Roquefort revolution

Mai mult ca să mă dau mare cu ştiinţa decât de foame (sper că-i valabilă vorba aceea cu păcatul mărturisit), am construit ieri o mâncărică aparent pretenţioasă, ori, cel puţin exotică, având în vedere faptul că smântâna dulce şi brânza Roquefort nu se întâlnesc niciodată în acelaşi context în cadrul gastronomiei româneşti. Dacă ai toate ingredientele la îndemână, durează cam şapte-zece minute (în funcţie de cât de rapid te mişti) să alcătuieşti o porţie (sau trei, e cam tot acolo). Iată:

Mai întâi garnitura: cartofi fierţi în coajă, tăiaţi în rondele grosuţe (cam jumătate de centimetru), ciuperci champignon pentru că se împacă bine cu brânza cu mucegai, kaizer pentru că se topeşte şi grăsimea ajută la rumenirea cartofilor. Şi jumările-s gustoase. Toate astea se pun într-o tavă şi se dau la cuptor (încins bine înainte)


Sosul: am pus trei căţei de usturoi cu coajă cu tot, în puţin ulei, pe foc. Coaja are rolul de a proteja usturoiul, nu-l lasă să se ardă brusc, deci nu-i o fiţă. După ce s-a arămit usturoiul, l-am aruncat. Am păstrat uleiul (simt nevoia să precizez, am mai pomenit supe strecurate direct în chiuvetă).

În uleiul aromat fin, plăcut, am turnat o cană de smântână dulce.

În smântână am pus trei bucăţelede brânză Roquefort. Nu mari, cam cât o nucă mică, fiecare. Am amestecat brânza cu smântâna, pe foc mic. În două minute am obţinut un sos cremos, nici subţire nici gros, fierbinte (doooh), aromat perfect, sărat cât trebuie (brânza e puţin sărată). Cât despre poze, da, ştiu, trebuie să investesc într-un aparat şi să pun mâna pe carte. Iar în următoarea bucătărie în care voi lucra, voi avea instalaţie de nocturnă. Lumina e la fel de importantă ca hota.

Ceafa nu merge cu brânza Roquefort. De fapt, e indicat să combini un sos gras, cum e cel pe care vi l-am arătat mai sus, cu o carne ceva mai slabă. Acesta e motivul pentru care am ales cotletul. Bucăţile groase de un centimetru, nebătute, se pun pe grill, două minute pe o parte, două pe cealaltă. La final se condimentează cu puţină sare şi foarte puţin piper proaspăt zdrobit/măcinat.


Când a fost gata cotletul, s-au împlinit şase minute de când am pus la cuptor (220 de grade Celsius) cartofii. Numai bine. I-am scos şi am aşezat mâncarea pe farfurie. M-am jucat puţin şi cu sosul de soia pe care l-am găsit în preajmă. Nu strică gustul mâncării şi poate fi plăcut ochiului.

Fâşiile portocalii sunt făşii de morcov, obţinute cu ajutorul dispozitivului de curăţat, acela care arată ca un aparat de bărbierit.

Propun să încercaţi asta acasă. Pentru mine a fost o experienţă plăcută.