Sholet, minestrone şi fapte bune
Cu un copil plecat brambura prin ţară şi unul care nu se prea omoară după mâncare, prietenul Mircea Groza nu prea are de ales şi ne îmbuibă pe noi, ăştia mai pofticioşii (Andrei şi cu mine) cu diverse bunătăţi. Ieri ne-a adus sholet (căruia i se mai spune sholent, ciolent sau ciulent) ne-cuşer, adică făcut cu carne de porc afumată şi destul de grăsuţă (Mircea Groza cunoaşte 14 reţete, nouă ne-a adus-o pe cea adaptată la specificul românesc dar ne-a promis că ne face şi cu gâscă afumată, cum fac evreii din Varşovia, Satu Mare ori New York). Sholet e o mâncare de sărbătoare, evreii o mănâncă de Sabat. Se face în oală de lut, la cuptor. Stă acolo şi mocneşte peste noapte (intră în cuptorul rece vinerea, înainte de apusul soarelui şi iese sâmbăta, după răsărit). Şi e cu fasole, cu nişte paste numite pe la noi “razalăi” (poate pentru că-s date prin răzătorare) şi cu carne ce se topeşte-n gură de fiartă ce e. Partea care m-a impresionat cel mai tare în mâncarea asta e chigăla, o pâine facută cu grăsime de gâscă, mălai şi făină de grâu, pâine care creşte şi se coace în oală. Gustul ei m-a trimis în copilărie, la turta de mălai pe care o făcea draga mea bunică. Ca să nu mă lungesc prea tare, iaca nişte poze:
Oala. Trebuie să-mi iau aşa ceva.
Sholet, sholent, ciolent. Se dă la masă cu ou fiert.
Chigăla. O să public într-o zi reţeta, ar fi păcat să nu mâncaţi, măcar o dată-n viaţă.
Are consistenţa şi culoarea unei budinci englezeşti şi gustul turtei de mălai combinat cu aroma ciolanului afumat.
Iar carnea…ah! Carnea!
Ca să nu simtă că a venit cu mâna goală şi ca să internaţionalizeze până la capăt masa noastră de ieri, Mircea Groza ne-a adus şi câte o găletuşă cu minestrone, o supă italienească deasă, plină de paste, ciuperci, legume proaspete şi prosciutto crudo. Conform instrucţiunilor de folosire, am mâncat-o cu parmezan şi busuioc proaspăt.
Cât despre faptele bune pomenite în titlul postării: vă aşteptăm în seara asta, de la ora 20. oo în Irish&Music Pub. Organizăm acolo o tombolă pentru viaţa lui Alex. Am înţeles că va veni multă lume şi nu neapărat pentru că biletul de tombolă costă doar cinci lei, pentru că premiile sunt multe, pentru că marele premiu se compune din multe-multe obiecte donate de mulţi oameni, nu pentru că vom cânta cu Grimus şi vom hăhăi cu Coemdica. Am înţeles că vor veni mulţi oameni pentru că au aflat despre necazul lui Alex şi vor să-l ajute. Şi pentru că au aflat atât de mulţi, le mulţumesc celor care au preluat cazul şi l-au postat pe blogurile lor ori pe site-urile la care lucrează, le mulţumesc televiziunilor care au făcut o ştire pe tema asta şi-i mulţumesc lui Arhi, care cu felul lui franc, verde-n buză, a reuşit să declanşeze o campanie paralelă, mişcând multă lume spre bancă, pentru donaţii. Vă aşteptăm (deşi vom fi mulţi, cred că nu vom fi tocmai destui, suma care trebuie strânsă e mare, 165 de mii de euro).
eu cred ca domnul Groza, de suparare ca i-a plecat “in lume” Dariusul, s-a gandit sa ne chinuie putin pe privitorii unor asemenea bunatati!
Hello,
Arată super ok și mi-aș dori să gust acum din tot ce vad și să fiu răsfățată cu alte și alte delicii ! Recunosc un gurmand adevărat (…) De ce oi fi intrat și azi pe blog ?
vrem reteta, vrem reteta……..
Domnul Groza ştie ce face! Sholet – în oricare variantă de scriere – e ceva foarte bun, chiar şi în varianta ne-cuşer. La un restaurant din Budapesta am mîncat de mai multe ori. Din păcate, în familia mea nu se făcea, iar eu am gătit o singură dată (cred că era una din cele 14 sau 15 reţete; ştiu că am pus şi arpacaş ), dar fără chigăla – aştept reţeta! Minestrone am mîncat (inclusiv în Italia) şi am gătit de multe ori, îmi place foarte mult.
marius, nici poveste, nu de suparare, de bucurie:-))
tonia, cred ca devii dependenta:-)
sys, o sa ma straduiesc si o sa postez reteta, o am pozata pas cu pas (tot domnul groza mi-a dat-o), poate reusesc in week-end
lucia, vine reteta. arpacasul imi placea in copilarie. de atunci nu am mai mancat. ar trebui sa incerc ceva…
Autorul cărţii de bucătărie chinezească de care vorbeam este Georges Spunt, iar cartea “The Step-by-step Chinese Cook Book”. Spunt s-a născut şi a crescut la Şanhai/Shanghai, cum vrei să-i spui, şi tot acolo a învăţat să gătească de la bucătarul familiei, un chef vestit în acea vreme. După război Spunt a ajuns în America unde a predat cursuri de bucătărie şi a scris mai multe cărţi, dintre care una e “Confesiunile unui snob culinar”. Acum, că am dat o căutare pe Internet, mi-am dat seama că nu era chiar chinez :))
“The Step-by-step Chinese Cook Book” e diferită de alte cărţi pentru că nu lasă nimic la voia întîmplării şi te învaţă mai degrabă tehnici şi stil de a găti decît reţete.
Lucia, multumesc, cercetez:-)
As vrea si eu sholet!am avut o prietenas evreica in frageda tinerete dar nu banuiam ca o sa ma loveasca pasiunea asta pt.mincare,acu nu mai este in SM!!!Adrian,am si eu un blogulet(simplu si de inceput in ale netului da incerc sa-l fac ok,si as vrea sa te trec in listuta mea cu mult drag,ca te urmaresc in fiecare zi!Bunatati simple se numeste!esti de acord???
Mariana, cum aş putea să mă pun în calea bucuriilor tale :-)