O reţetă de cozonac

Am mai făcut reţeta asta de cozonac, şi pentru emisiunile mele tv, şi pentru prieteni,şi pentru familie. Ieri am făcut cozonacii împreună cu mama şi a fost cu totul altfel. Nu pot să explic sentimentele, şi nu din lipsa vocabularului ci pentru că-s prea puternice şi azi mă feresc de cuvinte puternice. E la fel ca atunci când tai un porc cu tata, amestec în mămăligă supravegheat de bunica (asta nu se mai poate, din păcate) sau bat o frişcă pentru o prăjitură făcută de sora mea cea mare. Ţine de familie şi asta nu se poate povesti în vorbe puţine ori slabe. Aşa că o las pe altă zi. Azi vă povestesc doar cozonacul.

Un kilogram de făină, trei gălbenuşuri, două linguri de zahăr, coaja unei lămâi, zahăr vanilat.

Două linguri de unt se topesc în jumătate de litru de lapte.

Drojdia proaspătă se pune la înflorit în lapte cu zahăr.


Se amestecă toate cele pe care le-aţi văzut şi se iau la frământat, cu lapte călduţ (atenţie la temperatură, dacă-i fierbinte moare drojdia şi nu mai creşte).

Se frământă aluatul până se desprinde uşor de mână. Trebuie să rămână moale, altfel cozonacul va fi îndesat. Vrem un cozonac pufos, nu?


Aluatul se lasă la dospit într-un loc mai cald, sub un ştergar curat. În cele 30-40 de minute în care creşte aluatul, avem vreme să pregătim umplutura. Mai întâi măcinăm nuca. Râşniţa e un pic mai bătrână decât mine dar se ţine bine.

Macină aşa cum trebuie, nici prea fin, nici prea grunjos. A primit-o mama când s-a măritat.

Nuca se amestecă apoi cu zahăr (destul, să fie dulce) şi cu coajă de lămâie Dacă vreţi, puteţi să puneţi stafide. Mama nu pune, că-s grele şi nu lasă aluatul să crească. Sigur, se pot pune în aluat dar atunci umplutura nu poate fi prea multă, că face tunel şi se surpă. Iar nouă ne place ca umplutura să fie multă. Foarte multă.

Între timp o fi dospit aluatul. Dacă până acum am avut nevoie mai mare de putere, acum se cere un strop de ştiinţă. Mai întâi se presară făină peste planşeta din lemn de brad.

Aluatul se întinde în foaie groasă de un centimetru, poate chiar mai groasă puţin, să aibă de unde creşte. Peste aluat se întinde miezul de nucă, în strat aproape la fel de gros.


Cozonacul se rulează strâns, cu grijă, să nu rămână aer în sul (rămâne puţin, că nu-i cu pompă de vid, ideea e să scoţi cât poţi de mult din el), altfel se umflă coca şi nuca rămâne undeva jos.


Dintr-un kilogram de făină au ieşit trei cozonaci măricei pe care i-am lăsat să mai crească un ceas în tăvi.


Înainte de a da cozonacul la cuptor, l-am uns cu ou bătut, să prindă crustă frumoasă.

După 40 de minute la cuptor, au ieşit trei cozonaci frumoşi, crescuţi şi plini de nucă.


I-am stropit cu apă rece şi i-am acoperit iar cu un ştergar. Aburii care s-au format şi scurta şedinţă de saună au înmuiat crusta, i-au dat elasticitate şi fineţe.