne bat pe umăr prietenii, facem cinste, petrecem, chiuim și bem un vin ori o bere neagră, mai gustăm un mic și o friptură, ne iubim cu patimă sau temeinic, gospădărește, facem copii, respirăm aer curat, ne întoarcem din vacanță, mâncăm iar apoi dormim, a mai trecut o zi și noi suntem tot aici, cu același zâmbet optimist pe buze. Se cuvine să ne gândim măcar din când în când și la cei care nu au toate astea ori nimic din toate astea. Care au avut toate astea ori ar vrea să aibă, măcar o zi, măcar un strop de bucurie, măcar să fie cum a fost dacă nu și mai bine. Un om, o fată în buza vieții și a morții, are nevoie de ajutor. Cu disperare. Leucemia nu stă, nu așteaptă, nu cere scuze, în fond, ce ar face cu ele? Ce spuneți, o ajutăm pe Ioana? Avem un leu în plus în buzunar? Ori doi, ori poate cinci?

Conturile sunt deschise la Banca Comerciala Română:

Ron: RO52RNCB0227110569950001

Euro: RO25RNCB0227110569950002

Titular cont: Ioana Maria Costea

Mi-am permis să englezesc titlul postării de azi pentru că mi-a plăcut jocul de cuvinte ieșit din alăturarea orezului cu galbenul auriu al mierii proaspete ce umple și înconjoară o bucată de fagure (pe care am mestecat-o ieri și la care încă mă gândesc). Aseară, la capătul unei zile de gătit intens și cocoșat/cocoțat  peste masă cu aparatul foto la ochi, m-am relaxat făcând…mâncare. Trebuie că-s defect. Aveam ingredientele potrivite pentru un desert și, frustrat probabil de faptul că de o lună și mai bine nu am prea gătit decât cărnării și legume în diverse combinații, am trecut la construirea unui dulce-dulce pe care-l știam din copilărie dar pe care l-am “desenat” de data aceasta folosind alte “culori”. Iată despre ce e vorba:

Am avut nevoie de o cană și jumătate de orez.

Am pus orezul în lapte dulce (trei căni) apoi, cu tot cu lapte, pe foc.

Am pus apoi în oala cu lapte și orez: miere (nu cu fagure, nu m-am stricat la cap), scorțișoară, anason stelat și stafide.

Apoi, până a început să fiarbă, m-am ocupat de fagure. Atât a rămas din el, poza asta.

Am lăsat orezul să fiarbă pe foc mic mai bine de un sfert de ceas. De fapt, aproape 25 de minute. Am amestecat mereu pentru că avea tendința de a se prinde de oală (asta se traduce prin afumare și stricarea gustului). După ce a scăzut laptele și a format un înveliș cremos în jurul boabelor de orez, am transferat desertul din oală într-o farfurie.

Dacă nu mă înșeală memoria, a fost foarte bun.

Chiar și după ce s-a răcit puțin. De fapt, după ce se răcește de-a binelea, merge perfect cu frișcă proaspătă și sos de ciocolată.

În dimineața asta m-am trezit devreme. Am de terminat o lucrare și parcă nu-mi permit prea mult somn când sunt presat de termene limită. Nu știu ce fost de vină: lumina dimineții, raza de soare reflectată în blocul de vis-a-vis sau aerul rece care mi-a atins fața când am deschis geamul bucătăriei, cert e că m-a năpădit un soi de nostalgie care m-a strâns în coșul pieptului. M-am gândit la bunicii mei care s-au dus și la cei care mai sunt, la părinții mei care au devenit între timp bunici, la toate cele bune din copilăria mea. Toate astea într-o singură respirație. După prima gură de cafea am știut ce trebuie să fac pentru a mă simți iar bine, pentru a-mi elibera pieptul din strânsoare: pâine în ou. Pâine în ou, cu lapte rece. Un mic dejun perfect.

Mai aveam în dulap un sfert de pâine țărănească, densă, cu coaja groasă, ușor amăruie.

Haină pentru pâine: două ouă, o ceașcă de lapte, sare, piper, pătrunjel uscat.

Am bătut bine ouăle și laptele.

Am tăvălit pâinea prin amestecul de lapte și ou.

Am prăjit pâinea în ulei încins. Sigur că există și metoda ceva mai sănătoasă a prăjirii încuptor dar gustul n-ar fi fost acela, același.

Am scos feliile de pâine pe un prosop din hârtie, să scap de surplusul de ulei.

Un pahar de lapte rece lângă. Laptele cald e pentru seară. Cel rece e pentru frigănele, care-s fierbinți.

Deodată a fost mai bine.

Să fiți buni. Pe mâine.

Ieri a început un nou sezon de filmări pentru “Sarea în bucate”, emisiune pe care o puteți vedea pe TVR3 în fiecare zi de la ora 12.30. Habar n-am când sunt reluările și nici în ce zile se vor difuza episoadele filmate cu mine (se filmează în toate regiunile României și se difuzeaza alternativ) dar cred că există informațiile acestea pe site-ul TVR. Ieri am făcut o pâine umplută cu brânzeturi șuncă și bacon. Am mai publicat ceva asemănător pe site, acum o jumătate de an. Cred că nu pățește nimeni nimic dacă reiau rețeta, mai ales că am adăugat niște ierburi/mirodenii. Iată:

Un kilogram de făină albă

Cașcaval, brânză cu mucegai, parmezan, șuncă, bacon.

În bolișiare am apă (jumătate de litru), o linguriță de sare, una de fulgi de ardei iute, una de cimbru uscat, un vârf de linguriță de scorțișoară măcinată, o lingură de ulei, o ceașcă de lapte, o nucă de drojdie.

De ce ai tras, dom’ Semaca? Nu știi că-s eu…

Am “desfăcut” drojdia în lapte cu zahăr, am frământat aluatul (drojdie, sare, apă făină, ulei) cam un sfert de ceas.

Am întins aluatul în foaie groasă, am presărat peste el mirodeniile, brânzeturile și carnea. Apoi am rulat aluatul și l-am așezat într-o tavă.

După 40 de minute la cuptor, din tavă a ieșit o frumusețe de pâine, aromată, aburindu-ne pe toți cu miros de scorțișoară și pâine caldă.

Așa arată (aqrăta, pardon, că s-a mâncat) pâinea:

Sănătate curată…

…sănătate vouă. Pe mâine.

Am reușit să sortez pozele făcute la campionat. Dor cu mâncare sunt 328. Din ele am ales câteva și pentru voi, așa, ca să vedeți cu ce am câștigat. Mi-e ciudă puțin pentru că nu am apucat să fac poze cu masa aranjată la final (eram destul de ocupați cu juriul) și pentru că lipsesc pozele cu plăcintele pe piatră (am câteva dar sunt de la distanță). Oricum, tot ce lipsește acum va fi completat ulterior, că doar au făcut poze și alți oameni și ni le-or da și nouă. Nu?

Afumăturile: ceafă, cârnați, jambon, piept de porc. Am avut slană de mai multe feluri și un curcan afumat, desfăcut pe piese.

Borșul de ied, acrit cu agrișe și macriș. A fost excepțional, dulce acrișor și cam puțin (deși am făcut peste 15 litri).

Bulion din roșii cărnoase, de grădină.

Afumătura pentru cholent și chigăla.

Cholentul în oală de lut.

Friptura de ied cu tarhon, în prima fază.

Gomboți (găluște) cu prune.

Iedul cu tarhon după dou ceasuri de înăbușit/scăzut/rumenit.

Jambonul afumat/fiert/copt și cașul de oaie.

Kurtos și Adriana.

Magiun.

Mălai dulce.

Pălinca la izvoare.

Pita țărănească, albă, densă, masivă.

Rața umplută cu găină, înconjurată de morcovi, praz, țelină și ceapă.

Rața umplută și tăiată, după ce s-a răcit.

Zacusca cu mere, miere și țelină.

Nu prea mai am ce să spun despre campionatul de gătit în aer liber. Ar fi mai bine să vă las în pace, să vă uitați liniștiți la poze. Cum sărăcia să aleg eu câteva din cele 800 (și mai bine, după ultima numărătoare)? O fi greu. Înainte de poze, ia priviți un filmuleț despre ziua de ieri a campionatului, realizat de Andrei Crivăț și postat pe blogul dânsului.