Ieri a început un nou sezon de filmări pentru “Sarea în bucate”, emisiune pe care o puteți vedea pe TVR3 în fiecare zi de la ora 12.30. Habar n-am când sunt reluările și nici în ce zile se vor difuza episoadele filmate cu mine (se filmează în toate regiunile României și se difuzeaza alternativ) dar cred că există informațiile acestea pe site-ul TVR. Ieri am făcut o pâine umplută cu brânzeturi șuncă și bacon. Am mai publicat ceva asemănător pe site, acum o jumătate de an. Cred că nu pățește nimeni nimic dacă reiau rețeta, mai ales că am adăugat niște ierburi/mirodenii. Iată:
Un kilogram de făină albă
Cașcaval, brânză cu mucegai, parmezan, șuncă, bacon.
În bolișiare am apă (jumătate de litru), o linguriță de sare, una de fulgi de ardei iute, una de cimbru uscat, un vârf de linguriță de scorțișoară măcinată, o lingură de ulei, o ceașcă de lapte, o nucă de drojdie.
De ce ai tras, dom’ Semaca? Nu știi că-s eu…
Am “desfăcut” drojdia în lapte cu zahăr, am frământat aluatul (drojdie, sare, apă făină, ulei) cam un sfert de ceas.
Am întins aluatul în foaie groasă, am presărat peste el mirodeniile, brânzeturile și carnea. Apoi am rulat aluatul și l-am așezat într-o tavă.
După 40 de minute la cuptor, din tavă a ieșit o frumusețe de pâine, aromată, aburindu-ne pe toți cu miros de scorțișoară și pâine caldă.
Așa arată (aqrăta, pardon, că s-a mâncat) pâinea:
Sănătate curată…
…sănătate vouă. Pe mâine.


















Hmm, simt cum pun câteva kile pe mine doar privind :D
Waw…pana aici a ajuns mirosul de paine calda !!!
Adi am notat reteta ca eu fac paine in casa din doua in doua zile…
Cu branza si cu partea carnoasa, pita asta a ta este un sendvich gata facut !!!
Zau ca am sa o incerc !!!
Crina, uită-te la o cursa ciclistă și dai jos:-)
Sidy, musai:-)
Vis-a-vis de blocul meu este o brutarie , de unde vine un miros foarte frumos atunci cand fac painea….dar sunt sigura ca a ta mirosea mai bine . :)
Claudia înțeleg că ăsta e un soi de compliment. Mulțumesc:-)
hmmm…ce buna eee…eu o fac in cuptorul de afara….te invit sa manaci …mmm apai cocorada ce buna eee…
Chestia cu sanatatea e discutabila…..glumesc, dar dupa cum cred ca miroase, din poze, e clar ca ajung la nutritionist sa ma ajute sa o dau jos.Cred ca s-a terminat in cateva minute.
Un inceput bun, astept urmatoarele.
Corina, a dispărut aproape instantaneu, cu mari eforturi am făcut pozeleȘ-))
Pingback: O postare de promovare | Adi Hădean