Am găsit înte reţetele pe care mi le-a lăsat Mircea Groza, una care m-a interesat în mod deosebit. Nu pentru că ar fi sofisticată ci pentru că e foarte simplă, plină de bun simţ ţărănesc, atât de simplă încât nu cred că m-aş fi gândit la ea prea devreme. O să vedeţi mai multe lucruri în pozele de mai jos dar nu voi insista asupra tututor, garnitura e importantă aici. Ea e vedeta, modul de preparare al acesteia trebuie reţinut pentru că poate fi aplicat des şi în diferite condiţii şi locuri (la iarbă verde, acasă, în camping, la cabană).
Cartofii albi, fainosi, se curăţă, se taie în bucăţele mici (banuti) şi se înăbuşă în ulei incins, (sau untura de porc), fireşte, sub capac, pentru o jumatate de ceas la foc foarte mic, sa se inmoaie. După ce se înmoaie se iau de pe foc.
Se zdrobesc şi se condimentează cu puţină sare. Li se mai adaugă puţin ulei.
Se acoperă cartofii zdrobiţi cu un ştergar curat şi se lasă în saună pentru zece minute. Asta-i va înmuia şi mai tare (reţineţi faptul că nu-i vorba despre un piure de cartofi, ei fiind zdrobiţi destul de barbar).
E atât de simplu. Fără lapte, fără unt, fără artificii inutile. Cartofii pot fi folosiţi drept garnitură lângă grătare, friptură ori tocăniţă. Pot fi mâncaţi ca atare într-o zi de post, pot fi făcuţi chiftele şi prăjiţi în ulei, ce mai, mâncarea poate evolua în mai multe direcţii. Ceea ce e bine şi îmi convine. 
Mircea Groza, care sta linga mine chiar acum (in timp ce scriu, doooh), recomanda sa facem cartofii unsi intr-un tuci, nu intr-o cratita ori o oala oarecare. Pofta buna.
