Chiar dacă se mai burzuluieşte cerul la noi, chiar dacă pare că ar vrea să ningă, chiar dacă nu zburdă mieii printre ghioceii dintre blocuri, eu unul simt că-i primăvară. Apar buruieni şi verdeţuri de care mi-a fost dor peste iarnă, apar noi posibilităţi şi combinaţii în bucătărie, noi gusturi sau vechi gusturi intrate-n hibernare. Astăzi vă arăt ce fel de paste am făcut ieri, inspirat fiind de primăvara asta leneşă dar şi de leurda pe care am cumpărat-o din piaţă. Pentru cine n-are neamuri la ţară sau nu citeşte Formula As ( :-) ), leurda e usturoiul sălbatic, o plantă plină de virtuţi, o plantă care creşte doar în sălbăticie, la marginea ori în liminişurile pădurilor de foioase. Bunicul meu o foloseşte din copilărie şi, din când în când, o folosesc şi eu.
Două roşii, trei ciuperci, câteva măsline negre, fără sâmburi, un ardei iute uscxat şi o mână de leurdă, de asta avem nevoie pe lângă paste.
Pastele pot fi spaghetti, penne ori altele, fierte după cum ne învaţă producătorul prin mesajele de pe ambalaj.
Ciupercile, roşiile şi leurda tocată mărunţel (se foloseşte toată planta) se pun împreună într-o tigaie unsă cu ulei.
În două-trei minute, se formează un sos în care puteţi să puneţi ardeiul iute (cât vă lasă inima şi cât vă place vouă, nu-i musai să-l puneţi pe tot). Apoi puneţi pastele fierte în apă cu sare (folosiţi paste fără ou dacă vreţi să vă iasă o mâncare de post).
După încă un minut, puteţi pune pastele pe o farfurie. Adăugaţi măslinele (care-s sărate) şi încă două-trei frunze de leurdă (o găsiţi în pieţe şi o puteţi înlocui cu ceapă verde foarte tânără sau cu arpagic verde). Nu e nevoie să mai folosiţi niciun alt condiment, mâncarea e perfect echilibrată şi foarte gustoasă.
Dacă nu ţineţi post, răzuiţi puţin parmezan peste paste. Completează gustul într-un fel care nu vă va surpinde (dacă aţi mai mâncat parmezan) dar care vă va fi pe plac. Poftă bună.





