O pizza pentru Visurât

Ultima dată când au fost Denisa şi Sebi prin Cluj, i-am făcut lui Sebi o pizza care i-a plăcut. Ieri m-a apucat dorul de ei şi mi-am făcut şi mie aceeaşi pizza, să-mi revin. Pentru că nu eram acasă ci în bucătăria Pub-ului, nu am apucat să-mi revin decât cu o felie, pe restul le-au arestat fetele mele. Care i-au pomenit de bine pe Denisa şi Visurât cu această ocazie, deşi nu i-au văzut niciodată. Iaca despre ce pizza-i vorba, pas cu pas:

Totul porneşte de la un boţ de aluat (simplu, apă+făină+sare+drojdie+ulei).

Am întins boţul de aluat cu degetele…


…presând circular, dinspre mijloc spre margini…


…până când am obţinut blatul, destul de mare, destul de subţire. Unii spun că aşa şi doar aşa trebuie să întinzi blatul de pizza, presiunea din degete fiind numai bună pentru ca aluatul să rămână uşor pufos. Alţii spun că blatul se întinde doar cu sucitorul, să iasă aerul din el şi să obţinem un blat foarte crocant. Eu vă spun că şi într-o situaţie şi în cealaltă putem obţine blat subţire şi crocant ori gros şi pufos, că doar noi suntem la putere, adică noi decidem cât de intens presăm într-o anumită zonă sau cât de apropiate ne sunt degetele când întindem aluatul.

Peste blat am întins sosul de roşii (roşii decojite, mirodenii, ulei, fierte la foc mic preţ de …o vreme). Marginea a rămas albă. Asta face aluatul să crească în mod diferit (la coacere) şi obţinem marginea aceea crocantă şi uşor umflată.


Peste sos am pus mozzarella. Peste mozzarella am pus bacon tăiat în felii subţiri, prosciutto crudo şi puţină, foarte puţină brânză cu mucegai albastru. Apoi am luat pizza pe o lopată şi am pus-o direct pe vatră.


După cinci minute la 230 de grade Celsius am obţinut asta:

Recunosc, în plus faţă de varianta originală, aceasta are roşii şi ardei iute, adăugate după coacere. Mi s-a părut că arată bine aşa.

Blatul a ieşit şi subţire, şi crocant, şi cu marginea umflată.

Atât am prins din pizza asta. Cred că mai fac şi azi una.