Ieri am prânzit/cinat la poalele Codrului, la capătul capătului Băiţei de sub Codru. V-am mai povestit eu despre locul ăsta aflat la intersecţia a trei culturi/zone etnofolclorice/şcoli de făcut pălincă (Maramureş, Sălaj, Sătmar). Din astă alăturare nu putea să iasă nimic rău, ba din contră, iar ieri am mai avut parte de o mostră de bine aşa cum îl înţeleg codrenii. Hai să vedeţi şi voi:
Am încercat să nu-i deranjăm pe localnici.
Am admirat natura şi i-am dat onorul “regelui ciupearcă”.
Am cules pâinea pădurii.
Am regăsit bureţii usturoi pe care nu-i mai văzusem din copilărie.
După ce ni s-a făcut foame, ne-am înfruptat din bunătăţile locale: pită cu ou fiert, ceapă şi caş, scăldate-n colesterol picurat direct din sursă:
Am fript bureţii pe piatra încinsă şi i-am picurat cu slană topită. Aşa ceva…
Au mai fost şi alte bunătăţi. De exemplu:
Să nu mai zic de…
Ori de…
La desert am avut vată de zahăr.
n-am mancat bureti iuti de vreo cativa anisori…
nici eu până ieri. a fost o bucurie, mai ales când am mâncat o bucăţică nefriptă (e mai iute decât orice ardei iute pe care l-am mâncat).
Mmmm ce dor mi-e de bureti iuti….
Mai Adi mai, pai asta e treaba? Mi-ai facut un dor de iutari si vinetele proaspat culese si prajite cu sare. Da’ prajite asa, la un gratar de iarba verde, nu acasa.
Iooooi, ii clar. Ajung saptamana viitoare pe la Maramu’ si de asta ma ocup: caut ciuperci si le prajesc :))
Alina, asta se poate rezolva relativ uşor, profiţi de un week-end de vară şi te apropii de pădure:-)
Camytzi, cred că asta-i ideea cu www-ul meu, să vă fac dor şi poftă :-)
E ora 1 AM si iti cetesc postul asta… La ora asta vrabia malai viseaza si eu bunataturi la gratar :) Noapte/pofta buna :)
Bogdan, 1 noaptea nu-i oră de citit bloguri culinare :-)
Uite, vezi, eu m-am conformat si am venit la ora mesei.:D
Mama provine dintr-o familie numeroasă și săracă. De multe ori ne povestea că bureții îi scăpau de foame. Se ducea străbunica la pădure și culegea o poală de ciuperci din astea, pe care le făceau în fel și chip: pe plită, tocăniță, ciulama, fierte cu usturoi și mămăligă. Tu le-ai zis pâinea pădurii. Mama le zicea ”carnea noastră”. Dar faza simpatică este că mama iși aduce aminte cu drag lucrurile astea și tot așa mănâncă și ciupercile: cu drag; carevasăzică, nu i s-a acrit!
Personal, aș căuta bureții de cultură. Nu de alta, dar am înțeles că ăia de mor otrăviți cu ciumperci sunt din categoria ”culegători cunoscători” de ciuperci. Numai că natura mai dă câte-un rebut: ciupercă otrăvitoare mutantă, care stând în proximitatea celor comestibile le fură din înfățișare și păcălește că-i din aceeași familie inofensivă.
Ah și i-aș spăla bine înainte, nu ca alții!:P
Chiar cu prețul pierderii unui gram de savoare.
Innu, iti spun si tie: ce farmec are viata fara un strop de risc:-)?