Capunti cu pesto și usturoi

Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar juca oamenii cu etichetarea.

Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

New post

no entries found

Scurt update: am ajuns in Valencia dupa o calatorie suportabila (peste 500 de kilometri) cu un autocar poreclit Eurobus. De la autogara am luat un autobus care ne-a dus pana in poarta hotelului contra modicei sume de 1,25 euro/persona. Un taxi ar fi costat cam 20 de euro, bani pe care prefer sa-i investesc intr-o rata fripta de un chinez sau in trei bucati mari de ton la gratar. Am apucat sa ne orientam putin in spatiu, am ajuns pana in buza portului, inchis pentru renovare (in jurul lui se amenajeaza un circuit stradal, va fi cursa de Formula 1 zilele astea), am coborat pe plaja (cel mai fin nisip intalnit de mine pana acum), am baut o limonada care ne-a inghetat sangele in vine si ne-am juart ca maine dimineata la opt vom fi prezenti la ultima intalnire cu Mediterana din sezonul asta. Programul de maine arata cam asa: predat camera, lasat bagajele la hotel, plecat spre Ciudad del Arte de Ciencia y Oceanografico. Un parc enorm cu multe lucruri de vazut. Va costa distractia cam 60 de euro dar cred ca merita (va spun eu daca e asa). Cat despre hotel, e mic, cochet, are 4 stele si am platit 50 de euro pentru o noapte, ceea ce mi se pare perfect rezonabil, comparand cu preturile si conditiile din Romania. Sa nu mai spun ca la trei minute de mers pe jos e statia de metrou, care metrou ne duce fix pana in aeroport (adica traverseaza orasul pe lung) cu doar 1,85 euro (35 de euro la Taxi). Cam atat deocamdata, mergem sa mancam rata. Sau tonul. Pe maine, cu voie buna (maine poate insemna foarte tarziu, dupa ce ajungem in Cluj).

One Response to New post

  1. samoila tudorel

    Niciodata nu o sa inteleg de ce prefera poporul roman sa calatoreasca in tarile latine(exceptie Cuba)…….sunt atatea tari frumoase!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>