Aud o voce venind parcă din fundul pământului:
-Ţărane, îţi las ţie toate datoriile mele, să le foloseşti sănătos, că io mor amu.
-Da ce-ţi veni Bonaciule, să mori tomna amu, în pragul vieţii, tu, tânăr cu viitoru-n faţă? Acum, când aproape că aproape vedem lumina de la capătul tunelului?
-Lasă-mă că am o febră de poţi fierbe ouă în gura mea, cre'că numa' o partidă de porcu' cu două spinări m-ar mai salva.
-Ascultă băiete, dacă-i o aluzie, să ştii că n-am priceput-o, nu eşti genul meu. Da' să ştii că am totuşi ceva petru tine.
Şi chiar aveam, nu şuguiam. Am pus o oală cu apă la fiert (cam trei litri). După ce a dat apa-n clocot am aruncat în ea doi morcovi tăiaţi rondele, o ceapă întreagă dar crestată şi trei căţei de usturoi. Pe lângă asta, o jumătate de litru de bulion, o linguriţă de vegeta de casă (legume tocate mărunt, puse la conservat în sare), sare, piper, busuioc şi o mână de orez cu bob rotund şi alb. Am aşteptatpână au fiert morcovii şi orezul şi i-am servit prietenului suferind două castroane rase din supa asta de roşii. După o oră-două, Bonaciu cânta prin casă hori de genul nu am bani, n-am nici căciulă, num-o namilă de…. Mda. Şi-mi mai cerea să-i chem o zână, semn că se îndrepta cu paşi repezi spre vindecare.
