Bucătăria lui Mircea Groza(4): Gulaşul lui Jamie Oliver

Într-o duminică, Mircea Groza se afla în vizită la noi împreună cu doamna Groza şi cu ăia mici, dintre care Dacian nu mai e chiar atât de mic iar Darius nu mai e chiar atât de cuminte, de fapt, e chiar un împieliţat, în ciuda (şi în paralel cu) educaţiei bune pe care i-au dat-o părinţii. La televizor se difuza una dintre emisiunile lui Jamie Oliver, o emisiune în care Jamie gătea ce a înţeles el din ideea de gulaş. Dacă l-aţi urmărit măcar un pic, aţi observat că are versiunile lui pentru mâncărurile popoarelor, ceea ce nu-i neapărat rău, aşa pot apărea gusturi noi şi nebănuit de bune. Mircea s-a uitat la emisune, s-a uitat la mine şi mi-a spus că mâine fac şi eu gulaş din ăsta. Şi a făcut. A ieşit asta:

Condimentele: boia dulce, chimen, oregano, măghiran (care-s neamuri şi se înţeleg bine).

Carne fragedă de porc (spată, poate un pic de fleică, nişte coaste), crestată adânc şi frecată bine cu sare grunjoasă.

Ardei gras verde şi roşu, lămâie, ceapă roşie, pătrunjel şi musai ardei copţi.


Toate legumele se toacă mărunt.

Tot ele, legumele, se pun la călit pe foc moale şi se condimentează cu toate celea de le-aţi văzut mai sus.


Carnea se prăjeşte uşor pe toate părţile, cât să-şi schimbe culoare şi să i se închidă porii, să păstreze sucurile în interior.


Carnea, legumele, o cantitate îndestulătoare de apă şi trei linguri de pastă groasă de roşii, se împrietenesc într-un vas şi se ţin pe foc mic (ori la cuptor, după curajul fiecăruia) până scade, până se topesc ingredientele unul într-altul, până se înmoaie carnea în aşa măsură încât e în stare să se topească-n gura meseanului.


Din smântână,pătrunjel şi coajă de lămâie se face un dressing pentru gulaş. E simplu dar bogat în acelaşi timp şi e şi foarte aromat.

Nu ştiu cum vă simţiţi voi, eu sunt terminat. Gura mi s-a inundat instant la vederea pozei cu gulaţul lui Jamie făpcut de Mircea Groza, tocăniţa asta zemoasă sau zeama asta foarte groasă, spuneţi-i cum vreţi, plină de proteine învelite-n arome pe care limba mea le ştie de ani buni. Of!


Ca să nu avem discuţii şi ca săse vadă că-i o mâncare de săturare, nu de ameţire a stomacului, lângă gulaş stau de strajă două mâini de melcişori (paste făinoase, nu moluşte) fierţi în apă cu sare. Gata, nu mai stau, mă duc la bucătărie să mănânce oarece, că nu mai pot!