Plătică la disc

Plătica e un pește vitregit de trend, e lăsat la o parte, e aruncat din coșul cu bunătăți al restaurantelor, chiar și din al celor cu specific pescăresc. De ce? Pentru că are oase și stimatul client nu știe să mănânce fără să se omoare cu un os în gâtlej. În realitate, problema nu-i la client ci la bucătar. Dacă bucătarul știe ce trebuie să faci cu o plătică, poate obține de la ea ce-i mai bun, poate să o pună în valoare și să-i dea strălucire, savoare. Ei, dar bucătarii ori nu știu, ori nu vor să știe ceea ce știu oamenii simpli, de pe malul Dunării, clisurenii care mănâncă plătica de sute de ani și se bucură de dulceața ei. Eu am avut privilegiul de a învăța de la un maestru în pregătirea peștelui, un om care nu-i bucătar de profesie dar are avantajul oferit de pasiunea pentru mâncare în general și pentru pește în mod deosebit. Știți că am fost la Moldova Nouă, v-am spus că Eugen Băleanu ne-a fost și ghid și bucătar (am mâncat la el o tocăniță de mistreț care s-a jucat atât de bine cu ciorba de pește mâncată mai devreme încât salivez doar gândindu-mă la asta). De la el am rețeta pe care v-o arăt azi, plătică la disc, pregătită de însuși omul.

Plătica se crestează până la șira spinării (jumătate de centimetru distanța între tăieturi) și se condimentează cu sare și piper (puteți să-i puneți și alte mirodenii, după fantezie și gust). Se lasă să stea așa cam o jumătate de ceas, poate mai bine.

Când discul sfârâie sub greutatea uleiului încins, plătica se trage prin făină…

…apoi se azvârle în ulei.

Ca să știți la ce-i bun chinul crestării peștelui: tăieturile lasă uleiul încins să pătrundă iute la oscioarele cele mici și subțiri pe care le înmoaie ori le topește de-a dreptul făcându-le astfel inofensive. Gata, primejdia a trecut, oricine poate să se bucure acum de minunea asta lăsată de Dumnezeu la îndemâna omului.

Sigur, până la masă mai e un pas: plătica se întoarce È™i pe partea cealaltă….

…apoi se scoate pe un È™erveÈ›el, să se scurgă grăsimea de pe ea.

Mămăliga e tovarăș potrivit pentru plătică. Altul mai bun nu se află.

Ca să alunece mei bine, plătica se scaldă în saramură, făcută simplu și aceasta, din apă, oțet de mere, sare, pătrunjel, piper și ardei iute.

Aveți de ce să mă pizmuiți, pe cuvânt.

Iar când o fi mai rău, așa să ne fie.