Între două mese, în lipsa chefului de fotbal, Mihaela Rădulescu sau alte ocupaţii pur intelectuale, m-am aşezat în fotoliu, în faţa peretelui din sticlă al apartamentului în care cu chirie locuiesc. Nu-i chiar tot peretele din sticlă, ar fi prea frumos. O mare parte din el este însă, aşa că mă scald în lumină. Şi citesc din cartea Luciei Verona, Fără canguri. Cartea e grozavă, îmi vine greu s-o las din mână. Lucia scrie într-un stil absolut reconfortant, aşa cum o face şi pe blog. Îmi pare rău că n-am descoperit-o mai devreme (să fiu sincer, am descoperit-o abia după ce m-a descoperit ea pe mine, dar e bine şi aşa). Din păcate (sau din fericire, depinde de unde te uiţi), deşi am primit cartea acum o săptămână, nu am reuşit să citesc decât trei istorii din ea, din motive de multă muncă (între orele 10 şi 23-00.00 sunt de obicei în bucătărie în perioada asta). După ce termin de citit cartea (activităţile mele zilnice sunt în primejdie de a fi lăsate baltă de fiecare dată când pun mâna pe ea) revin cu detalii. Deocamdată vă arăt ce văd eu pe geam când ridic ochii din carte, într-o Duminică în jurul prânzului:
Peste saptamana in "beci" si in weekend cu ochii spre cer. :)
trebuie să existe un echilibru în viaţă :-)
Mă bucur că ne-am descoperit :)
Suntem vecini. Eu stau in blocul din prima poza.
Ce te rog. Când mai găteşti acasă, lasă geamul deschis poate bate vântul înspre mine. :)
lucia: şi eu mă bucur. n-ai idee cât :-)
inginere, asta se poate rezolva. oricum ştie tot blocul când gătesc eu, ce are dacă află tot cartierul:-) ?