Am stabilit deja că Andaluzia are soare. Din belşug, multe luni pe an, multe ore în fiecare zi. Soare care mângâie şi arde, alintă şi pedepseşte, uscă şi îndulceşte. Soare care s-a împrietenit cu viile din Huelva, Jerez sau Malaga, soare care coace strugurii şi-i transformă într-un soi de chihlimbar dulce şi zemos care capturează-n el, în locul vreunei insecte nefericite, însăşi esenţa vieţii bune, lipsite de griji şi pline de uşurime-n vorbă şi mers. Vinurile din sudul Spaniei au în ele un soi de…pâlnie, altfel nu îmi explic de ce primul pahar e urmat imediat de al doilea şi doar dorinţa de a merge singur şi pe picioarele tale acasă te împiedică să-l bei şi pe al treilea. Fireşte, s-au văzut şi cazuri în care mersul acasă nu interesa pe nimeni, dar prefer să vorbesc despre situaţiile în care vinul şi mâncarea ne sunt prieteni, iară nu duşmani.De ce am început cu vin şi azi? Pentru a putea ajunge mai uşor la un alt soi de mâncare inventat în Andaluzia: tapas. Tapas sunt mărunţişurile aranjate pe platouri largi pe tejghelele barurilor sau locantelor andaluze (dar le poţi găsi de vreme bună şi în Madrid). Felii transparente aproape de jamon serrano , şunca aceea crudă şi uscată despre care v-am mai vorbit, însoţită de măsline grase, cărnoase, inele de calmar, creveţi, bucăţi de anşoa trase prin măsline sau învelind făşii înguste de ardei, totul stropit cu ulei extravirgin şi oţet balsamic. Ori salată de ardei copţi, stropiţi cu Sherry şi ulei de măsline, presăraţi cu azucar moreno, zahăr brun adicătelea. Tapas reci, tapas fierbinţi, făcute la minut sau la ceaun, sub capac, tapas sărate ori picante, cu gust dulce-amărui de la miere şi migdale. Tapas, obligatoriu în orice locantă care se respectă, cu slujba clară de a ţine alertă pofta de vin şi de a întreţine dorinţa de a mânca între micul dejun şi prânz ori în apropierea cinei. Câte combinaţii poţi face? În principiu, cam cât te ţine fantezia. Important e să nu uiţi două lucruri: tapas nu s-au făcut pentru săturarea meseanului ori a chefliului şi, foarte important, tapas nu funcţionează cu apă plată sau fresh de grepfruit. Vin. Sherry, bere în cel mai rău caz, dar nu mai jos de San Miguel, blonda de 4% (există şi versiuni mai bogate în alcool) care a ajuns în Malaga tocmai din Filipine, loc ocupat de spanioli încă din vremea în care oamenii se mâncau între ei cu destul de multă seninătate. Pe mâine dragii mei.
-
Reclamă
Rețete similare
Istorii de vacanţă (5)(R)
Istorii de vacanţă(1)(R)
Suntem în vacanţă. Două-trei săptămâni în sudul Spaniei, în Roquetas de Mar. Cam jumătate de oră (18 minute la cum conduce fratele meu) dist...
Istorii de vacanţă (14)(R)
Încă un an până la revederea cu Andaluzia? Hmm. Cine ştie? Poate mai puţin. Poate am închiriat deja o tarabă pe malul mării, la capătul alei...
Vrei să primești rețetele prin email?
-
mâine, #bucuresti #liptonicetea #oracol :) cu @cristinabazavan @simonatache @andressa și subsemnatul. aduc cu mine 2 greuceni:)
Urmărește-mă pe twitter
10 hours ago - retweet - reply - favorite
Cele mai recente articole
-
Capunti cu pesto și usturoi
Capunti sunt niște paste vândute în supermarketurile românești ca și cum ar fi din Puglia. E posibil ca așa să fie, nu cred că s-ar…
-
Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!
Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă….
-
Coaste pe grătar cu sos pentru wok
Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok. Mi-a plăcut culoarea…
-

Doamne, ce lungi imi vacantele altora!!!
Doamne, ce lungi imi par, vacantele altora!!!
Am fost in we trecut la mare, la noi, cu un grup de oameni super-super. Unul dintre ei adusese din Spania, acum o luna, vin pentru sangria din ala la "punga" de staniol, cu cep, expres pentru "evenimentul" asta…Doamne, ce-a putut sa ne faca la toti cu beutura aia…
Vacanta placuta in continuare!
Sa va grijeasca Domnul!sa fiti buni!Sa treci dupa vacanta(ca si asta trece,ha,ha)sa-ti ridici un premiu!
De recomandat niste fudulii de taur….
Zic si io mare shef…..
:)
Vacanta placuta in continuare!
jenik, daca nu s-ar fi incheiat sezonul corridelor…:-)). luna trecuta au avut 6 tauri in arena la roquetas si 6 dintre cei mai celebri matadori, am ajuns putin tarziu si anul asta. poate la anu´
mariana, multam fain:-)
… scrii frumos ….