Mousse au caramel și levănțică. Furculision, bre!

Dacă traduci mousse, iese spumă. Totuși, un mousse (o mousse, să fie corect) așa cum se vinde în cofetării azi, nu-i o simplă spumă.

Coaste pe grătar cu sos pentru wok

Am cumpărat mai zilele trecute un sos pentru wok, gata făcut. Nu m-am gândit nicio clipă că o să-l folosesc la wok.

Mașina timpului e cu scris, nu cu mecanică

Am văzut cândva un film cu un bănuţ care-i transporta pe oameni dintr-un timp în altul la o simplă atingere, ba pe cei mai sensibili, la simpla vedere a acestuia. O fantezie, desigur.

Chiftele cu tot felu'

Când o să cresc mare, o să-mi dau doctoratul din chiftele. Sau măcar din mâncatul lor.

Mic dejun cu quesadilla?

Bună, trebuie să vorbim. De obicei, după asta urmează niște vești proaste.

Zece mii de variante

no entries found

Nu ştiu dacă sunt pe lumea asta chiar zece mii de feluri în care poţi prepara o salată. Probabil că da, probabil că sunt mult mai multe, dacă nu limităm lumea la universul pe care-l cunoaştem din pruncie şi care ne învaţă că salată se numeşte frunza aceea verde fără prea mult gust pe care o găsim prin grădini, salata de biof (eventual cu carne de pui), salata bulgărească şi salata orientală (orizontală, în unele culturi). Azi vă voi arăta una dintre multele variante posibile: Şi nu mă lungesc cu vorba, intru-n pită:

Începem cu un morcov. Îl facem făşii, cu ajutorul unui dispozitiv de curăţat legumele. Dacă nu avem dispozitivul, tăiem morcovul în baghetuţe foarte subţiri. Foarte!

salata_cu_pui_001.jpg

Continuăm cu ceapa. Foarte puţină şi roşie. Discreţia e o virtute, se aplică şi în cazul cepei din salata noastră.
salata_cu_pui_002.jpg

Urmează varza, tăiată în fâşii subţiri.

salata_cu_pui_003.jpg

Ţelina, parfumată şi plină de alte virtuţi (iar cuvântul ăsta, ce să mă fac?), se taie în baghetuţe subţiri înainte de a fi adăugată la salată
.
salata_cu_pui_004.jpg

O jumătate de roşie e tot ce ne trebuie pentru culoare şi pentru ca salata să nu fie prea seacă.
salata_cu_pui_005.jpg

Pentru aciditate folosim zeamă de lămâie verde. Merge şi zeama de lămâie dar limeta e mai parfumată. Vă recomand să stropiţi repede salata cu zeama limetei, ţelina se oxidează repejor şi morcovul la fel, nu vrem să se întâmple asta.
salata_cu_pui_006.jpg

Mai punem două frunze de salată verde şi trei linguri de ulei de măsline, amestecîm bine, condimentăm cu sare şi piper, mai amestecăm puţin…
salata_cu_pui_010.jpg

Salata poate rămâne aşa. pur vegetariană. Pe de altă parte, dacă nu vă mulţumiţi cu atât, puteţi adăuga piept de pui făcut pe grill.

salata_cu_pui_011.jpg

Asta-i salata.
salata_cu_pui_013.jpg

Eu am mai pus lângă salată o bruschetta, o felie de pâine prăjită peste care am pus roşii cubuleţe, amestecate cu sare, piper, busuioc şi ulei de măsline. Şi ciuperci tăiate lamele.
salata_cu_pui_017.jpg

6 Responses to Zece mii de variante

  1. marius

    probabil ca exista mai mult de zece mii de variante; la cate legume sunt si in cate feluri poti sa le combini….. Deja imaginatia imi lasa apa in gura !lol

  2. adi hadean

    marius, ia cu biscuiţi :-)

  3. nina

    Asta e pentru mine. Nu-i asa ca se potriveste la dieta?

  4. puiu

    @nina – se potriveste cu siguranta…suna bine si o sa o incerc si eu musai

    poti sa mai tii cu noi si sa ne mai dai combinatii de astea dietetice…

  5. adi hadean

    nina, puiu, da e destul de dietetică. mai încerc şi vă mai arăt .-)

  6. Lirca

    cred ca asta m-ar unge pe suflet….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>