Cotlet cu sos de ciuperci

Porc, desigur. Şi hribe, că tot am găsit un coş (mai mic). Şi dorinţa de a bombarda cu gust un fel de mâncare pe care-l poţi găsi în 80% dintre restaurante dar care, dacă-i făcut cu champignons de cultură sau cu pleurotus, parcă n-are savoare, parcă ar fi bere fără alcool. Ori cafea fără cofeină. Ori amor fără femei, Doamne apără! Hai să vă spun povestea:

Povestea începe cu ciupercile. De fapt, cu găsirea lor dar mai ard din etape, să termin azi.

După ce curăţ ciupercile, le tai în lamele şi le împrietenesc cu o ceapă şi un căţel de usturoi, tăiate şi ele, într-o tigaie cu puţin ulei. Foarte puţin.

Între timp mă ocup şi de cotlet. Sare, piper, grill, două minute pe o parte, două pe cealaltă.

Patru minute sunt suficiente pentru ciuperci, ceapă şi usturoi, s-au călit binişor (le-am dat şi o ceaşcă de apă călduţă, să nu se ardă, ba dacă aveam la îndemână, le dădeam să bea nişte supă de pui, se potriveşte foarte bine). Torn peste ele o cană de smântână dulce, condimentez cu sare, piper, boia şi cimbru uscat, mai adaug şi câteva frunze de pătrunjel verde, las să bolborosească pefoc un minut apoi sting focul şi pun un capac pentru două minute.

Merge şi cu piept de pui sau de raţă în loc de cotlet. Sau cu muşchi de vită.

Să fiu sincer, sosul de ciuperci merge şi singur ori cu mămăligă, se poate lipsi de compania cărnii.

E fin, e echilibrat, aromat, savuros.

Vă recomand să încercaţi. Prepararea durează şapte-opt minute, chiar mai puţin dacă aveţi exerciţiu.

Ş’am încălecat p’o şa…