Ieri, mai de dimineaţă, a intrat Andrei în bucătărie (la Irish and Music Pub) şi a cerut pământ şi apă. Şi mâncare. Iată ce a primit:
Nu, nu asta, că-i băiat cuminte.
Am pus două bucăţi de brânză gouda (puteau fi două bucăţi de şvaiţer sau orice alt caşcaval) într-o tavă unsă cu ulei. Am presărat peste ele puţin pătrunjel uscat…
Am pus şi câte două felii de champignon peste brânză (bucăţile de brânză sunt pătrate cu latura de 10 cm, groase de un centimetru, ciupercile au fost însă foarte mari). Am dat apoi tava la cuptor pentru trei minute.
Am tăiat două roşii în sferturi, le-am stropit cu ulei de măsline extravirgin şi le.am condimentat cu sare, piper, pătrunjel şi busuioc. Gata salata.
Am pus brânza topită pe felii de pâine, salata între feliile de pâine, peste o felie subţire de prosciutto crudo, şi i-am dus farfuria lui Andrei. Care s-a arătat încântat.
Vă recomand să încercaţi. Să aveţi o zi bună.







da, foarte incantat a fost Andrei. io cred ca mai vrea. !lol
Pe criza asta sa zica boda proste ce a primit Andrei :D
andrei o mai primi
yoda: a zis, că-i binişor crescut :-))
Hi-hi-hi, iar m-a laudat sotia de dimineata; cica gatesc bine si sa-i mai fac surprize din astea; deja trebuie sa dau o bere ca tare bune mai sunt retetele tale. Danke!
Mircea, aştept berea:-)
Adi zi si mie unde-i acel Irish Pub ca vin si io sa cer pamant si apa. Si mancare.
Ce foame mi-e acum…. Plangere ce cred ca o auzi des. :))))
Dana, e în Cluj, pe Horea nr 5. Dar pe mine nu mă mai găsești acolo :-) (asta nu înseamnă că nu poți să treci ep al ei, mâncare-ai foarte bună și pe săturate) :)
Of…Cluju-i asa de departe. Pai daca tu nu esti cine face asa mancare buna? Ma duc unde esti. ;) Esti cumva mai aproape?
Aproape…unde? :-)