Adi Hădean

Episodul cu numărul cinci din Reţete fără secrete poate fi văzut aici. E cu muşchi şi sos de hrean şi are şi un desert mai la coadă. Vizionare plăcută.

Despre Claudia, tânăra doamnă care a trăit în Spania în ultimii ani şi acum deprinde meşteşugul bucătăriei la Irish and Music Pub, v-am mai povestit, ba chiar am postat o reţetă de tortilla de patatas pe care a preparat-o ea. Ieri am avut ocazia să o secondez în timp ce pregătea o supă (ciorbă, fie) picantă, numai bună de răcorit în zilele fierbinţi de vară (ardeiul iute stimulează transpiraţia, care prin evaporare produce o scădere a temperaturii). E uşor de făcut şi nu aveţi nevoie de ingrediente deosebite, puteţi să o faceţi cu ce găsiţi în piaţă. Iată:

Morcovi, părunjel, ţelină

Ceapă, usturoi, ardei gras, ardei iute

Bacon şi pulpe de pui dezosate şi fără piele. Se călesc împreună.

În scurt timp se adaugă legumele. Se călesc şi acestea până se înmoaie puţin şi încep a-şi împrumuta din arome. Apoi se adaugă apa şi se lasă să dea câteva clocote.


După ce au fiert legumele din oală, li se adaugă un supliment, un cartof făcut cubuleÅ£e şi o mână bună de legume congelate (amestecurile acelea pe care nu le recomand cu toată inima, dar dacă aşa-i reÅ£eta…o putem păcăli, în sezon se găsesc toate legumele din imagine în stare proaspătă şi sunt foarte bune).

Din gălbenuşuri şi smântână dulce am încropit un liezon pe care l-am lungit cu apă rece şi l-am încălzit cu zeamă din oală, până l-am adus la temperatura acesteia. Apoi l-am turnat în oală şi am lăsat să fiarbă în clocote mici pentru încă cinci minute.


Sare, piper obligatoriu, pătrunjel, tarhon sau leuştean opţional, dar măcar una dintre aceste trei plante aromatice, e păcat să nu adăugaţi o tuşă finală plină de savoare.


Noi am mâncat repejor…

…iar Claudia a primit încântată felicitările (eu sunt mulÅ£umit de ritmul în care învaţă lucruri noi în bucătărie, da' să nu-i spuneÅ£i că am zis asta).

Sper că aţi tratat zilele de Paşti cu înţelepciune şi cumpătare, că aţi gândit mai mult decât aţi mâncat ori băut şi că nu aţi avut nevoie de Anghirol, Colebil sau medicina de urgenţă. Că a fost aşa ori altfel, vă ofer azi cu tot dragul o reţetă de borş de recuperare, reţetă pe care mi-a trimis-o Mircea Groza, taman de la Zalău. Să luăm aminte:

Leurdă, podbal, lobodă, muguri de hamei, ceapă verde şi leuştean – astea se găsesc în pieţe şi pot fi înlocuite cu alte frunze de sezon (macriş, năsturei, puţin spanac, ştevie). Lângă ele, ouă şi smântână pentru îngroşală, morcovi pentru culoare şi consistenţă.

Pentru acrit folosim borşul, pe care-l cunoaşte toată ţara, mai puţin Ardealul, da' se mai găseşte şi pe la noi.

Ceapa verde, tocată mărunt şi morcovul dat prin răzătoare, se călesc împreună în puţin ulei.


Se acoperă cu apă (ori supă de carne dacă aveţi, dar apa e bună) şi se adaugă frunzele tocate, pe rând.


Gălbenuşurile şi smântâna se amestecă bine.

Maglavaisul obţinut se încălzeşte treptat cu zeamă din oală şi se adaugă peste. Se fierbe cinci minute în clocote mici apoi se acreşte ciorba asta cu borş şi se potriveşte cu sare şi piper.


La urmă mai punem (ţi) câteva frunze de leuştean, pentru aromă, şi gata. Să fiţi sănătoşi.

Mi-am făcut cont pe twitter. Cam de două luni, poate mai puţin. Cu această ocazie mi-am făcut cont şi pe twitpic. Ăsta-i un loc în care pui poze şi le arunci direct pe twitter dacă vrei. Uneori vreau, alteori le încarc acolo, să fie, că nu ştii niciodată când ai nevoie de o poză (se întâmplă uneori să nu funcţioneze tweetpic ăsta da-i o maşină şi-l scuz). O să vă dau acum linkuri spre câteva poze pe care le-am postat azi (poate şi ieri) pe tweetpic. Dacă or merge linkurile, o să le puteţi vedea. Dacă nu, nu. Dacă da, sper să vă placă. Să aveţi o seară faină.

După d'ale gurii.

Câne dormind în iarbă. Câne mare, nu jucărie.

A început polenizarea.

Cu greutate.

Nori peste Maramureş.

Liliacul a-nflorit.

De dimineaţă.

Am mai făcut reţeta asta de cozonac, şi pentru emisiunile mele tv, şi pentru prieteni,şi pentru familie. Ieri am făcut cozonacii împreună cu mama şi a fost cu totul altfel. Nu pot să explic sentimentele, şi nu din lipsa vocabularului ci pentru că-s prea puternice şi azi mă feresc de cuvinte puternice. E la fel ca atunci când tai un porc cu tata, amestec în mămăligă supravegheat de bunica (asta nu se mai poate, din păcate) sau bat o frişcă pentru o prăjitură făcută de sora mea cea mare. Ţine de familie şi asta nu se poate povesti în vorbe puţine ori slabe. Aşa că o las pe altă zi. Azi vă povestesc doar cozonacul.

Un kilogram de făină, trei gălbenuşuri, două linguri de zahăr, coaja unei lămâi, zahăr vanilat.

Două linguri de unt se topesc în jumătate de litru de lapte.

Drojdia proaspătă se pune la înflorit în lapte cu zahăr.


Se amestecă toate cele pe care le-aţi văzut şi se iau la frământat, cu lapte călduţ (atenţie la temperatură, dacă-i fierbinte moare drojdia şi nu mai creşte).

Se frământă aluatul până se desprinde uşor de mână. Trebuie să rămână moale, altfel cozonacul va fi îndesat. Vrem un cozonac pufos, nu?


Aluatul se lasă la dospit într-un loc mai cald, sub un ştergar curat. În cele 30-40 de minute în care creşte aluatul, avem vreme să pregătim umplutura. Mai întâi măcinăm nuca. Râşniţa e un pic mai bătrână decât mine dar se ţine bine.

Macină aşa cum trebuie, nici prea fin, nici prea grunjos. A primit-o mama când s-a măritat.

Nuca se amestecă apoi cu zahăr (destul, să fie dulce) şi cu coajă de lămâie Dacă vreţi, puteţi să puneţi stafide. Mama nu pune, că-s grele şi nu lasă aluatul să crească. Sigur, se pot pune în aluat dar atunci umplutura nu poate fi prea multă, că face tunel şi se surpă. Iar nouă ne place ca umplutura să fie multă. Foarte multă.

Între timp o fi dospit aluatul. Dacă până acum am avut nevoie mai mare de putere, acum se cere un strop de ştiinţă. Mai întâi se presară făină peste planşeta din lemn de brad.

Aluatul se întinde în foaie groasă de un centimetru, poate chiar mai groasă puţin, să aibă de unde creşte. Peste aluat se întinde miezul de nucă, în strat aproape la fel de gros.


Cozonacul se rulează strâns, cu grijă, să nu rămână aer în sul (rămâne puţin, că nu-i cu pompă de vid, ideea e să scoţi cât poţi de mult din el), altfel se umflă coca şi nuca rămâne undeva jos.


Dintr-un kilogram de făină au ieşit trei cozonaci măricei pe care i-am lăsat să mai crească un ceas în tăvi.


Înainte de a da cozonacul la cuptor, l-am uns cu ou bătut, să prindă crustă frumoasă.

După 40 de minute la cuptor, au ieşit trei cozonaci frumoşi, crescuţi şi plini de nucă.


I-am stropit cu apă rece şi i-am acoperit iar cu un ştergar. Aburii care s-au format şi scurta şedinţă de saună au înmuiat crusta, i-au dat elasticitate şi fineţe.

Vremea-i scurtă şi nu apuc să trec pe la toţi prietenii şi să le transmit gândurile mele bune. Sper că trec ei (voi, mai exact) pe aici. Să aveţi un Paşte luminat şi să vă bucuraţi de el, de voi, de cei ce vi-s dragi. Numa' bine :-).

Probabil aşteptaţi (habar n-am, presupun, ca omu') reţete dedicate momentului. Vor mai fi şi din acelea. În acest moment sunt cu mama în bucătărie, ne luptăm cu drobul, cozonacii, mielul umplut şi găinile la fel de umplute (fetele noastre nu mănâncă miel). Între timp, ca să nu staţi pe inima goală, vă dau o reţetă rapidă, simplă, uşoară şi grozav de gustoasă:

Am aruncat într-o tigaie o mână de ciuperci proaspete, doi căţei de usturoi, câteva cubuleţe de ardei gras (roşu şi verde) şi le-am lăsat să se înmoaie puţin.

A urmat o roşie tocată mărunt.


Apoi am condimentat cu sare şi piper. Pentru aromă am pus busuioc şi pătrunjel.

Am pus peste sos o mână de paste integrale şi fierte şi am amestecat uşor.

Dacă mai ţineţi post, nu puneţi parmezan peste ele. Dacă nu ţineţi…

Poftă bună.


Poftă bună a avut şi Georgiana, şefa ospătarilor din Pub, care şi-a luat pastele şi s-a dus să se uite la Spioanele, pe Jetix, înainte să intre în tură.

Dragii mei, astăzi vă arăt cum fac eu pasca. Bine, recunosc, dacă nu duci pasca la biserică în ziua de Paşti, să o sfinţească popa, e doar o prăjitură cu brânză şi stafide. Hai să presupunem că faceţi asta, hai să presupunem că o fac şi eu (yeah,right), sau să nu presupunem nimic şi să ne limităm deocamdată la partea lumească a vieţii noastre şi să lăsăm partea spirituală în seama sacerdoţilor. Pasca pe care o ştiu eu (consultat telefonic de Mircea Groza, pentru că uitasem cum am făcut aluatul anul trecut, da, nu râdeţi, fac pască doar o dată pe an şi sunt tot mai bătrân, uit tot mai repede) se face cu aluat pentru cozonac şi se umple cu brânză de vaci amestecată cu ou şi alte celea. Vedeţi cum şi ce, mai jos:

Mai întâi se pune drojdia (10 grame) în lapte cu puţin zahăr, să prindă viaţă şi spor.

Pentru aluat mai avem nevoie de făină (500 de grame), trei linguriţe de zahăr, un ou, coaja unei lămâi (eu am avut lămâie verde).

Mai avem nevoie de lapte, unt şi zahăr pentru frământat. Ele se amestecă pe foc, să se topească untul. E important să nu fie prea cald laptele când frământaţi pentru că drojdia ar putea avea de suferit. Dacă puteţi ţine mâna-n lapte, e în regulă, e potrivit de cald.

Se frământă toate cele de mai sus într-un aluat moale, cam un sfert de ceas. Apoi se lasă sub un ştergar curat, cam o jumătate de ceas, să crească.

Până creşte aluatul se prepară umplutura. Avem nevoie de brânză de vaci, o cană de zahăr, stafide, coajă de lămâie, două ouă, lapte cu unt (a mai rămas de la aluat) şi trei linguri de făină.

Puteţi să amestecaţi umplutura cu un tel, să o frământaţi cu mâna sau cu un blender, dacă aveţi. Recomand blenderul, veţi obţine o pastă cu adevărat omogenă.

A crescut aluatul? Ok, luaţi o tavă pentru cuptor (rotundă), o ungeţi cu unt şi o tapetaţi cu făină.


Din aluat (mai puţin o parte mică, pe care o folosim mai târziu) întindem o foaie groasă de un centimetru (e nevoie de grosimea asta, pasca trebuie să crească şi dacă nu are de unde, nu creşte) care se aşează pe fundul tăvii.

Umplutura se toarnă peste aluat.

Aluatul rămas se răsuceşte în fuioare groase de un deget, care apoi se răsucesc asemeni unui şnur.

Cu şnurul obţinut se decorează pasca, pe care o ungem apoi cu ou bătut. Asta îi va da luciu după coacere şi protejează aluatul în timpul coacerii.

Pasca se lasă în cuptor pentru 40 de minute la 150 de grade Celsius.

Asta a ieşit.

A crescut destul, s-a copt suficient. Îndrăznesc să cred că e şi foarte bună dar nu voi afla asta azi pentru că vreau să i-o duc mamei.


Vă doresc să aveţi o sărbătoare luminată. Să fiţi buni.

Ieri am făcut ceva la cuptor, rapid şi foarte simplu. Şi când spun simplu sunt cât se poate de serios. Ştiu că multă lume se sperie de cuptor dar nu trebuie să fie aşa, cuptorul e cel mai bun prieten al omului, pe lângă câine şi alcool (glumesc). Iată:

Am pus câteva bucăţele de ceafă de porc (250 de grame) într-o tavă. Printre ele am pus bucăţi de roşie, o ceapă tăiată-n sferturi şi un căţel de usturoi. Şi câteva bucăţele de ţelină, sunt un mare fan al legumei care se intitulează aşa. Am stropit totul cu ulei de măsline şi am condimentat cu sare şi piper.


Am acoperit tava cu folie de aluminiu, am dat câteva găurele-n folie (să mai iasă din aburi) şi am dat tava la cuptor, la 200 de grade Celsius. Aburii aromaţi au copt carnea şi au îmbibat-o cu gust.


După 20 de minute am îndepărtat folia şi am mai lăsat tava în cuptor încă zece minute, să se rumenească legumele şi carnea.

Ştiu că nu-i medicament curat ceafa asta de porc dar e teribil de gustoasă şi suculentă. Hai să spunem că ne scoatem pârleala cu legumele, care fiind coapte şi-au păstrat vitaminele şi sănătatea într-o proporţie satisfăcătoare.

Poftă bună, dragii mei.

Podbalul e una dintre plantele care ne bucură primăverile, alături de spanac, ştevie, urzici, năsturei sau macriş. I se mai spune potbal, brusture alb sau brusture de râu. Are gustul uşor amărui din pricina taninului pe care-l conţin frunzele. E bun de leac dar şi în mâncare, după cum veţi vedea în reţeta pe care ne-o recomandă Mircea Groza (care a şi preparat-o şi a pozat-o pas cu pas) pentru masa de Paşti.

Ingriediente principale: miel (pulpă şi spată, părţile cele mai şi cele mai fragede), ceapă verde, usturoi verde, sare.

Mielul se prăjeşte pe toate părţile în unt şi grăsime de porc (e o reţetă rustică, untura de porc nu poate lipsi). La urmă se adaugă ceapa verde şi usturoiul. Operaţiunea asta durează cu totul, cam şase-şapte minute.

Tigaia cu mielul se acoperă şi se dă la cuptor pentru 40 de minute, la foc potolit. Fireşte, la faza cu prăjirea aţi sărat carnea, nu?


Pentru prepararea podbalului avem nevoie de podbal (ceea ce e chiar normal, nu intraţi în panică), sare, piper, ceapă verde, făină şi smântână.

Podbalul se spală bine şi se opăreşte. Apoi…

…se toacă mărunt.

Ceapa se toacă, se căleşte. După ce s-a înmuiat, se adaugă făina care se căleşte şi ea.


Se adaugă smântâna (repede, să nu se ardă făina) şi podbalul opărit şi tocat. Se lasă să dea un clocot.

A ieşit o friptură suculentă însoţită de un sos consistent, cu parfum de primăvară.

Mircea Groza vă transmite urările lui de bine. Să fiţi sănătoşi şi să aveţi o sărbătoare luminată.