Adi Hădean

Cam gata săptămâna asta. Sunt atât de obosit încât n-aş posta dacă nu m-aş teme că asta poate fi ultima postare. Pentru o vreme, nu ultima-ultima, mă simt bine şi în putere, slavă Domnului. De unde teama, atunci? Din faptul că viaţa e complexă şi are multe aspecte. De exemplu, acum două zile am primit un e-mail de la firma de hosting la care stau în gazdă cu site-ul. Ceva de genul vezi că eşti aproape de limita spaţiului alocat pe serverele noaste. Fiind foarte prins cu treaba (super aglomerată săptămâna la Pub) nu am luat alte măsuri decât ştergerea forumului (pe care nu l-am folosit de un an dar care era plinde postări) şi a multor briz-brizuri care ocupau spaţiu inutil pe site. Mi-am spus că o veni ziua de luni şi o să mă pot ocupa de achiziţionarea unei hălci suplimentare de spaţiu pe server. Aseară m-am trezit că nu-mi pot accesa www-ul pe motiv că aţi ajuns la limita maximă a spaţiului disponibil. Adică după ce am renunţat la părţi din site-ul meu, într-o singură zi mă pomenesc că am străbătut hăul celor 7-8 procente libere de pe server şi nu mai pot fi vizitat. Azi am trimis un mail către firma de hosting, mail prin care solicit acces la bâzdâbâcurile celea dintre măţăraiele inernetului, să mă mut la altă gazdă. Vreau să-mi închei conturile cu firma asta, nu-mi place cum am fost tratat (am plătit repejor în momentul în care mi s-au emis facturi, am fost băiat de treabă şi am lăsat banul să circule) şi nici nu mă las şantajat (în momentul în care s-a pus problema strămutării – telefonic- site-ul adihadean.com a fost pus online în câteva minute). Sper ca de luni să fiu în casă nouă. Sper ca tot de atunci să ne vedem pe www.adihadean.ro, site năşit de Andrei Crivăţ, site pentru care Ruben Kislaki a făcut o temă WordPress. Da’ vorbim despre asta săptămâna viitoare. Între timp, poate aruncaţi o privire aici, să vedeţi cam cum va arăta noua mea faţă.

Azi am gătit pentru 160 de persoane. Revelion, nu alta. Am pregătit un bufet cu 80 de platouri şi 25 de preparate diferite. Felicitări Adriana, Melinda, Claudia, Andreea şi Robert (nu ştiu cât spaţiu am, de aceea nu pun poze). A fost ultima zi plină a unei perioade de două săptămâni formate doar din zile pline. Probabil peste vară se va mai relaxa activitatea bucătăriei şi o să ne putem concentra pe creşterea calităţii (loc de mai bine e mereu).

Azi au plecat Mile şi Ramona (aflaţi cu treabă pe la Cluj). De săptămâna viitoare ne aşteaptă în Muntenegru. Sper să reuşim să ajungem acolo cât mai repede. Şi mai sper că le-a plăcut pâinea umplută pe care le-am pus-o-n desagă, pentru drum.

Gata pe azi. Mâine, dacă oi mai avea www, oi mai posta. Să fiţi buni.

Ieri a fost o zi plină pentru Pub. Am avut acţiunea cu clătitele, aceea prin care am încercat să strângem nişte bani pentru Alina. Eu spun că am reuşit. Nu mai ştiu câte clătite am rulat şi nici câte am vândut (peste 100), au fost oameni care au pus în urnă bani ca pentru zece clătite (5 lei a fost preţul pentru o clătită) deşi au mâncat doar două. Am strâns 781 de lei (şapte milioane opt sute zece mii). Vom depune banii azi în contul Alinei. Vă mulţumim pentru că v-aţi mobilizat, sperăm că v-au plăcut clătitele şi, mai ales, sperăm că Alinei îi vor folosi banii pe care i-aţi pus în urnă. Să fiţi buni.

Andreea, ucenica noastră, a copt clătite cât pentru următorii doi ani :-). Dar nu s-a plâns, ba chiar a fost bucuroasă.

Clatite moi, pufoase, aromate cu coajă de lămâie.

Am pregătit o super cremă de ciocolată…

Şi iar ciocolată. Şi au fost şi nişte gemuri.

Clătite. Împăturate ori rulate, decorate cu brizbrizuri după cum m-a inspirat momentul.

Mă gândeam la Mile, la războaiele prin care l-a purtat viaţa, la povestea faină pe care a pornit-o recent. Şi cum mă gândeam eu, pac! M-a lovit inspiraţia. Mi-am zis că n-ar fi rău să încerc să fac o mâncare de vară şi căldură, cu vinete şi ardei şi ceapă, aşa cum am văzut într-un film cu arabi şi cămile. Mă rog, măcar ca aspect, că precis gusturile nu se pupă la milimetru (din lipsa mirodeniilor specifice). Iată:

Am copt doi ardei graşi. I-am curăţat şi i-am lăsat să zacă în ulei de măsline amestecat cu oţet, sare, piper, busuioc şi miere.

Am copt o vânătă. Am curăţat-o, am lăsat-o un sfert de ceas pe un plan înclinat, să se scurgă. Am tăiat-o în cuburi, aşa cum vedeţi în poză.

Am tăiat într-un bol două roşii, un ardei iute, două fire de ceapă verde şi o legătură de pătrunjel.


Am pus vânăta şi ardeii graşi în acelaşi bol, am turnat peste toate uleiul cu mirodenii în care au stat ardeii şi am amestecat uşor.


Salata asta se poate mâca aşa cum e, se poate amesteca cu paste fierte sau cous-cous sau se poate îmbina cu pâinea prăjită într-o porţie de bruschette foarte sănătoase.

Ieri am trecut prin piaţă în drum spre crâşmă. Mi-au făcut cu ochiul nişte cârnaţi dintr-o măcelărie. Mi-am imagnat pe loc cum aş fi mâncat eu din ei şi din sosul cu stafide din jurul lor, undeva într-un local prin Belgia. Asta dacă aş fi fost vreodată în Belgia şi dacă belgienii ar fi făcut intr-adevăr cârnaţi cu sos de stafide (şi bere, zi şi de bere – voci în cap de dimineaţă, ce să faci).

Dolofanii


Garnitura: cartofi fierţi în coajă, curăţaţi, condimentaţi cu sare, piper, busuioc uscat, cimbru, daţi la cuptor, rumeniţi.

Am prăjit uşor cârnaţii apoi i-am acoperit cu bere blondă. Am dat focul mic şi am lăsat să fiarbă încet cam un sfert de ceas.


Am condimentat câraţii cu sare şi piper şi am pus lângă ei o mână de stafide.

După un sfert de ceas am extras cârnaţii din tigaie şi am pus o cană de smântână dulce. Am lăsat sosul să scadă puţin (cam trei minute).

Asta a ieşit:

A fost…cum să spun…excelent!

Ce spuneţi?

Dacă faceţi, să-mi daţi de veste.

Sigur, puteam să numesc reţeta de azi fasole scăzută dar în Maramureş (de fapt în Ardeal, în cele mai multe locuri) se face destul de clar şi categoric diferenţa între fasolea uscată şi boabe şi fasolea verde, aflată încă în păstaia în care a venit pe lume. De aceea� rămân la păstăi scăzute, reţetă rustică de vară, simplă, cu ingrediente puţine şi bună de post (nu are carne iar iaurtul pe care o să-l vedeţi la urmă e doar un moft). Iată reţeta:

Ceapă verde şi usturoi mult, tocate nu foarte mărunt, puse în puţin ulei încins, să se călească. Nu lăsaţi să se ardă, adăugaţi puţină apă călduţă, asta vă va scuti de arsuri la stomac.

Păstăile, curăţate şi spălate bine, se taie în bucăţi măricele şi se pun peste ceapă şi usturoi. Se lasă să se înmoaie puţin apoi se acoperă cu apă.

După ce au fiert păstăile se adaugă două-trei roşii tăiate cubuleţe. Se mai ţine oala pe foc până fierb bine roşiile. Dacă e cazul, mai puneţi puţină apă. Condimentaţi cu sare şi piper.

După ce stingeţi focul puneţi pătrunjelul tocat apoi acoperiţi oala cu un capac. Lăsaţi aşa cinci minute. Mâncarea-i gata.


Cum spuneam, iaurtul e un moft, mâncarea e foarte bună şi fără.


Aş mânca toată vara aşa ceva. Ceea ce mă face să cred că-s un sucit,în copilărie nu suportam păstăile.

Pătrunjelul e esenţial, completează gustul păstăilor cum nu ar face-o altă plantă aromatică.

Să aveţi o zi frumoasăşi să mai treceţi pe la mine.

Update
Azi e joi toată ziua. De la ora 19.00 vă aşteptăm în Irish&Music Pub (dacă sunteţi în Cluj Napoca). Mâncaţi o clătită, ajutaţi la salvarea unei vieţi. Dacă vreţi mai multe detalii, citiţi (încă o dată, dacă-i cazul) povestea de mai jos:

Postez cam târziu şi mi-au luat-o toţi prietenii înainte (am stat cam mult în Pub azi), da’ nu-i bai, important e că au sărit cu toţii şi mult mai mulţi decât mă aşteptam. Foarte mulţi bloggeri, şi dintre cei mari şi dintre cei mai mici, au promovat evenimentul pe care-l vom face în Irish&Music Pub pentru a strânge bani care s-o ajute pe Alina Gache. Alina are 39 de ani şi, cel puţin teoretic, multă viaţă înainte, multe bucurii, multe zâmbete ale copilului ei de văzut, multe emoţii de simţit, multe hohote de râs şi multe lacrimi de plâns. Practic, se întâmplă să aibă cancer. E operabil da’ costă. Cam cât jumătate din maşina cu care se plimbă fata preşedintelui (sigur, nu fac politică, încerc doar să arăt că toate-s relative, ce pentru unii e puţin, pentru alţii înseamnă totul). S-au strâns mulţi bani dar încă-s mulţi lipsă. Nouă mii de euro mai exact. O să încercăm să strângem şi noi o parte din ei, Joi, de la ora 19.00.� O să fac clătite (copiii mei din bucătărie au fost mai mult decât încântaţi de ideea de a ajuta şi-mi vor fi alături), Andrei le va împărţi pe la mese (nu-i treaba lui dar nu o să se poată abţine) iar voi, dacă veţi fi acolo, le veţi mânca şi veţi plăti cinci lei pentru o clătită, bani care vor ajunge într-o urnă iar apoi în contul Alinei. Clătitele vor fi umplute cu diverse gemuri, cu ciocolată, cu ce creme mai pot încropi eu pe loc. Promit să fie şi frumoase şi bune. Vă aşteptăm, vă rugăm să promovaţi acţiunea noastră cât puteţi de mult şi vă mulţumim dacă aţi făcut-o deja. Sunt impresionat de valul de promo simţit azi. Mi-ar plăcea să fiu impresionat şi Joi şi să ajung acasă rupt de oboseală. Să fiţi buni.

Sursa foto

Dacă nu sunteţi în Cluj şi nici nu ajungeţi Joi, puteţi să o ajutaţi pe Alina depunând bani aici:

GACHE ALINA DANIELA
BRD – Sucursala Marie Curie
CONT RON: RO26 BRDE 441S V618 9773 4410
CONT EUR: RO95 BRDE 441S V618 9829 4410

Ieri am fost singur acasă, n-am avut inspiraţia să sun sâmbătă pe cineva şi să plănuiesc o ieşire la grătare şi iarbă verde aşa că mi-am inventat ieşirea acasă, în bucătărie, pe malul chiuvetei, cu tigaia grill într-o mână şi cu berea în cealaltă. Ia uite ce am făcut:

Până să ajung la grill am dat fuga la piaţă (peste drum) şi mi-am cumpărat carnea şi nişte legume. Carnea se numeşte ceafă de porc. Nu săriţi aşa, că nu mănânc în fiecare zi. Şi cine n-a pus colesterol în gură, acela să arunce piatra…


Am condimentat carnea cu piper proaspăt măcinat şi am masat-o uşor. Asta nu-i o plăcere perversă, pur şi simplu ajută la frăgezire şi în plus, ajută piperul să intre în carne.

Am încins tigaia şi am pus în ea carnea, trei fire de ceapă verde şi câteva fâşii de ardei gras.


După trei minute am ântors toate celea şi am presărat nişte sare peste ele.

După alte trei minute am scos carnea şi legumele pe o farfurie. Am completat tabloul cu o roşie proaspătă şi cu puţin ulei de măsline extravirgin.

Bun, foarte bun, serios.

V-am mai spus că-s topit după ceapa coaptă?

Ardeiul nu trebuie să se înmoaie, e în regulă dacă trece căldura prin el şi i se arde coaja puţin, trebuie să aibă aroma aceea de ardei copt dar să rămână crocant.

Asta-i povestea. Să ne vedem sănătoşi data viitoare.

Eu ştiam că şi blondele gândesc da' fiind om şi bărbat (lucru care mi-a atras multe neplăceri în viaţă)m-am bucurat o dată-n plus pentru o confirmare în plus. Aseară am lucrat (de foi oi oi) în Pub. Mai pe final de program a apărut Miruna, care e în vizită în mândrul oraş de pe Someş. Ori poate are treabă, da' asta nu-i treaba mea. Din fericire, a mâncat. Din fericire, sandvich-ul O'Ceapă i-a plăcut. Ei, şi din fericire în fericire, a spus că mai trece şi mâine,să testeze noile salate. Ceea ce ne bucură, şi pe mine dar şi pe domnul Crivăţ, care m-a suplinit cu ocazia deselor plecări de la masă (motivate de faptul că şi alţi oameni din Pub doreau să mănânce) cu talentul de gazdă care-l şi caracterizează. No, mie îmi place de fata asta (şi nu-i musai să vă gândiţi la tăt felu de porcherii, că nici io nu mă gândesc, că-s om serios şi ardelean) şi o felicitez pentru că o îndrăznit să ne facă aşa onoare. Noapte bună.

Am auzit de multe ori (de când mă încurc printre oale în Pub) întrebarea: da' voi de ce nu aveţi salate?. Dacă în iarnă şi în primăvară am avut scuza lipsei legumelor cât de cât naturale (ştiţi bine ce vreau să spun), acum nu mai avem nicio scuză, pieţele sunt pline de toate cele, multe dintre legume fiind produse autohtone. Săptămâna trecută am lucrat puţin la salate împreună cu Adriana, bucătarul şef din Pub. Am pus minte lângă minte şi au ieşit patru salate sănătoase, uşoare, uşor de făcut (asta e important pentru noi dar şi pentru muşterii, lucrurile simple ies de obicei mai bine decât cele complicate). Doar una dintre salate e născocită de mine (ghici care), celelalte sunt salate care circulă prin lume şi care au fost adaptate la posibilităţile noastre şi la dorinţa de a oferi ceva cu adevărat proaspăt şi uşor. Cât despre dressinguri, m-am ferit de maioneze, ou şi smântână, m-am folosit doar de ulei de măsline, zeamă de lămâie, iaurt şi sos de roşii (în diverse combinaţii) pentru a croi haine pentru salatele acestea. Partea faină cu adevărat e asta: clienţii pot să-şi comande dressingul în funcţie de gustul propriu. Asta înseamnă că salatele nu au un dressing inclus în reţetă (sigur, am făcut asocierile şi aş putea recomanda dressingul potrivit pentru fiecare salată) şi că vor ieşi din bucătărie aşa cum va vrea clientul. Ca să n-o mai lungesc, vă poftesc să aruncaţi o privire la noile salate:

Salata grecească are multă telemea de oaie, măsline negre, ardei gras şi poate fi însoţită de un tzatziki proaspăt, răcoros.


Salata Irish&Music are ţelină, varză tăiată fin, cubuleţe din piept de pui la grătar şi se îmbracă (recomandarea mea) în sos de lămâie.

Salata siciliană e cu mozzarela, cubuleţe de şuncă, măsline, salată verde, porumb şi măsline. Dressingul ei are iaurt în reţetă (mai mulot nu spun, că-i secret).

Salata Tunata are ceapă roşie, lămâie şi bucăţi de ton. Dressingul ei e sosul irish (nu avea rost să-mi bat capul cu un sos nou, sosul irish e perfect pentru salata asta).

E sâmbătă, zi ceva mai relaxată (măcar în prima parte), zi cu deplasare la piaţă şi cafea băută în tihnă, cu mic dejun în doi şi somn până la ora opt şi jumătate. Azi am găsit struguraşi la precupeţe. Am cumpărat, cu gândul la tufa de struguraşi care creştea acum două decenii în grădina părinţilor mei. Am mai cumpărat şi nişte brânză (urdă şi brânză de vacă) pentru crema cu verdeţuri pe care v-am arătat-o acum câteva zile. Şi pentru că mi-a mai rămas brânză, am încropit un desert simplu, uşor, sănătos. Iată-l:

Am folosit şi biscuiţii pe care i-am găsit în dulapul din bucătărie şi zahărul vanilat după metoda Bourbon.


Am spălat struguraşii.


Am spart un ou şi am separat albuşul de gălbenuş.

Am amestecat brânza (urdă-o parte, brânză de vaci-2 părţi) cu zahărul şi gălbenuşul. Am mixat trei minute la viteză mare.

Am bătut albuşul cu două linguri de zahăr. Am obţinut o spumă tare pe care am încorporat-o în amestecul de brânză, ou şi zahăr. Apoi am dat vasul cu crema obţinută la frigider. L-am lăsat acolo 45 de minute (alergarea mea de dimineaţă+duşul).


Am folosit biscuiţii drept suport pentru crema de brânză. Am obţinut nişte îmbucături dulci-acrişoare, aromate şi aerate.

Vă recomand să încercaţi şi voi. Şi nu-i musai să alergaţi 40 de minute, cât stă crema în frigider. Puteţi să vedeţi un episod din Fetele marinarului, să faceţi sex (yeah, right, de parcă ar exista sex de 40 de minute) sau nişte fripturi.

Dacă aveţi câteva frunze de mentă sau busuioc, nu vă feriţi de ele, pot completa aromele foarte bine.

Asta a fost. Pe mâine.