Adi Hădean

 - Rețete fără secrete

Barbară de vară

Mă lovise foamea. Brusc, fără avertisment, cu putere, ca şi cum ar fi înfipt un stilet în stomacul meu. Înainte de a mă transforma în Sven Hassel, voi rezuma povestea: mi-a fost foame şi mi-am făcut ceva rapid. Greu, e adevărat, dar am consum caloric mare peste zi şi trebuie să mă menţin cumva în viaţă.  Iată cum:

Am pus două bucăţi de ceafă (aaaa!!!!!) pe grill. Trei minute pe o parte, trei pe cealaltă.

ceafa cu legume 006

În cele şase minute în care s-a făcut ceafa, am pregătit garnitura: morcov şi ţelină (baghetuţe), o ceapă roşie tăiată în bucăţi mari, un ardei gras făcut fâşii, oarece varză proaspătă şi dulce, o ciupercă tăiată-n bucăţi mari. Sare, piper, puţin ulei. Foc iute, legumele mişcate constant, să nu se prindă.

ceafa cu legume 005

Claie peste grămadă în mijlocul unei farfurii.

ceafa cu legume 014

Cum spuneam, şase minute, efort minim.

ceafa cu legume 019

Legumele şi-au păstrat culoarea şi aroma în proporţie mare, au rămas puţin crocante şi zemoase.

ceafa cu legume 020

Carnea-o ruşine. Colesterol de porc. Gustos, e drept. Nu merge cu silueta dar pentru cosaşi e bună. O puteţi înlocui cu piept de pui sau cu peşte, s-ar potrivi cu legumele.

ceafa cu legume 010

7 comentarii pentru articolul “Barbară de vară”


  1. nina says:

    Noroc c-ai spus ca nu merge cu silueta, ca altfel a bagam. :)

  2. Vania says:

    Prefer să înlocuiesc peştele cu ceafă de porc! Eliminând, fireşte, ţelina din garnitură!

  3. Adi Hadean says:

    nina, mare noroc ai tu cu mine:-)
    vania, just.

  4. Sweeper says:

    Bre Hadene, tu ma superi pe mine. De fapt, tu nu prea, ci lumea asta. Conteaza ca bagi un colesterol odata la 2 zile? Sau ca nu faci nimic sa-l elimini? E mai usor sa te plangi ca-i miscarea grasa decat sa te duci in parc sa alergi un pic sau la bazin sa inotzi, par egzample… Io bag carne la greu, da’ fac 6 km pe jos zilnic, cel putzin… Si tot la 90 kg ma mentzin! Da’ nu-mi atarna burta si corazonu’ e beton armat.

    Asa ca baga, moshule.

  5. Adi Hădean says:

    sweeper, si eu fac multa miscare, de asta nu dau in lacrimi daca vad o bucata de ceafa:-)

  6. Sweeper says:

    Deci avem multe de barfit cand vin in Irish :D

  7. Adi Hădean says:

    păi hai!:-)



Lasă un comentariu


  • Reclamă

  • Din inima pentru copii Din inima pentru copii Mara Beauty Center Alex Mazilu - Daily Photo Blog Noge.ro bufteni.ro