Joi dimineaţa am plecat spre Bucureşti. Cu treabă. Pe care am rezolvat-o magistral dar despre care nu voi vorbi acum. Înainte de a porni am vorbit cu Chinezu, care, ca orice moroşan care mă (se) respectă, mi-a propus să ne adunăm lângă băutură, mai pe răcoare. Băutura a fost ok, răcoarea ceva mai puţin răcoroasă. Da’ să vă spui cum o fo’:
Am ajuns în Bucureşti pe la ora 16, după o scurtă escală de pupat sora şi nepoata, la Braşov. Am mâncat rosti featuring tortilla de patatas, o combinaţie de cartofi raşi, bacon, ou şi brânză, foarte bună (sunt mândru de sora mea), am urcat în maşină, am suduit Valea Prahovei cea îngustă şi înfundată cu maşini şi, într-un final glorios, după ce am bărbierit blindajul maşinuţei noastre pe nişte drumuri “de piatră” de pe la marginea capitalei, ne-am reunit acasă la familia China Birta, cu câteva beri alături, cu telemea şi ceapă pe masă şi cu multă voie bună. După încălzire am purces spre crâşma intitulată Downstairs. Acolo ne-a fost cald. Da’ ne-am simţit foarte bine, în ciuda acestui fapt. S-a petrecut acolo BeerTweetMeet blagoslovit de Ursus. Am băut nişte beri gratis, am băut nişte beri plătite şi am cunoscut oameni pe care-i ştiam de pe net ori pe care nu-i ştiam defel. Şi în plus, am întâlnit oameni pe care îi cunoşteam deja şi care-mi plac. Cred că ne-am strâns acolo peste 100 de utilizatori de Tweeter şi bere. S-a lăsat cu karaoke. Am ascultat primele două-trei cânticele, am fost surprins plăcut.
N-am putut să stăm prea mult pentru că dimineaţa următoare ne aştepta cu o întâlnire importantă la care nu ne puteam prezenta cu pungi sub ochi şi mirosind a drojdie. Am plecat deci cu regret dar plin de speranţă. Speranţa că voi mai participa şi la alte întâlniri de felul ăsta. Mai jos vedeţi câteva poze. Pentru mai multe detalii despre BeerTweetMeet, treceţi pe la Chinezu, Copolovici şi de la ei, din blog în blog, pe la alţii.
Copolovici, cu care am dezvoltat o interesantă discuţie despre o anghilă. Nu pectorală. Aia-i anghină. Ori angină. Şi nu se mănâncă, te mănâncă.
Chinezu, la care doar de jos în sus te poţi uita. De măreţ ce e, nu din alt motiv.
Raluca mea şi Miruna.
Oare despre ce ar putea vorbi ele (Raluca şi doamna China Birta) atât de serios la o petrecere atât de…veselă?
O soooooleeee, o sooleeeee miooooo. Cred că asta tocmai spunea Ionuţ Oprea.
A fost singura petrecere cu horă-sârbă la care au participat oameni sub 65 de ani. Mi-a plăcut.
După toate astea, a urmat drumul spre Cluj. În afară de ciorba mâncată la sora mea (în Braşov) şi de zâmbetele Mayei (nepoata mea), n-a fost nimic bun pe traseul ăsta. Înghesuială, şoferi cretini cu zecile, un teribil accident la Feldioara (un TIR s-a proptit într-o furgonetă cu castraveţi, cred că a ieşit cu morţi şi răniţi) care ne-a ţinut blocaţi două ore într-o coloană de 10 kilometri. Apoi ploaia torenţială (de la Târgu Mureş la Cluj am mers vâslind), gropi în asfalt şi alte “bucurii”.
