În ultimele două săptămâni am dus o viaţă (a mea) de miner. Asta înseamnă: intrat dimineaţa în beci (Irish Pub e într-o pivniţă), ieşit seara. Adică eu nu prea mai văd lumina zilei. Asta se va schimba la un moment dat dar mai e până atunci. Se petrec lucruri prea importante pentru mine în subteran aşa că mă mulţumesc cu câte o gură de aer proaspăt sub lumina becurilor de pe stâlpi, a vitrinelor de prin oraş ori a Lunii. Îmi place şi asta. Nimic nu-i mai relaxant decât o plimbare după apus. Pentru mine. Nu-i obligatoriu să simţiţi la fel. Văd lucruri, aud lucruri, altele decât cele din timpul zilei, în care murmurul industrial contopeşte toate sunetele într-un ghem de medii şi înalte, rareori bas. E bine, e plăcut şi, după o zi care mă rupe din punct de vedere fizic şi uneori şi psihic (pare uşor să faci pizza, sandwich-uri sau paste şi este dacă o faci acasă, pentru tine), ajung acasă relaxat, proaspăt (am nevoie de duş, totuşi) şi gata pentru ziua de mâine. Ceea ce, dragii mei, vă doresc şi vouă.
E mai bine ca vezi orasul noaptea ca te poti relaxa. E mai liniste (asta e partea plina a paharului). ziua te oboseste ingrozitor.
noaptea-i un fel de duminică, doar că-i mai întuneric :-))