Istorii de vacanţă (14)(R)

Încă un an până la revederea cu Andaluzia? Hmm. Cine ştie? Poate mai puţin. Poate am închiriat deja o tarabă pe malul mării, la capătul aleii de promenadă, poate tocmai întorc chefalul şi creveţii pe grătar şi în două săptămâni, cel mult trei, voi vorbi spaniola cu accent andaluz. Doriţi şi ajo blanco la chefal? Doi ardei copţi lângă creveţi? O felie subţire de jamon serrano care să vă ţină de urât până trece căldura prin gambas? Trei smochine tăiate în jumătate şi coapte pe plita încinsă, stropite apoi cu zeamă de limetă în care am dizolvat miere? Poate o felie zemoasă de melon?
O să fie bine.

Am încercat să vă ofer câteva reţete andaluze, cu precădere din provincia Almeria. Am strecurat între ele şi una de acasă. Poate nu le veţi prepara niciodată. Nu-i bai mare, poate găsiţi pe cineva care să le pregătească pentru voi, merge şi aşa. Azi am pentru voi o reţetă cu scoici. Scoici mari, de Mediterana, scoase din cochilie acum un sfert de oră, curăţate de băiatul de la pescaderia. Trebuie doar să le condimentaţi cu puţin piper apoi să le aruncaţi într-o tigaie în care aţi pus la încins ulei de măsline. Focul să fie iute, să nu le ţineţi deasupra vâlvătaiei mai mult de 40 de secunde pentru că veţi obţine un soi de gumă de mestecat cu gust uşor sărat. Le veţi vedea că se strâng puţin şi se îmbujorează, de ruşine că au rămas în scoica goală. E momentul să le stâmpăraţi cu o ceaşcă mare de vin alb care va începe să bolborosească numaidecât. Zdrobiţi repede un căţel mare de usturoi şi aruncaţi-l în tigaie. Mai aşteptaţi jumătate de minut şi turnaţi o ceaşcă de smântână dulce. Sosul nu are nevoie de mai mult de jumătate de minut pentru a se închega frumos ( oricum e bine să rămână subţirel). Potriviţi gustul cu sare şi poate nişte fulgi de ardei iute. Paste, orez sau morcovi copţi la garnitură. Pe mâine.