Dacă nu ați fost până acum la Moigrad (cum mergi de la Zalău la Jibou, faci la dreapta după zece kilometri, poate mai puțin, mă rog, există indicatoare oricum), vă propun să nu amânați prea mult. Sigur, poate nu toți sunteți predispuși la simțirea fiorului pe șira spinării în prezența unor pietre, oale, cioburi atinse de mâna omului acum 2000 de ani dar măcar vă alegeți cu o excursie într-o zonă superbă, cu un relief spectaculos, cu înălțimi și spații largi ce-ți taie respirația. Pe mine unul, Porolissum-ul m-a atins. Nu știu dacă m-a și schimbat dar e posibil să o fi făcut într-o oarecare măsură. Am fost acolo și pe liniște, seara, am fost și pe larmă, odată cu două autocare cu turiști (admirabil efortul muzeografilor de la Muzeul de istorie Zalău, care au aranjat ca turiștii să fie primiți de o gardă romană și apoi i-au hrănit pe toți cu o tocană ostășească din linte și carne). Am făcut o mulțime de poze. Cam 270 (știu, exagerez cu pozele dar nu mă pot abține). Vă arăt și vouă câteva.
Printre nori, deasupra Moigradului.
O dacă, un dac.
Zsolt, arheolog pasionat și bine documentat. Am fost impresionat de felul în care vorbește despre vestigiile de la Porolissum.
Pe drumul acesta, pe pietrele acestea, se ajungea la Roma. Încă se mai văd urmele carelor, gravate în piatră.
Un sestert de o vârstă cu creștinismul. Am avut privilegiul de a-l ține în mână.
Amurg cu avioane.
Apus dincolo de MeseÈ™.
Numa’ Luna È™i o stea
Mircea Groza, șeful tabernei La Apicius, locul în care și-au domolit foamea oaspeții.
Acolo a fost o casă. Acum 2000 de ani era plină de viață.
Mi-a plăcut faptul că norii sunt atât de aproape.
Mi-a plăcut și faptul că de aici poți vedea atât de departe.
Nuc bătrân la margine de drum.
Vechiul amfiteatru de la porolissum. Aici mureau gladiatorii, pentru gloria împăratului.
Din ce ne spune istoria, dacii și romanii s-au înțeles în cele din urmă.
Sigur, mici răbufniri au mai existat…
Noroc cu mâncarea. Asta i-a adus pe toți în jurul aceleiași mese. aici vedeți tocana ostășească de linte cu carne, construită de Mircea Groza după indicațiile romanului Apicius. Ierburile din ea au fost culese din castru. Apar aici an după an, de 2000 de primăveri. E uimitor cum au rezistat atât o mulțime de plante aromatice atât de diferite și între ele și față de flora tradițională a locului.
Superbe locuri, intr-adevar! N-am ajuns pe acolo inca, dar fotografiile tale nu pot decat sa-ti faca pofta s-o iei la picior intr-acolo. :-) Felicitari!
Roxana, mulțumesc. Porolissum e acolo de 2 milenii, mai stă până ajungi și tu:-)
E superba cetatea,daca i se mai poate spune asa.Am fost acolo in clasa a VIII-a si am ramas surprins de cat de bine s-au pastrat urmele cetatii.Bineinteles,ca un pasionat de istorie ce sunt,am vizitat si Muzeul de Istorie din Zalau.Frumos articol!Numai bine.
Hehehe, deci și până ajung eu.
Frate, Hădean, ne văzurăm în Antalya. Tu aveai părul mai mare, un șorț ceva cu alb și verde, dacă nu mă înșel, și găteai nește feluri care trebuie că miroseau bine. Nu le-am putut adulmeca prin viu nas, că găteai în televizor, pe TVR Cluj. Dar te-am crezut pe cuvânt!:)) Două posturi românești se prindeau în hotelul meu și pe unul erai tu, bobocule! Ca să știi că ești celebru la turci. :)) No, acum fug în Malta. Poatre ne vedem și pe acolo!
robbie, să trăiești!
innu, să vezi și să nu crezi:-). vacanță plăcută mai departe:-)
Sper ca stii ce te paste cu textul asta? Top 3 bloguri! Foarte fain, foarte incitante locuri de vizitat.
Simona, înseamnă că am câștigat de două ori, am văzut și Porolissum-ul, am ajuns și în Top3:-). Mulțumesc:-)
frumoase locuri, faine fotografii
De-ai sti ce succes are zacusca noastra in Italia…Dar cea facuta cu ingrediente romanesti. Mananca sogorul meu italian ca spartul… :))
Adrian, apoi ai grijă de el, să nu pățască oarice :-))
Am eu grija nu te teme. Sa-l vezi cand se da la sarmale,ciorbe si alte bunataturi de-ale noastre ardelenesti…:))
fain rau.
asa stiu si io unde s-o mai duc pe fiicamea :) nu ca mie mi-ar strica
da auzi, acolo se poate merge numai organizat in gasca sau oricine oricand?
Trexel, în principiu se poate merge oricând, e de obicei cineva care are grija de loc. Totuși, îți recomand să suni înainte la Muzeul de Istorie Zalău, ei pot să-ți dea detalii precise:-)
Noroc ca mai exista oameni ca voi care fac mult mai multe pentru ca tara asta sa fie cunoscuta in lume decat lady Lendovciois. Cu ocazia asta am mai aflat un punct de interes si la anul sigur o sa-l duc pe acolo pe sogorul macaroana.Ca tot e indragostit de Romania…
Adrian, musai să-l duci, e vorba și despre rădăcinile lui, acolo au trăit (pe lângă multe alte nații din Imperiu) romani adevărați, cetățeni ai Romei din tată-n fiu.