Zama mea de ştevie

O să pară că mă laud cu neruşinare (poate pentru că asta fac în acest moment) dar nu mă interesează (ceea ce e foarte grav şi iată, încep procesele de conştiinţă). Am făcut joi o zamă de ştevie pentru muncitorii moroşeni pe care-i alimentez cu calorii (că-s harnici şi au nevoie), o zamă atât de bună încât era cât pe ce să o mănânce pe toată copiii mei din bucătărie. Am pus mâna pe polonic şi am apărat-o cum apărau turcii Plevna, ba chiar mai hotărât. În cele din urmă, muncitorii s-au întors la ale lor satisfăcuţi din punct de vedere gustativ dar şi energetic. Hai să vă arăt cum am făcut zama:

Mai întâ am târguit ştevia, trei lei două legături, ieftin ca braga.


După ce am spălat-o, a opărit-o două minute în apă cu sare.


Pentru că frunzele erau ieşite deja de câteva zile bune, am fost nevoit să le îndepărtez nervura principală, destul de lemnoasă deja.

Am lăsat frunzele de ştevie la hodină şi am purces la alcătuirea zămii. Am pus mai întâi la topit câteva cuburi de slană afumată.

În untura lăsată de slană, am pus la călit morcovii, ţelina, ceapa, usturoiul şi o ţără de curechi tăiat fideluţă.

După ce s-au înmuiat legumele am pus apă peste ele şi am lăsat să fiarbă la foc mic, o jumătate de ceas, să se încolăcească miresmele între ele şi să obţin savoarea de care aveam nevoie (ştevia nu-i cea mai parfumată plantă din lume, are alte virtuţi). După ce au fiert legumele, am stors în oală zeama unei lămâi şi am lăsat să mai fiarbă cinci minute.


Pentru că a fost o zamă destinată moroşenilor, am lipit de ea o îngroşală făcută din smântână, puţină făină şi gălbenuş de ou. Am frecat bine toate astea, am lungit rezultatul cu apă rece, i-am crescut temperatura cu zamă din oală şi am turnat apoi conţinutul bolului în zamă.

Am lăsat zama pe foc şi în timp ce ea bolborosea făcând bulbuci mititei, eu i-am adăugat zece ouă, sparte cu grijă, pe rând, la distanţă de zece secunde unul de altul, să rămână întregi şi separate.

Cu trei minute înainte de a stinge focul, am adăugat cârnaţii, cam un kilogram. I-am pus la urmă pentru că altfel se întăresc, nu vrem să se întâmple asta.

Imediat după cârnaţi a intrat în joc ştevia. Am adăugat-o abia la urmă pentru că era deja opărită şi nu am vrut s-o distrug ori să-i irosesc gustul.


Asta a ieşit...


…asta au (am) mâncat.


Am uitat să vă spun de sare şi piper dar bănuiesc că ştiţi deja, se pun în cantitatea intitulată după gust, aproape de final, cam după cârnaţi şi înainte de ştevie.