Adi Hădean

 - Rețete fără secrete
Ep.17 Chocolate lava, un desert spectaculos - Cook'n Rolla

Pui cu tăieţei din orez

Dimineaţă m-a apucat gătitul. Oarecum justificat (nu de foame).  Aveam în frigider nişte piept de pui pe care, dacă nu l-aş fi gătit cumva în dimineaţa asta, ar fi trebuit să-l arunc (seara ajung târziu, nu mai am timp să gătesc şi nici nu mâncăm după ora 20  decât în cazuri excepţionale). Ştiţi că nu-mi place să arunc mâncarea. În concluzie:


Am condimentat carnea cu piper proaspăt măcinat şi cu sare.  Am tăiat-o în bucăţele mici.

cu taietei din orez 004

Aveam în dulap o pungă cu tăieţei din orez (vietnamezi, se găsesc la hypermarket şi costă cam 6-7 lei punga, dintr-o pungă poţi găti pentru 6 persoane). Am pus câţiva în apă fierbinte şi i-am lăsat cinci minute să se îmnoaie (nu au nevoie de fierbere).

cu taietei din orez 002

Am încins puţin ulei în wok (puteţi folosi orice tigaie antiaderentă ori o tigaie obişnuită, nu-i necaz) şi am prăjit carnea pe foc iute.

cu taietei din orez 010

După două minute am adăugat singurele legume pe care le-am găsit în frigider: o roşie şi două fire de ceapă verde. Decât nimic…

cu taietei din orez 012

După încă un minut (foc iute tot timpul) am adăugat tăieţeii…

cu taietei din orez 015

...şi două linguriţe de sos de soia, pentru aromă.

cu taietei din orez 016

Am amestecat încă 20-30 de secunde, am stins focul şi am mâncat.

cu taietei din orez 017

Recunosc, sunt obişnuit cu omlete sau brânzeturi la micul dejun dar chinezăreala asta m-a impresionat în mod plăcut.

cu taietei din orez 020

La cum mă simt acum (ora la care scriu), la 35 de minute după ce am mâncat, îndrăznesc să spun că e o mâncare uşoară. Să fiţi sănătoşi.

cu taietei din orez 023

14 comentarii pentru articolul “Pui cu tăieţei din orez”


  1. marius says:

    mergeau bine si niste ardei si vreo doua feliute de morcov…. :) Intr-adevar, mancare usoara si buna! Aaa! si rapid de facut.

  2. marius says:

    PS tocmai mi-ai dat o idee buna pentru diseara. Sunt singur si nu am chef de stat mult in fata tigaii. Sa nu uit sa iau piept de pui ;)

  3. Adi Hădean says:

    marius, mergeau mai multe dacă aveam, aşa, a mers doar ce am avut la îndemână:-)

  4. tonia says:

    Arată super în imaginile tale pieptul de pui (păpica mea preferată ) și mai ales în combinația cu tăiței ( ceea ce eu nu am mâncat niciodată cu pui) . Așa că musai să încerc chiar dacă kg sunt în plus … !!!! Ispită ce ești !

  5. “La cum mă simt acum (ora la care scriu), la 35 de minute după ce am mâncat, îndrăznesc să spun că e o mâncare uşoară” – adicatelea ti-era deja foame?;)

  6. BLOG VEDETE says:

    seamana foarte tare cu puiul cu spachete din orez, care se serveste prin restaurantele chinezesti, am inercat sa fac si eu de cateva ori dar fierbeam pastele prea mult…nu stiam ca nu se fierb

  7. Adi Hadean says:

    tonia, sunt un om rau
    choco, nici poveste. in comparatie cu o tocana de cartofi cu carnati, care te impiedica sa iesi la alergat pentru cel putin o ora si jumatate, mancarea de azi m-a lasat sa alerg la nici o ora dupa:-)

  8. Lucia Verona says:

    “Altă dată să ai în frigider şi puţin ghimber pe care să-l prăjeşti cîteva secunde înainte de a pune puiul în wok! Şi o jumătate de linguriţă de zahăr, odată cu sosul de soia, să ia din gustul de sărat.” Asta ţi-ar zice chinezul care a scris cartea după care am învăţat eu să gătesc chinezeşte şi m-am convins, în diferite locuri, inclusiv în China, că ştie ce spune. Eu îţi spun doar că sunt sigură că a fost bun şi nu-i de mirare că ţi s-a părut o mîncare uşoară, cu tăiţeii de orez. Le mai zice “tăiţei de celofan” şi au foarte puţine calorii.

  9. Adi Hădean says:

    blogvedete, nu, nu se fierb
    lucia :-) cum se numeşte chienzul, vreau consultaţii :-)

  10. puiu says:

    imi place cum suna…o sa incerc, mai ales ca pana acuma nu am mancat taitei de care ai folosit tu….

  11. Jenika says:

    O marite coane…..
    Bun….Bun….
    Chestia preparata de matale in unele locuri in China se numeste chopsuey…. si asa cum spunea Lucia are si alte variante de baza….insa cel mai bun si mai bun…e cel preparat cu ce ai la indemana asa ca matale…..

  12. Adi Hădean says:

    puiu, musai să încerci
    jenika, nevoia te învaţă, te constrânge sau îţi pune imaginaţia la lucru, depinde doar de tine (cred eu) :-)

  13. LLAAVVIINNIIAA says:

    Buna gasit!
    Ai idee, ghimbirul de care vorbeste doamna Lucia Verona merge pus si in varianta uscat/macinat?
    Stiu ca niciodata nu se va compara leguma proaspata cu cea uscata, dar totusi, pot sa ma mint putin?????
    Numai bine!

  14. Adi Hădean says:

    Lavinia, cred că merge și uscat:-). Și să știi că sunt unele plante care-s mai aromate după uscare decât în stare verde:-).


Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum rateaza un onliner o intalnire offline. Fix ca mine… « Picătura chinezească 16 07 09

Lasă un comentariu