Mâine va fi meci (din nou). România-Austria. Nu aveţi idee cât de puţin mă interesează meciul în sine, calificarea, fiţele fotbaliştilor români şi faptul că noi am alergat mai mult decât ei. Pentru mine e important prilejul de a mai produce un eveniment culinar. Aşa că, domnule Crivăţ. pune mâna (aia pe care n-ai căzut) şi promovează repede şi bine (că nu te grăbeşte nime') faptul că meciul cu austriecii aduce în Irish and Music Pub un ditamai şniţelul, mare cât o farfurie din cele mari, mare cât capacul de la…nu, asta nu-i o asociere bună pentru un lucru pe care-l mănânci. Hai să vă arăt cum l-am făcut pe Schnitzilla:
Am ales cotlet de porc pentru şniţelul ăsta. Se întinde mult mai repede decât carnea de viţel. Şi apoi, cum ar fi sunat schnitzell de vitzell?.
Am acoperit bucata de carne cu folie din plastic. Asta pentru protecţie. Şi a mea, că nu sare zeamă din ea pe haine, şi a ei, folia împiedică franjurarea cărnii.
Se bate carnea uşor, cu milă cumva, dacă vrem să răspundă corect la întrebările pe care i le punem cu ciocanul.
Condimentele-s puţine: sare şi piper.
Carnea se trece prin ou…
Şi prin pesmet. De fapt, eu am făcut aşa: mai întâi pesmet, apoi ou, apoi iar pesmet, pentru un înveliş ceva mai crocant. Dar dacă socotişi că-i destul pentru voi, faceţi aşa: bateţi carnea, o condimentaţi, o treceţi o dată prin ou şi o dată prin pesmet. Şi gata.
Am pus şniţelul la prăjit în uleiul deja încins (e importantă temperatura, dacă-i prea rece uleiul, pătura de pesmet care acoperă şniţelul se va îmbiba, ceea ce nu-i de dorit).
El e Schnitzilla, cu garnitură din cartofi tăiaţi felii subţiri şi apoi prăjiţi. 
Ceea ce vă doresc şi dumneavoastră!
Dupa ce am vazut pozele astea, nu mai pot sa vorbesc ca am gura plina de apa. Sit.
nina: şşşşş :-)))
Da, deci eu sunt data gata, si cica acu tre sa ma tin tare ca sa nu-mi stric dieta, pai viatza-i asta ?!
Snitzelul in general este una dintre cele mai grozave inventii culinare, dupa umila mea parere.
Ori asta de l-ai facut tu, asa la superlativ……ce sa zic, ma resemnez si salivez in continuare. (apropo, la rest. Viena am mancat un snitzel minunat cu niste cartofi la tigaie si mai minunati – dar sunt sigura ca al tau e mai bun ;) )
nu ştiu dacă-i mai bun, că n-am mâncat acolo. dar fiind cu specific austriac (restaurantul), mă aştept ca mâncarea lor tradiţională să le iasă foarte bine :-)
Am mancat in Austria un schnizell, de fapt doar o jumatate ca mai mult nu incapea si arata la fel de "uai mama" ca si al tau. Totusi, Clujul asta nu s-o interpus deloc drumurilor mele, desi voita o fost. Sper inca….
andreea, eu te incurajez:-)
Arată perfect. Ca o ilustrare pentru o zicală (citită într-o carte de bucate) conform căreia un şniţel vienez trebuie să fie suculent în interior, dar în exterior să fie atît de uscat încît o doamnă să se poată aşeza pe el în cea mai bună rochie a ei, fără să se păteze !amazed:) :D
lucia, de ce ar face o doamnă una ca asta? :-)
arata demential , iar sambata asta il voi servi cu siguranta :)
sa nu uiti de marlenka! ;)
nu uit, probabil ajung la mama în week-end şi iau reţeta:-)
Te iubesc, Hadene… Acu' mai am un motiv sa vin la Cluj…
sweeper, hai, că-i superofertă:-)
Pingback: Paste Akimoto | Adi Hădean
Bun schintzelul asta rau!
Nu prea gatesc carne de porc, ca imi place prea mult gustul celei mai folosite legume a romanilor.. :-)
Dar e pacat de asa retete simple si gustoase, sa n-o fac..
Excelent e schnitzelul dat de doua ori prin pesmet. Mi-a placut la nebunie. Si o sa mai fac!
Adriana, să mai faci:-)