În copilărie mă feream de spanac. Mă feream de multe verdeţuri. Îmi plăceau morcovii tineri şi cruzi de pe care scuturam ţărâna şi-i mai trecem ca-n joacă pe sub apă înainte de a-i ronţăi, puteam să rod gulii abia scoase din pământ dar să nu-mi fi dat spanac, mazăre, fasole verde. Nu m-a lămurit nici marinarul cel forţos, nici mama cea blândă, nici tata cel ferm. Mai pe la final de adolescenţă am început a mă împrieteni cu buruienile de tot felul şi de atunci suntem nedespărţiţi. Încerc să respect pe cât posibil ordinea anotimpurilor, aşa cum o ştiam din copilărie. În felul ăsta mă bucur de fiecare dată când apar ridichile de lună, castraveţii, morcoveii, roşiile (e drept, din roşii mai gust şi peste iarnă), ardeii graşi de grădină, vinetele, dovleceii, mazărea verde şi fasolea agăţătoare. Acum e perioada în care mă bucur de spanac. Îl fac în mai multe feluri, cu ulei, fără ulei, opărit sau salată, stropit doar cu ulei de măsline şi zeamă de lămâie, înmuiat pe grătar şi amestecat cu brânză de capră, of! Vă arăt acum o versiune care mi-e dragă şi pe care am descoperit-o acum doi ani, în timp ce filmam pentru Happy Cook (emisiunea mea de la TTV din Oradea) şi am uitat să cumpăr lapte. Norocul meu a fost că am găsit în bucătăria în care filmam, o cutie cu smântână dulce. Am improvizat, am renunţat la făina cu care se îngroaşă aproape orice sos (mai ales în Ardeal) şi m-am bucurat de…dar mai bine vă arăt cum am făcut:
Am spălat spanacul în mai multe ape. Nu vreau să mănânc pământ, goange, fertilizatori ori praf. Apoi l-am opărit un minut. Puteam să mă lipsesc de asta, a fost un reflex. Adevărul e că e muncă în plus şi nu face altceva decât să distrugă vitaminele din spanac. Dacă puneam spanacul spălat şi tocat mărunt direct în tigaie, era mai bine pentru mine.
Cât despre restul ingredientelor, ele se numesc aşa: smântână dulce (o cană mare la o jumătate de kilogram de spanac), sare, piper, busuioc, pătrunjel uscat, fulgi de ardei iute (dacă vă place mai picant), usturoi şi parmezan.
Pentru că nu am tocat spanacul după ce l-am spălat, l-am tocat după ce l-am opărit. La salată las frunzele întregi şi le folosesc doar pe cele tinere. La sos prefer să le toc puţin cu cuţitul.
Am zdrobit trei căţei de usturoi şi i-am pus în tigaia (doar) unsă cu ulei. Am adăugat spanacul şi smântâna dulce. Apoi condimentele. Toată treaba asta a durat cam 30 de secunde, nu am vrut să ţin spanacul pe foc prea mult, mai ales că-l opărisem deja.
Sosul a dat un clocot rapid şi scurt iar eu am stins focul. Apoi am spart un ou într-o tigaie şi am aşteptat să devină ochi. L-am condimentat cu sare, piper şi busuioc.
Am ras parmezan pemarginea farfuriei. S-a topit frumos, îngroşănd sosul de spanac ţi adăugându-i savoare. 
Nu am avut nevoie de făină sau de lapte (nu că varianta strămoşească n-ar fi grozav de gustoasă), am avut însă poftă de mâncare.
Fetele din bucătăria Irish and Music Pub au vrut şi ele. Le-am dat, şi dacă-s cuminţi, le mai fac şi mâine.
