Râu de mori, Clopotiva, Retezat, minunat.

Când mă întind la vorbă şi poveste, mă întind, nu glumă. De aceea mi-e greu să scriu postarea asta fără să am senzaţia că o să vă pierd pe undeva pe la jumătate. Voi încerca totuşi să sintetizez şi să nu rescriu poveştile celor o mie şi una de nopţi. O să împart povestea mea pe capitole, pentru a evita săritul de la una la alta şi pentru a putea ţine pasul cu propriile-mi gânduri. Aşadar:

Motivul: Pe 24 februarie, când s-au luat Mile şi Ramona, am stabilit că la jumătatea lunii mai ne vom revedea la Cluj, în efectiv complet, adică împreună cu Gabi Mirică, Andrei Crivăţ, Groparu şi care dintre prietenii noştri or mai vrea şi putea să vină. Între timp, Mile a descoperit un loc de vis, la poalele Retezatului. A sunat adunarea, ne-am suit în maşini şi am ştres-o din Cluj în funcţie de cum ne-am isprăvit treburile.

Locul: Râu de mori se cheamă comuna, Clopotiva e numele satului, Retezat e numele pensiunii care ne-a găzduit, pe malul Râului Mare, sub coasta unui deal cu pretenţii (şi aspect) de munte, o ditamai stânca acoperită cu pin şi oarece foioase. În spatele dealului e ditamai masivul Retezat, de a cărui vedere ne-am bucurat cum nu ne-am fi bucurat de vederea Alpilor. Întreaga zonă (e în judeţul Hunedoara, Google ştie şi traseele pe care le puteţi urma pentru a ajunge acolo cât mai uşor) e fenomenală, abundă vegetaţia, ochii ţi se opresc pe înălţimi de jur împrejur, aerul e curat, oamenii se bucură la vederea străinilor (ceea ce mă face să cred că agroturismul e singura şansă a turismului românesc) iar istoria neamului te trage de mânecă la tot pasul.

Atracţiile: Ce poţi face la Râu de mori? Poţi să-ţi stabileşti cartierul general şi să te apuci de excursii. Ajungi relativ repede în Retezat, în Valea dinozaurilor (dacă nu ştiaţi, aflaţi acum că Ţara Haţegului a fost populată cu dinozauri, mititei, e drept, dar dinozauri care, ca orice dinozauri care se respectă, au devenit fosile şi atracţii turistice). La îndemână e Sarmizegetusa, la fel Castelul Colţ, sursa de inspiraţie a lui Jules Verne pentru Castelul din Carpaţi, biserica mânăstirii Colţ, veche de 700 de ani (mai păstrează o parte din pictura originală, mare lucru având în vedere că acum 35 de ani în biserică se odihneau caprele), biserica de la Densuş, cu o arhitectură extraordinară şi o frumuseţe de salbă de lacuri montane în care se oglindeşte cerul (na, că mă apucă sensibilităţile).

Oamenii: Nu i-am cunoscut pe toţi dar cei pe care i-am cunoscut, doamna Adelina şi domnul Florin, gazdele noastre, doamna Dana de la bucătărie, Alex Ştefănescu, directorul pensiunii Retezat, ne-au copleşit cu atenţia şi ospitalitatea lor. Trebuie să vă spun că pensiunea va fi deschisă pentru public abia din 1 Iunie, pentru că proprietarii sunt perfecţionişti şi vor să se asigure că vizitatorii nu vor găsi motive de nemulţumire. După umila mea părere, nu ar avea motive nici acum. Camerele sunt frumoase, toate au vedere la râul în spume şi dealul în verde din imediata apropiere, finisajele şi dotările rivalizează cu cele ale hotelurilor cu ştaif din marile oraşe iar mâncarea e foarte, foarte bună.

Mâncarea: Ciorba ţărănească făcută de doamna Dana mi-a uns toate rotiţele şi mecanismele, supa de pui cu găluşti la fel, virşli de Ţara Haţegului, cu carne de capră sunt fantastici mai ales dacă-i lipeşti de o bucată de telemea ţărănească şi un castravete verde şi proaspăt. Nu vă mai spun (ba vă mai spun) că am plecat de acasă cu trusa de scule cu tot, hotărât să gătesc pentru prieteni (am fost mai mulţi pe lângă masă, lucru bun tare). Am făcut un gulyas cu carne de porc, afumătură şi cârnaţi de casă şi o şarjă de clătite cu brânză de vaci, stafide şi sos de vanilie. După asta, a venit replica lui Mile, o friptură din ceafă de porc (ditamai halca de 5 kilograme), coaptă în lapte cu mirodenii, potcovită cu caş şi însoţită de mere fierte în zeama de pe lângă dânsa, cartofi aurii cu telemea rasă peste ei şi o salată înţesată de usturoi. Cât despre băutură, am trecut de la pălincă de Sălaj (de la Mircea Groza) la ţuica domoală a locului, apoi la vin şi bere Haţegana (o surpriză plăcută berea asta, deşi am auzit că nu se mai fabrică pe plan local).

Pozele: Am făcut peste 400 de poze în week-end. Am ales cu greu câteva dintre ele (cu greu pentru că vi le-aş fi arătat pe toate) pentru voi:

Pensiunea Retezat, mică afară, mare înăuntru. Terenul a făcut ca un singur nivel să fie deasupra drumului, celelalte fiind sub el. Staţi că vă explic mai jos.

Vedere dinspre râu: zece camere cochete şi restaurantul deasupra lor, cu ieşirea la şosea.

Au urmat excursiile

Valea dinozaurilor

Ruinele Castelului din Carpaţi

Un sfânt bătrân. 700 de ani.

Un prieten nou

Prieteni (un pic mai) vechi.


Frumoasa lui Mile

Sigur că da. Groparu la apă. Dacă râul era din bere, de bună seamă nu era mai bucuros. Ori poate da.

O blondă şi o brunetă.
width: 400px; height: 300px; margin-left: 2px alt=clopotiva_208.jpg />

S-a făcut răcoare.

Biserica din Densuş

La cererea publicului: Aris si Athos

Mă opresc aici. Mi-a plăcut. Sper să apuc să mă întorc. Dacă s-ar putea, cu prieteni cu tot.