Pentru sufertaş

Am avut ocazia să gătesc (într-una dintre zilele trecute) pentru o echipă de muncitori, constructori moroşeni, harnici şi prea puţin pretenţioşi. Şeful echipei mi-a spus că mâncare să hie, oarice mai călduţ, apoi ce ni-ţ da, acee om mânca. Ştiu că bărbaţii de la munte nu se sperie de perspectiva somului în comun după consumarea unei oale de fasole, aşa că am purces la construirea unei ciorbe dese, grea de calorii, aşa, ca pentru Infanteria Marină sau pentru constructorul moroşan care se întrebuinţează serios când pune mâna pe lucru. Am încercat să mă întrebuinţez şi eu, pentru că şi eu sunt parte moroşan şi parte bănăţean, deci temeinic şi iubitor de mâncare bună, fie ea rustică şi lipsită de orice urmă de fiţă.

Am avut la îndemână fasole uscată (normal, că doar nu-i vremea celei verzi). Am pus-o la înmuiat pentru câteva ceasuri, să se hidrateze, draga de ea. Puteţi să săriţi peste faza asta dar vă costă mai mult gazul pe care-l ardeţi fierbând-o trei ceasuri în loc de unul şi jumătate.

Am mai folosit nişte legume care se potrivesc de minune cu fasolea: ceapă, usturoi, morcovi, un cartof, o roşie, nişte leurdă (tocmai cumpărasem două legături şi am tot folosit-o trei zile la rând) şi o jumătate de ţelină.


Condimentele: boia, sare, piper, pătrunjel, cimbru (taie gazele şi dă gustul uşor sărat, e bun pentru hipertensivi pentru că, adăugat în faza finală a preparării unei mâncări, poate înlocui cu succes sarea).

Am pus toate ingredientele, absolut toate, într- oală. După cum vedeţi, am adăugat şi nişte afumătură cu puţină grăsime. Nu se poate fără.


Am umplut oala cu apă, i-am pus un capac şi am pus-o pe foc (foc mic).

După o oră am luat capacul şi am lăsat să mai scadă zeama.


Am scos cartoful, roşia şi ţelina pe o farfurie.

Le-am zdrobit, le-am amestecat cu puţin cimbru uscat şi le-am înapoiat ciorbei din care le răpisem. Asta pentru a îndesi lucrarea.

Din patru linguri de smântână, una de făină şi trei linguri de apă rece (să nu se brânzească) am alcătuit o îngroşală pentru ciorbă. Aşa se face în Maramureş.

Am adus îngoşala la temperatura ciorbei adăugând în ea din conţinutul oalei apoi am turnat-o într-însa. Asta se petrecea cam la un ceas şi jumătate după ce am pus oala pe foc.


Asta a ieşit.

Cercul alb de pe margine e smântâna pe care am adăugat-o eu după ce am scos ciorba dinoală, aşa, de dragul contrastului.

No, apoi moroşenii mei o fo' mulţumiţi de zama de păsulă. Lucru care m-o bucurat nespus. Păstă măsură. Şi dacă aş hi vrută să le dau de post, le făcem zamă fără carne şi fără îngroşală. Da' n-am vrut.