Splendoare în iarbă
Poate vreţi să ştiţi ce s-a întâmplat cu jumătatea de iepure rămasă din episodul trecut. Poate nu. Eu vă spun oricum.
- Ţărane, scoală! O fi duminică, da' ăsta nu-i un motiv să te complaci în lenevie. Lenea truuupuluuui e soooră buuună cu leeenea minţii, mens sana in corpore sano, de la străbuni citire. Hai! Sus!
- Sculaaaaţi voi oropsiţi ai vieeeeeţii, voi ooosândiţi la moarteee, suuus! Caruso ăsta era Alexandru. Pas de mai dormi cu două trompete odihnite la capul patului. M-am trezit în cele din urmă, înjurând mişcarea socialistă, mentosana şi pe Vadim, şi, în urma unui mic consiliu, am hotărât că ar fi bine să îmbinăm utilul cu plăcutul într-un mare fel. Adică să executăm un fel de gulaş la ceaun, în grădină, în timp ce ne uitam peste gard la nevasta în curs de bronzare a vecinului în curs de turbare pe chestia asta, intitulat Vasilescul cel Hapsân.
Prin urmare: am montat ceaunul deasupra focului, am turnat în el cam o ceaşcă de ulei, am pus trei cepe tocate mărunt la călit şi am adăugat câţiva morcovi tăiaţi rondele. După ce s-au înmuiat morcovii, am aruncat în ceaun jumătatea de iepure tîiată în bucăţi potrivit de mari, trei felii sănătoase de ceafă de porc făcute fâşii, şase aripi de pui şi câteva bucăţele de pulpă de vită. Le-am lăsat să capete culoare şi am adăugat apă, cinci litri, că aveam unde (şi de unde, nu-i vorbă). L-am dat apoi jos din cireş pe Alexandru şi l-am pus să cureţe cartofii, pe care i-am tăiat apoi în bucăţele spre a-i adăuga la mâncare mai spre final (cam cu un sfert de ceas înainte de a lua ceaunul de pe foc). Între timp, am scăpat în ceaun o ţelină sănătoasă tăiată mărunţel, două gulii şi trei rădăcini de pătrunjel, tratate cu egală atenţie şi aceeaşi lamă de cuţit. Pe final am condimentat cu busuioc, măghiran, sare şi piper şi un pic de şofran. Am mai pus şi o jumătate de litru de bulion (după ce au fiert şi cartofii). Tot amestecul ăsta a bolborosit deasupra focului cam două ceasuri şi jumătate, până s-a tulburat, s-a îngroşat şi s-a umplut de aşchii de cărniţă fragedă şi aromată. Tulburat binişor a devenit şi vecinul Vasilescu în momentul în care aproape bronzata şi mai de tot dezbrăcata lui doamnă (mai tânără cu o duzină de anişori – fragedă, păcatele mele- decât soţul) a venit la gard să întrebe de gustul gulaşului. Spre deosebire de poftele noastre, ale ei s-au împlinit aproape instantaneu, căci vă spun drept, o astfel de cerere nu se respinge şi o asemenea curiozitate nu se lasă nesatisfăcută.
