Cu ocazia cinei de duminică seara (aceea cu Gropar, Gropară şi Crivăţ), am făcut nişte paste. Bune, zic eu, şi cred că la fel au spus şi invitaţii, având în vedere faptul că au mâncat de mai multe ori din ele (în aceeaşi seară, asta deşi Crivăţul s-a comportat destul de dietetic, în sensul că a calculat mult înainte să mănânce). Povestea lor a început dimineaţă, în piaţa Mărăşti. Am intrat într-o măcelărie şi l-am rugat pe măcelar să-mi taie o bucată de fleică, cu puţină grăsime (asta-i aproape un pleonasm, fleica e lăsată de la Dumnezeu cu puţină grăsime) şi o bucată de pulpă de mânzat. Apoi l-am rugat să le toace împreună. De două ori, să fie tocătura fină. Apoi…
…m-am uitat la carne şi la cât de frumoasă era. Mai că-mi venea s-o mănânc crudă.
M-am întors acasă cu carnea şi legumele. Pe care le-am curăţat şi le-am inventariat: doi morcovi impresionanţi, trei cepe, o bucată de ţelină, trei căţei de usturoi,un ardei gras. Bonus, o legătură de pătrunjel verde, fain.
Am dat prin răzătoare legumele, cu excepţia ardeiului şi a usturoiului, pe care le-am tocat cu cuţitul.
Le-am pus la călit, în foarte puţin ulei. Le-am stins cu o cană mare de apă caldă. După ce s-au înmuiat bine, am adăugat carnea. Am amestecat, am pus capacul şi am aştepatat zece minute (foc mic, mereu mic).
Am mai adăugat apă caldă (o cană mare), am mai amestecat şi am mai pus capacul pentru alte 20 de minute. Odată scurse acestea, am adăugat un borcan de roşii pasate. La cantitatea asta am mai adăugat o cană de apă caldă.
După alte 20 de minute am adăugat condimentele: sare, boia de ardei iute, busuioc uscat, cimbru şi oregano. Am mai lăsat să fiarbă molcom un sfert de ceas, să mai scadă niţel. Ştiu, pare mult, dar nu-i neobişnuit pentru un ragu să stea pe foc 4 sau chiar 6 ore. 
Tubuleţele din imagine se numesc rigatoni. Am căutat caneloni (sunt mai mari) dar n-am găsit. Nu-i nimic, m-am descurcat cu ce am avut. Le-am aşezat într-un vas şi le-am umplut/acoperit cu sos.
Apoi am dat vasul (de fapt au fost două) la cuptor, la foc mediu, pentru 30 de minute.
Între timp, din caş naţional şi ţărănesc şi proaspăt, plus trei linguri de smântână şi o mână de frunze de pătrunjel, am pregătit un amestec pe care să-l torn peste paste când se vor fi făcut. Nu că ar fi fost nevoie, simţem însă nevoia unei pete de culoare.
Ceea ce am şi obţinut. Am pus câteva linguri din amestecul respectiv aşa, moţ peste paste şi sos, şi am mai dat vasele la cuptor pentru încă zece minute. Nu vreţi să ştiţi ce-a fost pe la gurile şi burţile noastre după atâta aşteptare.
Gata.
